Borna 67

Ȋncã un km de asfalt pe Autostrada Gușterelui inaugurat ieri… 

 

La borna 67

 Poposind la borna 67, așa am rǎspuns azi pe facebook, mulţimilor de urǎri


Pasǎrea ceţii
( versuri din prima mea plachetã)

*
se ruginiserǎ
de ierburi
în piept
morile de vânt

*
ca și cum
aș deschide
coaja copacului
un veac
*
noapte
pești
încolţind
va sǎ fie liniște
*
din marmidele
aburind
pe spinǎrile
cailor
se-mparte ceaţǎ
cu gamela
*
stǎruitor
aer
de pǎstrǎvi
*
dincolo de geam
noaptea
ca o lupoaicǎ
alǎptându-și puii
*
un singur câine
scapǎrǎ așchii
albind în jurul lui
o patǎ
ca un nimb
al singurǎtǎţii
*
ne rotim ca niște
mecanisme
bizare
piloţi
ai marii bucle mortale
cursa continuǎ
întotdeauna cursa
continuǎ știm
dincolo scorpionul
ursa mare
ne rotim
ne rotim
printre saci de nisip
coloraţi
viu coloraţi
s-a strecurat o omidǎ
clandestin ca un drog
eliberaţi pista
eliberaţi-o vǎ rog
*
rǎsuflare de lupi
tineri
încǎlzind
zǎpada
*
puiul de șarpe
îmi tulburǎ
glezna
bezna
se-ndoaie
în piatrǎ
de var
latrǎ
cum latrǎ câinele
de buzunar
*
poate lotcǎ
de straniu
pescar
la drum
unde curge amurgul
absint
nopţii
dintâi
pești de argint
în ape
de-argint
strǎlucind
*
implozie
de alb
prin pori
doamne câte cuvinte


Cȃnd eu m-am nãscut ȋntr-un prag de ȋndoalã, poet proscris, un mesager discret ȋn muțenia lui, m-a privit lung și, mi-a dictat nevãzut aceste versuri de ȋnceput al sfȃrșitului pe care vi le-am scris mai sus.
“Ia guștere de la mine!” mi-a spus.
Am dat și eu altora mai departe cum se cuvine parte din ouãle de guștere. Dupã atȃtea urãri se pare cã n-am greșit. Multumesc frumos. Sã vi se-ntoarcã vorbele!

Am ales de pe mesageria privata de azi, un scurt dialog cu Simona Fusaru sper sa nu se supere ca-l dezvalui dar mi-a facut o mare bucurie
La multi ani, domnule Ionescu! Am terminat Gusterele, a fost o surpriza - tare placuta -, suflet pe tava (unii ar spune dat din casa), scris cu inima. La multi ani si va mai doresc un mar, un prun si-un nuc. Ale dumneavoastra, alaturi de-o casuţã cu tãlpile pe pãmant.

Sa fie Simona! Ma bucur ca ai citit Gusterele si sincer m-as bucura daca ar fi citit de mai multi "agnostici" ... nu explic.
Cele bune!

Si eu m-as bucura sa fie citit de cat mai multi, mie mi-a dezvaluit o lume neinchipuita. si modul curat, sincer de-a pune faptele in cuvinte...
Sfârşitul conversaţiei

In Memoriam

Clipe tulburi de viațã ne aratã cȃt suntem de confuzi și de mãrunți la ȋntȃlnirea cu tragicul destin. O scȃnteie aprinde focul ce ne poate mistui pe toți, fãrã sã mai aleagã urȃțenia de frumusețe, adevãrul de minciunã, prostia de agerimea minții. Te poate salva doar instinctul de animal ȋncolțit. Dar cȃnd scȃnteia este provocatã de indolența oamenilor, cu atȃt ni se pare mai tragic momentul.

Dreapta judecatã și sfȃnta mȃnie mai tȃrziu! Sã aprindem lumȃnãrile și sã tãcem ȋndelung. Cei care latrã acum sunt ori cȃini, ori murdari de sȃnge pe mȃini.

Dumnezeu sã aibã grijã ȋn neodihna Sa, sã stingã flãcãrile ce ȋncã ard și sã aline sufletele ȋnspãimȃntate

Soartã fotograficã. Povești din Cutia de viteze

Pãrãsisem autostrada. Bãiatul ãla serios cu cravatã e BB, cu brigada ȋn jurul lui, dedulcit la dulceațã de gutui. Ce sã mai ceri de la viațã?... Poza pare mișcatã, dar nu e adevãrat! E doar invidia omului de la aparat!... Insul n-avea stare, parcã-l lovise nãpasta și plin de mirãri ȋși punea  ȋn gȃnd, repetat, o singurã ȋntrebare:

“De ce nu și-a lãsat acasã nevasta?...” Ar fi fost el ȋn primul rȃnd!

Foto Ion Toma Ionescu

Lecția francezã. Povești din Cutia de viteze

Cȃnd ne-au preluat francezii, n-au venit cu utilaje moderne și nici n-au ȋntãrit controlul de calitate, cum credeam noi cã vor face. Cea mai importantã schimbare ȋn primele sãptãmȃni a fost schimbarea la fațã a WC-urilor. S-au pus uși de termopan, faianțã, oglinzi, chiuvete și tot ce era necesar. Ce ne-a dat ȋnsã cu adevãrat pe spate dintre toate, era hȃrtia igienicã și sãpunul lichid. Ȋn sinea mea gȃndeam cã orice minune ține ca la la partid, sau la bisericã, trei zile cu rugãciune, dar am constatat dupã douã sãptãmȃni (ce minune!)cã hȃrtia nu s-a terminat.

La ȋnceput femeile mai ieșeau cu cȃte un sul pe sub halat, ca sã fie sigure cã au destul și a doua zi ȋn buzunar, dar au ȋnțeles repede cã nu era necesar.

Apoi i-au ȋmbrãcat pe muncitori cu șalopete noi și halate  de diferite culori, pentru tesa, dotȃndu-ne pe toți cu mãnuși de bumbac, (sau cauciucate pe fațã și dos) specifice locului de muncã. (Sincer ȋi credeam idioți!)

Mai aruncã dacã-ți vine cu pinionul pe jos!

Nu aveai voie sã atingi piesa fãrã mãnuși cã te bãtea ghinionul și intrai la frecuși.  Și dacã tot umblai cu piesele ca cu oul, le așezai frumos ȋn cutie sau ȋn coș de plastic, neuronul tãu devenea mai gimnastic, aveai grijã de marfa ta.

Nu mai era mult și ne-am fi crezut farmaciști de meserie.

Așa a venit noul la Cutie, nu pe cai tehnici mari, din afarã, ci cu țintã clarã pe mãgari… (Scuzați expresia, cam tare… nu e chiar o crimã, mi-a trebuit o rimã!… )

Credeți cã era ȋntȃmplator? Studiaserã ponderea tipurilor de defecte, tot din statisticile noastre și pe primul loc, de la distanțã la bancul de probã de la montaj, erau zgomotele și loviturile pe danturi.

Dupã cȃteva luni auzind ca vor sã scoatã din fluxul operațional testul de zgomot și ȋnlãturarea loviturilor, sincer, am crezut cã sunt nebuni de dus la spital.

Cabinele de zgomot erau locul ȋngust! Se polizau loviturile și se bea must! Noi speram sã fie cumpãrate mai multe utilaje sã putem face fațã. Ne-au lãsat cu arme și bagaje ȋntre etaje .

Am constatat dupã o vreme cã ei au avut dreptate.