Comanda la mine!

Mult stimate organe de anchetă, domnule procuror şi domnilor scenarişti din serviciile conexe, opriţi filmările dacă vreţi să mai luăm un premiu la Cannes şi anul viitor! Filmul Condrea, cum am văzut secvenţele la televizor, are un scenariu care scârţâie din toate încheieturile. E mai varză decât automobilul dirijat de extratereştrii în copac. N-are nici o logică. Nu ne dă nici o şansă ca să putem puncta la juriu, cu toate experienţa de campanie a ştaifului Găbiţei Firea care înţeleg că va face lobi pentru România după ce o va instala în primărie pe nevasta lu’ Pandele.

Scenariu se impune să fie rescris! Poate doar Cristian Mungiu stimulat de premiul pentru regie să reuşească să mai lege firele…

Poate doar el, pas cu pas, va rosti calm dar cu fermitate către autorităţi: 

Comanda la mine!

Şi-i va aduna în studiourile de la Buftea pe toţi martorii, văzuţi şi nevăzuţi, să-i supună la probe tehnice de filmare şi imaginaţie. Cu siguranţă vor fi convocaţi acolo şi Gabriela Călin, şi Oliana Ochinciuc, şi cealaltă soţie, şi biciclistul, şi poliţistul care se plimba întâmplător pe şosea, şi şoferul cu camionul, şi pe Ghiţă, şi pe ăia cu filajul, şi racheţii, şi extratereştrii şi desigur nu-l va uita nici pe răposatu’…

Doar aşa ar fi înţelept şi s-ar mai putea recâştiga încrederea în statul de drept!

Plai balai - pamflete politice

Weekend la Dunăre

Nu am fost sâmbătă la Noaptea muzeelor, cu toate că mi-aş fi dorit de teama aglomeraţiei. Am preferat să particip la Ziua traseelor turistice mai puţin bătătorite, a doua zi. De obicei nu cer indicii, mă las condus de ideile trăsnite ale fiicei mele ce se declanşează invariabil către ora prânzului, după ce terminăm de savurat în voie cafelele şi ne punem la punct cu postările şi lecturile pe facebook.

– În treizeci de minute ridicăm ancora şi mergem la Dunăre! E cineva împotrivă? De obicei mergem pe mâna ei şi pe volanul soţului, că ea e ocupată cu Nikonul! Un singur vot al lui Mario ne-a stricat oarecum unanimitatea. Bietul motan, pe el mu-l lămureşti să iasă din casă, de când tot urmăreşte la televizor dezastrul cu infecţiile nozocomiale. Degeaba am încercat să-i explic aplicat că Dunărea are un curs natural, nu trece prin nici un spital… Acu’ n-o să stăm în lăbuţa micului votant rebel!

Ancora s-a ridicat fix în 60 de minute, un fel de record pentru pregătirea plecării în familia noastră, astfel că pe autostrada destul de liberă, ne-am înscris întins în jur de 13 şi un sfert. Cap compas Călăraşi şi un repaus de etapă pentru îmbarcarea în Bac la Chiţu, ca să trecem Dunărea pe malul celălalt. Până la Călaraşi, firesc, am mai oprit de vreo două ori, Nikonul  dorind să fotografieze macii. La Chiţu am aşteptat preţ de o oră până să vină bacul de pe malul celălalt. Mai trecusem cu feribotul canalul Mânecii, anul trecut când am ajuns în Anglia. Nu era nevoie să iau piatră în gură, şi totuşi, oleacă de palincă pentru curaj tot am luat, de udătură!...

În faţă se vedeau blocurile de la Silistra şi mi-am adus aminte că nu am luat la mine buletinul de identitate. Să vezi drăcie că bulgarii la vamă ne întorc din drum!

Stai liniştit tată că nu intrăm în Bulgaria! De aici încolo e mal românesc. Imaginez în minte harta şi mă liniştesc.

