duminică, 15 august 2021

Poveste de Ziua Mariei
























În rama gândului meu
pe un singur rând
se învederează
Mariile...
Fotografii mişcate
de un vânt călduţ
care adie
încercând
rezistenţa
la memorie
a sentimentelor...

Şi memoria surdă
precum carnea
trupului sterp
răsună
ca un clopot
în dungă,
scuturând rugina
de pe frunze...
Fie-ne bucuria toamnei
împreună,
cât mai lungă!…

sâmbătă, 14 august 2021

Poveste

 























cuvintele

nu eu sunt
cel care a împărtăşit
această taină
căci însuşi el
întâi a rostit
apoi şi-a dezlegat
pasările gândului
să prindă înţelesul
vorbelor sale
pe care
le-a adeverit
binecuvântându-le
cuvintele sunt fiinţe

V. O antologie de autor. Ion Toma Ionescu

 23. cuneiforme

 

ai putea tu să crezi

că frunza

e o lacrimă

căzătoare

(în memoria tulpinii frunza

scade în cercuri concentrice…)

 

că iarba

e o ninsoare

subterană

(cât sânge atâta rană…)

 

că aerul

e o dovadă uitată

a atlanţilor

(cuneiformă necercetată…)

 

că piatra în inima ei

este oglindă începutului

lumii luminii

și grindă casei

e femeia…

 

trupul ei

răcoros

curcubeu

peste o vale izbăvitoare

unde m-astâmpăr

de dumnezeu

 

24. cocon de umbră

 

străzi sunt

cuvintele…

răsfirate

foșnesc

atingând briza

 

îmi vin în minte

tot felul…

tălpile goale

abia de învaţǎ

sǎ lipăie

și eu strivesc

sânii

cu dinţii

de lapte…

 

cu mâna la gurǎ

mama

încremeşte mutǎ

într-un cocon

de umbra

 

25. luna de cearǎ

 

încercǎnat

gândul

ca o implozie

 

urletul alb

al himerei

îmi dǎ târcoale

 

greieri

sfredelesc

sângele meu

 

boncǎnește

cerbul zeu

șchiopǎtând

 

ora precum

ghinda

cade în iarbǎ

 

captiv între

pietre pǎstrǎvul

subţiazǎ

 

luna de cearǎ

taie noaptea

în douǎ

 

26. colind

 

ne fulgerǎ pe șirǎ cu colinde

se hârjonesc în suflet lupii tineri

în cer un înger candela-și aprinde

și clopotele bat la sfânta vinery

 

ce veșnic ninge cearcǎnele serii

pudrate-s cu mireasmǎ de rǎșinǎ

și parcǎ înfloresc în glasuri merii

… în ieslea lumii pâlpâie luminǎ

 

27. cum înlǎnţuie iedera

 

cum înlǎnţuie iedera

în ploaia verii

tânǎru-ţi trup…

lup

hǎmesit

 dansam

în jur focul

 

simţeam umbra unei rǎni

lustruite cu gheaţǎ

și dintr-odatǎ

m-am împiedicat

în marginea ta

ceţoasǎ

cǎzând

fǎrǎ respiraţie

între doi bulgǎri de raze

 

din genunchi

sângele scurgea

nopţi dupǎ nopţi fierbinţi

pierdusem

dreptul

sǎ mǎ dedau

visului

venise vremea cuviinţei…

 

cu un zid de gloanţe

despǎrţeam

șchiopǎtând

linia vieţii

de linia

orizontului

și mǎ încercuiam

tot mai strâns

 

28. ce mai bisericǎ

 

ce mai bisericǎ

mi-am construit

cu turla între dealuri

îngenuncheate

de ploi

 

tot mai rar

în clopotniţǎ

foșnește

dumnezeu

 

trosnesc

cǎpriorii

și eu…

 

29. lecţie de umbra

 

cu laserul

în mâini

ca un lujer

copilul

magistru

traseazǎ

conturul

inexorabil

al clipei

 

îngeri

cu trupurile

strǎvezii

așezaţi

în bǎnci

lustruite

deprind

exerciţiul

umbrei

 

din timp

în timp

crupierul

de lut

rǎstoarnǎ

pe masa

de joc

gloanţe

de argint

 

30. adânc sub stele

 

adânc sub stele

amforǎ de lut

cât o rugǎ

 

din osuarul îngerilor

curge fǎrǎ

sfârșit timpul

 

niciun templu

nu-i mai mare

decât viaţa însăşi

 

