M-am trezit pe scenã înconjurat de lume,
tineri necunoscuţi în aşteptarea concertului hard rock ce trebuia sã înceapã la
Casa Dogarului Arena şi parcã Tobârlan mã ţinea strâns de umeri. Mi se pãrea de
data asta cã stãpâneam ca un elev silitor toatã istoria, aflasem şi despre
Marghiloman o grãmadã de lucruri.
Glasul ȋmi devenise puternic la microfon şi
pentru prima oarã realizam cã semãna cu al tatãlui meu. Alin mã rugase sã spun
câteva cuvinte despre Guştere, despre
neamul nostru al Tobârlanilor, despre Dogari. Am început rar apãsat:
„ Poporul român a fost un popor de domni. Ne tragem în linie paternǎ direct din
ramura cu rǎdǎcini înfipte adânc în noianul de voievozi şi domnitori ai neamului,
iubitori de ţarǎ, vinuri şi femei: cel Mare, cel Rǎu, cel Bun, cel Cumplit, cel
Viteaz. Toţi risipindu-şi preaplinul prepuțiului în paturile largi, primitoare,
cu aşternuturi de atlaz.
La soare te puteai uita, dar la pielea albǎ de domniţǎ, înaintea domnitorului, ba! Pe boierii cârtitori, i-a mai scurtat dinadins de cap, la mânie şi supǎrare uneori, vreun Despot luminat. Ramura ciuntitǎ a boierilor s-a stins în închisorile comuniste.
Astfel s-au aşezat din flori, dupã dictaturã, cei care nu sunt slugi, nici cuci, nici haiduci, un popor nou de domni ai democraţiei.
Talpa crǎpatǎ a ţǎrii, ţǎranul domn, niciodatǎ n-a contat!
S-au întors pentru unii timpurile de splendori, chiolhan şi huzur sub perdeaua de fum a istoriei.
Noi, adevãratul popor de ţãrani luminaţi, am ajuns meditativi, ne-au cuprins depresiile, fatalmente ne-a pãtruns spiritul Mioriţei, ne-a plǎcut sǎ ne scufundǎm în el şi am devenit trişti. Aşteptându-ne stipendele, invariabil neîndestulǎtor, la date fixe. În culmea rǎbdǎrii, ne-a cuprins plictiseala, starea de graţie a contemplǎrii.
Continuǎm sǎ stãm slujiţi de ei, cei mai iubiţi când ȋi votãm.
Câţiva, puţini, am intrat în bibliotecǎ, alţii, cei mai mulţi, s-au înfundat în fotolii privind la televizor ca la circotecǎ roiul de molii şi urmǎrind cum se mişcǎ reforma statului ca un elefant. Ei, slugile noastre, e important, au evoluat, au gulere albe nu le mai au albastre. Sunt demnitari, pe cai mari la guvern, primari, parlamentari, toţi slugi în slujba domniilor lor ţãranii suverani.
Istoric vorbind, slugile au fost întotdeauna hoaţe! şi-au tras partea lor, au înşelat, au vândut vinul din beci, au luat viile şi moşiile asuprã-le pentru ca stǎpânii sǎ nu aibǎ griji, sǎ-şi înalţe spiritul liber şi lenea pe creste şi sǎ se joace, pǎrǎsiţi de neveste, de-a baba oarba cu vremea.
La soare te puteai uita, dar la pielea albǎ de domniţǎ, înaintea domnitorului, ba! Pe boierii cârtitori, i-a mai scurtat dinadins de cap, la mânie şi supǎrare uneori, vreun Despot luminat. Ramura ciuntitǎ a boierilor s-a stins în închisorile comuniste.
Astfel s-au aşezat din flori, dupã dictaturã, cei care nu sunt slugi, nici cuci, nici haiduci, un popor nou de domni ai democraţiei.
Talpa crǎpatǎ a ţǎrii, ţǎranul domn, niciodatǎ n-a contat!
S-au întors pentru unii timpurile de splendori, chiolhan şi huzur sub perdeaua de fum a istoriei.
Noi, adevãratul popor de ţãrani luminaţi, am ajuns meditativi, ne-au cuprins depresiile, fatalmente ne-a pãtruns spiritul Mioriţei, ne-a plǎcut sǎ ne scufundǎm în el şi am devenit trişti. Aşteptându-ne stipendele, invariabil neîndestulǎtor, la date fixe. În culmea rǎbdǎrii, ne-a cuprins plictiseala, starea de graţie a contemplǎrii.
Continuǎm sǎ stãm slujiţi de ei, cei mai iubiţi când ȋi votãm.
Câţiva, puţini, am intrat în bibliotecǎ, alţii, cei mai mulţi, s-au înfundat în fotolii privind la televizor ca la circotecǎ roiul de molii şi urmǎrind cum se mişcǎ reforma statului ca un elefant. Ei, slugile noastre, e important, au evoluat, au gulere albe nu le mai au albastre. Sunt demnitari, pe cai mari la guvern, primari, parlamentari, toţi slugi în slujba domniilor lor ţãranii suverani.
Istoric vorbind, slugile au fost întotdeauna hoaţe! şi-au tras partea lor, au înşelat, au vândut vinul din beci, au luat viile şi moşiile asuprã-le pentru ca stǎpânii sǎ nu aibǎ griji, sǎ-şi înalţe spiritul liber şi lenea pe creste şi sǎ se joace, pǎrǎsiţi de neveste, de-a baba oarba cu vremea.
„Dar sluga, ca o babǎ surdǎ, n-are mamǎ, n-are urdǎ!”...