Mare mirare e şoseaua în bună stare, marcată, fără gropi! Ostrov, Devent, Lipniţa, Băneasa, Almar, Rasova. Podgorii nesfârşite şi pe stânga şi pe dreapta, aliniate îngrijit, n-aş fi crezut dacă nu vedeam cu ochii mei. Salba de lacuri cu nuferi înfloriţi, berze şi din când după un deal, sau după un val de pădure, Dunărea arătându-şi strălucirea de mireasă.(Cam forţată imaginea, dar momentan nu găsesc alta)

          Ajunşi la Cernavodă am intrat pe autostradă şi ne-am grăbit s-o prindem pe Simona Halep în transmisiune directă de la Roland Garros. De unde să ştim noi că la Paris plouă şi la Corbeanca se filmează ACCIDENTUL, un film cu un regizor prost. E rândul Nikonului să declare cum a fost.

Elenelor de pe facebook

        Elena e o avocată de succes. Nu știu sǎ fi pierdut vreodată un proces. Când se ridică de pe scaun și începe sǎ vorbească pare că peste sala de judecată pică mană cerească. Iar mie ca procuror al acuzării, biet faun, îmi cresc coarne de taur. Scade tensiunea. Părul atins de toate brizele mării devine sârmos – lână de aur. Mă trec fiori de sus până jos. Par mai mult berbec decât taur! De-mi vine înţelepciunea să-mi spun dinadins de trei ori rugăciunea!...

Adevărul e că picioarele-i superbe prelungite în tocuri înalte, cu fustiţa mulată-mprejur au un luciu aparte și când pendulează săltând pe ciment, jur pe Sfânta Scriptură se scurtcircuitează ceva pe moment în natură. Evident, și martorii, şi procurorii, și juraţii, în aceiași măsură bat ritmul și visează cu ochii crăpaţi. Iar Elena dansează pe muzica vorbelor argumentat, de parcă ar apăra un înger nevinovat nu un condamnat.

          Astea sunt momentele dinainte ca judecătorul sǎ ne fi chemat la el în cabinet și s-o întrebe discret doar:

          – Elena cu ce te epilezi?... Şi ea să răspundă rar, apăsat.

          – Ceară de epilat de unică folosinţă cu azulena și uleiuri la sfârşit cu  aloe vera.

Nu e cu putinţă! M-aș fi gândit la praf stelar…

          Mi-am scos din buzunar carnetul și sub masă, bucuros că i-am aflat secretul l-am notat pentru Elena mea de-acasă.

          – Ia de vezi amice! Numai ce zice diva și, apucându-mă de mână m-a condus cu mâna ei pe coapsă până sus. Aș fi stat acolo dus o săptămână, lunecând pe pulpele ei fine pe patine. Simţeam că se întunecă ceva în mine…

*

          E de presupus că v-aţi dat seama chiar de nu v-am spus, că procesul l-am pierdut și omul acela deţinut, a fost eliberat. Pe seară m-am întors acasă ca o floare la Elena mea. Era sărbătoare mare, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi i-am dus cadou,  o sticlă de vin Sânge de taur şi cinci cutii de ceară cu azulena.

Când a văzut cadoul m-a certat şi m-a luat la mişto.

          – Cu astea „tată” sǎ te speli tu pe cap! că eu folosesc aparatul de epilat definitiv cu lumină intens pulsată. Silk'n Flash & Go.

Soţia nu-i o divă, e o femeie modernă, activă, n-are tocuri înalte. Ce povești sǎ-i spun? Că lunecai altfel pe pielea celeilalte?... Era adevărată și-mi dǎdea fiori la atingere?... Ce eram nebun!?...

La o adică după stingere, te mulţumești cu ce ai!

Notă: Întâmplarea povestită nu e o aventură a autorului.(Ar fi vrut el!...) E doar dorinţa  mărturisită de ziua lor, de a trezi un zâmbet tuturor Elenelor care au trecut în gând pe lângă viaţa lui…şi care întâmplător citesc aceste rânduri.

Pentru Împăraţii Constantin am să închin un pahar cu… palincă rămasă de la ziua nevesti-mii de Sf Ion! Nu mai am vin

La mulţi ani!