în sufletul gol

ţrâmbiţeazǎ

trupul femeii

 

ziua de-a curmezișul

nopţii pâlpâie

semn de carte

 

vineri, 13 august 2021

IV. O antologie de autor. Ion Toma Ionescu


18. revoluţia zarzǎrilor
un comandou de zarzǎri a trecut prin oraș
pǎmânt de flori a nins pe caldarâme
pe șenile teribil un tomberon uriaș
pare-o corabie fǎrǎ parâme
toate canalele s-au închis temporar
se fac apeluri și se cer soluţii
în studioul patru se dǎ cu var
pe rănile sublimei revoluţii
tot mai tac… tot mai tac luminând
lumânǎrile lumii în ger
salubritatea în coloanǎ grevând
continuǎ marșul în cer
19. transmisionistul
e un aer bun acesta
dar eu
cu vestonul
de sânge
pǎtat
și telefonul
scǎpat
din mâini
… cu respiraţia
mereu în urmǎ
de parcǎ
cerul de pâslǎ
coboarǎ nebun
în sănii
de piatrǎ
trase de câini
e un aer bun
care latrǎ
acesta
din mâini…
20. vatǎ de zahăr
nebănuite
tam-tamuri
depun în cercuri
liniști egale
an după an
înlănţuind
copacul
în rădăcini
bat aripi sporind
distanţele
*
suntem frunza
pândind
dezrădăcinarea
luminii
semn
de mare
călătorie
*
din loc în loc
cu spaimă
ardem
cuvintele
în pielea lor
argăsită
de bivol
*
fabricăm metafore
hieroglife
de aer
pantomimă
a îngerilor
totul în centrifugă
pe o stinghie
de brad
poemul
într-un turnir
de vată
*
știu să mângâi
vocala cu caninii
știu petala
trandafirului
și spinii
numai patria
coapsei tale
n-o știu
cu deal
și cu vale
știu mușcătura
ca o mană-n carne
pe rană
melc să fiu
fără de coarne
numai
sânii tǎi orbitori
nu-i știu adumbri
noapte-zi
noapte-zi
*
straturi de zăpadă
uriașa retină
a vorbelor
spirale ruguri
și ţâșnire arteziană...
sunt atâţia mesteceni
riguroase semne
irizând
scăderea nopţii
straturi de retină
fragmentate
în bătaia razei
straturi de raze
roci de quasar
21.se-nmulţesc cuvintele
precum soldaţii
mǎrșǎluind
mǎrșǎluind
cuceresc spaţii
mǎrșǎluind
mǎrșǎluind
e o crizǎ de bitum
e o crizǎ
în constelaţii...
se-nmulţesc
cuvintele
precum
picăturile ploii
pe parbriz(ă)
22. hebdomadar
la o sesiune extraordinară
în galaxia noastră
s-a deschis o expoziţie
universală
unde fiecare naţie
a adus
exponate
care să ateste
înflorirea civilizaţiilor
pe planete
enumerând diversele
papirusuri
și totemuri codificate
un hebdomadar local
aprecia
cǎ alături de potirul
sfântul graal
a fǎcut senzaţie
un ţăruș
cu sârmǎ ghimpată
din ţara nimănui
(Din volumele Pasărea ceţii şi Glonţ de argint)

joi, 12 august 2021

Fotografii mişcate. Jean Dumitraşcu

 


Se fac - este cumva la modă - tot felul de antologii. Eu însumi public pe pagina mea de facebook o antologie de autor, selectând poezie proprie, dar,  trebuie să recunosc, rar se rătăceşte un cititor s-o deranjeze, s-o scoată din ritm, ăla care e, cititorul ziceam, nu ritmul interior pe care îl scandez cât încă mai vegetez. Te poţi gândi că nu eşti într-un pustiu singur. Mai e un nebun bătut de soartă, sau bătut de caniculă, care caută o oază.

Dar nu despre mine vreau să vorbesc ci despre omul căruia i s-a luat filarmonica. E greu să poţi accepta că ţi se poate lua până şi visul, visul după ce l-ai visat, pentru care ai bântuit la porţi, între vii şi morţi, umilindu-te şi întinzând mâna să mai poţi cumpăra o tubă, un corn englez, o harpă, să-ţi împrospătezi alămurile, să înlocuieşti un violoncel. Ai scos din propriul tău portofel ultimul bănuţ pentru buchetul de flori pe care dirijorul să-l ofere prim solistei la final. Dar cel mai greu a fost când ţi s-a cerut  să mai reduci de la orchestră un post, chiar mai multe dacă se poate şi ţi s-a sugerat că cel mai potrivit din toate, în capul listei ar fi dirijorul, că oricum el n-are instrument şi are un salariu prea mare.

Se fac antologii ziceam, dar niciuna ca O antologie subiectivă a poeziei româneşti de azi a lui Jean Dumitraşcu. El o face ca un îndrăgostit de muzică sinfonică şi poezie, căutând răspunsuri la o mulţime de întrebări. Un autor şi o singură poezie...

Rătăciţi-vă pe pagina lui şi daţi un vot! Statistic, cu cât vă rătăciţi mai mulţi, câştigă poezia românească.