Cercuri pătrate

(tot ludică)

Am pohtit

culoarea vântului

neliniştit

şi-am sperat

în gând

să cutreier

faţa pământului,

greier

fluierând…

Şi ce-am aflat?

Că mânza mea

de pripas,

m-a trântit din şa

şi-am rămas,

într-un picior

de lemn

înflorit,

fără glas...

Încercuit

de şoapte,

copleşit

de secunde,

singur

în noapte

în undele

gemene,

desferecate

de vremene...

Cine divide

cu piatra

oglinda apei,

deschide

în mijloc

de piramide,

grinda,

în nenumărate

cercuri

pătrate

de foc

Ludică

Visul e

o formă spirituală

a conştiinţei

care se desăvârşeşte

în clipa impudică,

materială şi ludică

de mare confuzie

a ştiinţei,

când omul sfârşeşte

să viseze...

Iar

SMURD-ul

se întâmplă

să riposteze...

constatând că absurdul

n-a fost nici măcar

o iluzie şi nici

un compromis

cu final

deschis...

4Carmen Secere, Petronela Apopei şi alţi 2

De azi, Simfonia lalelelor

 

A zis odată un Dumnezeu către alt Dumnezeu: „Nu te grăbi cu lucru, nu lucra prea repede!” Ca să iasă lucru frumos(!), completez eu. Să nu existe dubii, sfatul acesta i-a fost dat lui Brâncuşi de către Auguste Rodin.

 Şi natura are ritmul ei pe care nu trebuie să-l tulburi, iar în creuzetele primăverii, nu există o dată anume, fixă, când lalele însufleţesc în petalele lor catifelate, toate culorile posibile.

Către sfârşitul lui martie, în fiecare an, primarele Piteştiului indiferent carele va să fie, cheamă la el nişte rudărese din Malu Vânăt să-i dea cu ghiocul şi, stabilesc împreună zilele de sărbătoare ale Simfoniei lalelelor.

 Anul ăsta, fără grabă, evenimentul a picat între 15-17 aprilie şi ca noutate importantă şi-a mutat reşedinţa. Nu ştiu cine a avut inspiraţia, dar e de felicitat că a ţinut cu noi şi ne-a scos la plimbare din aglomeraţia de pe Strada Mare, în Parcul Zăvoi. La o adică nu strică să însoţeşti frumosul cu puţină mişcare

 

105. selfie

 

 

silueta unei preotese

a soarelui alb

se insinua ca o

bulă papală

în catedrală

 

lipită de mine

lac de sudoare

în așternutul

bolnav…

 

făcea selfie

în privirea mea

goală derutată

și am simţit-o

plonjând

meteorit

prin branulă

 

lumânarea

ardea

întunericul

dispăruse

din salon

ceara se topea

într-un faeton

de miere

 

și-n dulce durere

m-am trezit

Dans la bară

(pandemică).

Stăm în case (ostatici),
împletind apatici
din fuioare de nor
plase de vânt...
La televizor se transmite
o dramoletă uşoară
dintr-un serial
cu o planetă bizară,
rămasă fără semnal
şi fără oameni.

Un înger în cer,
răstoarnă în draci,
sub brăzdarul de fier,
cenuşă şi oase de fum,
rămăşiţe şi scrum
dintr-un sol
altădată roditor
dat la lopată
tunat pe goarnă
mărunţit şi cernut
ca la carte,
pământ de flori
cărat în saci
atins de moarte...

Nefericita aia,
cu coasă,
a deschis sezonul
de vară,
vrând
să sară şotronul
într-un picior,
cu piciorul gol,
pe un covor de mirişte.
Un şotron dement…

Şi continuând
firul dramei
dansează haotic,
rănită,
un dans erotic,
indecent la bară,
deasupra lamei
cu tăiş ascuţit…
sprijinită
de coporişte

Un vârtej
de rotocoale spirale,
cum văzuse ea
la o dansatoare
de la „românii au talent…”
Urma-i sângerie,
se-nfăşoară insolent,
ca un vrej
fără scară
până-n soare…

Staţi acasă,
distanţaţi!
Nu treceţi strada!
Moartea e atinsă de virus
şi masca subţire
de nori Cirus
n-o poate ţine în fire!
N-aveţi cum s-o salvaţi!...

Cum să te opui sorţii
cu interfaţa de nori?...
Poate să cadă din cer zăpadă
şi morţii i se ia viaţa!...

Iar anonimii de noi,
fără moarte,
cum trăim mai apoi?...

4Petronela Apopei, Constantin Sirghiuta şi alţi 2

1 comentariu

4 distribuiri

Îmi place

Comentează

Distribuie