23. cuneiforme
ai putea tu să crezi
că frunza
e o lacrimă
căzătoare
(în memoria tulpinii frunza
scade în cercuri concentrice…)
că iarba
e o ninsoare
subterană
(cât sânge atâta rană…)
că aerul
e o dovadă uitată
a atlanţilor
(cuneiformă necercetată…)
că piatra în inima ei
este oglindă începutului
lumii luminii
și grindă casei
e femeia…
trupul ei
răcoros
curcubeu
peste o vale izbăvitoare
unde m-astâmpăr
de dumnezeu
24. cocon de umbră
străzi sunt
cuvintele…
răsfirate
foșnesc
atingând briza
îmi vin în minte
tot felul…
tălpile goale
abia de învaţǎ
sǎ lipăie
și eu strivesc
sânii
cu dinţii
de lapte…
cu mâna la gurǎ
mama
încremeşte mutǎ
într-un cocon
de umbra
25. luna de cearǎ
încercǎnat
gândul
ca o implozie
urletul alb
al himerei
îmi dǎ târcoale
greieri
sfredelesc
sângele meu
boncǎnește
cerbul zeu
șchiopǎtând
ora precum
ghinda
cade în iarbǎ
captiv între
pietre pǎstrǎvul
subţiazǎ
luna de cearǎ
taie noaptea
în douǎ
26. colind
ne fulgerǎ pe șirǎ cu colinde
se hârjonesc în suflet lupii tineri
în cer un înger candela-și aprinde
și clopotele bat la sfânta vinery
ce veșnic ninge cearcǎnele serii
pudrate-s cu mireasmǎ de rǎșinǎ
și parcǎ înfloresc în glasuri merii
… în ieslea lumii pâlpâie luminǎ
27. cum înlǎnţuie iedera
cum înlǎnţuie iedera
în ploaia verii
tânǎru-ţi trup…
lup
hǎmesit
dansam
în jur focul
simţeam umbra unei rǎni
lustruite cu gheaţǎ
și dintr-odatǎ
m-am împiedicat
în marginea ta
ceţoasǎ
cǎzând
fǎrǎ respiraţie
între doi bulgǎri de raze
din genunchi
sângele scurgea
nopţi dupǎ nopţi fierbinţi
pierdusem
dreptul
sǎ mǎ dedau
visului
venise vremea cuviinţei…
cu un zid de gloanţe
despǎrţeam
șchiopǎtând
linia vieţii
de linia
orizontului
și mǎ încercuiam
tot mai strâns
28. ce mai bisericǎ
ce mai bisericǎ
mi-am construit
cu turla între dealuri
îngenuncheate
de ploi
tot mai rar
în clopotniţǎ
foșnește
dumnezeu
trosnesc
cǎpriorii
și eu…
29. lecţie de umbra
cu laserul
în mâini
ca un lujer
copilul
magistru
traseazǎ
conturul
inexorabil
al clipei
îngeri
cu trupurile
strǎvezii
așezaţi
în bǎnci
lustruite
deprind
exerciţiul
umbrei
din timp
în timp
crupierul
de lut
rǎstoarnǎ
pe masa
de joc
gloanţe
de argint
30. adânc sub stele
adânc sub stele
amforǎ de lut
cât o rugǎ
din osuarul îngerilor
curge fǎrǎ
sfârșit timpul
niciun templu
nu-i mai mare
decât viaţa însăşi
în sufletul gol
ţrâmbiţeazǎ
trupul femeii
ziua de-a curmezișul
nopţii pâlpâie
semn de carte
Se fac - este cumva la modă - tot
felul de antologii. Eu însumi public pe pagina mea de facebook o antologie de
autor, selectând poezie proprie, dar, trebuie să recunosc, rar se rătăceşte un cititor
s-o deranjeze, s-o scoată din ritm, ăla care e, cititorul ziceam, nu ritmul
interior pe care îl scandez cât încă mai vegetez. Te poţi gândi că nu eşti
într-un pustiu singur. Mai e un nebun bătut de soartă, sau bătut de caniculă,
care caută o oază.
Dar nu despre mine vreau să vorbesc
ci despre omul căruia i s-a luat filarmonica. E greu să poţi accepta că ţi se
poate lua până şi visul, visul după ce l-ai visat, pentru care ai bântuit la
porţi, între vii şi morţi, umilindu-te şi întinzând mâna să mai poţi cumpăra o
tubă, un corn englez, o harpă, să-ţi împrospătezi alămurile, să înlocuieşti un
violoncel. Ai scos din propriul tău portofel ultimul bănuţ pentru buchetul de
flori pe care dirijorul să-l ofere prim solistei la final. Dar cel mai greu a
fost când ţi s-a cerut să mai reduci de
la orchestră un post, chiar mai multe dacă se poate şi ţi s-a sugerat că cel
mai potrivit din toate, în capul listei ar fi dirijorul, că oricum el n-are instrument
şi are un salariu prea mare.
Se fac antologii ziceam, dar niciuna
ca O
antologie subiectivă a poeziei româneşti de azi a lui Jean Dumitraşcu.
El o face ca un îndrăgostit de muzică sinfonică şi poezie, căutând răspunsuri
la o mulţime de întrebări. Un autor şi o singură poezie...
Rătăciţi-vă pe pagina lui şi daţi un
vot! Statistic, cu cât vă rătăciţi mai mulţi, câştigă poezia românească.
