„Cele mai bune planuri ale șoarecilor, ca și ale oamenilor, adesea se risipesc.”Robert Burns
De unde tragem concluzia că distanţarea socială în pandemie, poate să funcţioneze!...
Oameni şi şoareci, cum ar zice John Steinbeck vorbind despre iepuri în poezie…
Sunt înălţimi la care visezi, dar pe care nu le atingi niciodată. Pentru că nu ai curajul, îţi cunoşti limitele, nu eşti pregătit să escaladezi, sau te temi pur si simplu că ai rău de înălţime, fără să încerci să-ţi înnozi şirete la ghete, cu fuioarele norilor. (Sper că n-am comis o crimă că ursitoarele, nu mi-au găsit rimă la şireturi!...)
Pe munte nu te aventurezi, nu-l poţi păcăli, de aceea trebuie să te gândeşti bine când ai început ascensiunea. Să simţi sub talpă ca nu-ţi fuge piatra de sub picioare. Altfel muntele nu te iartă.
În viaţă, dar mai ales în sport, fiecare domeniu îşi are Everestul său. Accept că personal, având la îndemână în copilărie doar o pantă umilă de deal, m-am antrenat desenând pe o coală de hârtie, o parapantă banală - o animală ce semăna cu o fiinţă vie - un Guştere rebel cu aripi de şindrilă. Şi e drept, şi că n-am riscat să plonjez cu el de pe vârful vreunui munte, nici măcar de pe Turnul Eiffel.
Dar nu vă pierdeţi în amănunte, aveţi încredere şi citiţi mai departe textul, chiar dacă contextul nu vi s-ar părea cel mai potrivit, cel mai bun, cel mai sigur. Urcaţi cu mine, cunosc muntele bine şi mai ales ştiu ce spun, vă asigur!
Când a plecat de la Constanta, de pe plajă, încălţată în adidaşi şi având în geantă racheta, speranţa Simonei Halep era să cucerească planeta, după ce va urca muntele cu un careu de aşi în rucsac. Numai Năstase mai crezuse în vise şi urcase pe platoul acelor culmi. Şi pentru că venise din altă lume, s-au strâns statui, toţi zeii curioşi în jurul lui, să asculte bancuri şi glume, iar ca supliment, într-un impuls de înţelepciune de moment, răsărit din cotloane obscure, i-a venit aşa pe moment, pentru că acolo se vorbea pe bune doar zeieşte, să-i înveţe pe zei să înjure, româneşte. Drept e ca Nasti al nostru, bijutier rar, înnăscut, avea har, îşi alegea cuvintele numai de la origini… şi le-a plăcut!...
Când Simona a ajuns la Paris, finalistă la Roland Garros, mai întâi a vrut să se convingă că există Everest. A catapultat un lob din balansul unui hârzob, şi mingea s-a dus ca săgeata, mai sus de Turnul Eiffel, la înălţimea Munţilor Tatra, în soare. A văzut de acolo Everestul şi n-a mai vrut să coboare.
Simona are deja doi aşi în poveste(Roland Garos, Wimbledon)! Dar vă aduc o veste, circulă prin oraş, veselă nu tristă, pentru restul de aşi, rămaşi.
Există încă Everestul, dar există acum şi Iuruc, cu nimic mai caduc!... Va ştii Simo cum să joace şi să-i împace pe amândoi?
Colecţia Regal şi începutul Colecţiei Esenţial.
Art Creativ - pasiune în expansiune!
Felicitări Daniela Toma!
Stau în casă, un tei stingher
în mijlocul câmpului
cu crengile rupte de grele întrebări,
iernând în tulpina-i groasă
ca un urs în instanţa sinelui
şi aşteptând răbdător
să-i înmugurească lăstări la recurs.
Bate vântul cu putere,
iar bradul tânăr din faţa geamului
se smucește și geme în noapte.
E același ecou asurzitor de tăcere
pe care l-am avut în Constanţa,
privind cum în şoapte marea izbește
zidul bătrânului Cazinou.
Încă o rafală freatică
și cărămizile din gelatină verde
se vor străvezii în apă sărată.
Dar nu se întâmplă,
cetina sapă în inima vântului
și agăţată de umerii ploii, se pierde
într-o îmbrăţișare sălbatică.
Vântul amuţește, închizându-şi
o clipă crevasele
învrăjbite de patimi şi uri
și se năpustește din nou.
Prea multă risipă, pentru oasele mele,
cărora le-a înmugurit
durerea la încheieturi!
Întorc privirea tâmp din fereastră
în ecranul calculatorului.
La prima chemare
capetele de gânduri
se iţesc cu literă mare
înverzind rânduri, rânduri
de guşteri pe câmp…
