Neuitate seri cu poezie şi îngeri...

 

Neuitatele seri cu poezie şi îngeri...

Pare că poeţii şi-au găsit o Direcţie bună... Nu se plâng de trafic şi, nici serafic nu mizează pe efemer... Contează, la Boema 9, că se strâng împreună, acolo în cer...

Fotografii: Tudor Gheorghe Calotesu

TABLETĂ CU URIAŞI

 

 

Notă: Am găsit în arhiva mea tenisistică un text mai vechi scris cu o zi înaintea finalei de la Wimbledon pe care Simona Halep a câştigat-o în faţa uriaşei Serena Williams. Dar şi recenta semifinală pierdută, nu e de colea! Şi uriaşii pierd câteodată...

 

Se zice că în ținuturile noastre mitice au trăit uriași. În Argedava, Roșia Montana, Ardeu, s-au descoperit urme. Legendele și poveștile noastre tradiționale sunt pline de personaje urieșești, titani care...

Ori se bat cu zmeul făcător de rele, alungându-l din preajma oamenilor, ca uriașul Novac( Celebra Brazdă a lui Novac ce străbate Câmpia Română n-ar fi altceva decât urma zmeului pus pe fugă de uriaș...).

Ori sunt două reprezentante ale sexului slab zmeiesc, ce își construiesc fiecare câte o cetate, pe câte un vârf de munte, și, observând una dintre ele că e mai frumoasă a celeilalte, aruncă furioasă către cetatea rivalei cu o stâncă, retezând vârful muntelui cu cetate cu tot, de-a rămas până azi Muntele Retezat( De remarcat slăbiciunea pentru frumusețe și competiție feminin care s-a transmis prin genă, româncuțelor de azi!...).

Nici Strâmbă-Lemne, sau Sfarmă-Piatră nu sunt altceva decât niște uriași de treabă, care au conviețuit în bună înțelegere cu strămoșii noştri. Cu timpul și cât se poate de misterios, uriașii au pierit, ascunzându-și taina în diverse grote și galerii secrete. Din când în când, întâmplarea scoate la iveală câte un schelet de uriaș, complicând greaua misiune a oamenilor de știință de a le ascunde taina și urmele. 

În viața reală, cea la vedere, s-au întâlnit de-a lungul timpului uriași mai mici, acceptați din punct de vedere științific. Unul a fost împăratul roman de origine tracă Maximilian Tracul, care, susțin istoricii avea peste 2,60 metri înălțime. Mai spre zilele noastre, Gogea Mitu, cel mai înalt boxer, un român de 2,42 m, era atracția Circului Globus prin anii 1930. A pierit la 22 de ani de o moarte suspectă, dar nu i-a pierit și numele. El a intrat în vocabularul nostru comun, de-aia putem rosti azi mândri:

Gogeamite (Gogea-Mitu) performanță a realizat la Wimbledon Simona Halep!!! Astfel că mâine, cu trofeul pe masă, va putea să se bată pentru el cu monstrul sacru al tenisului feminin, Serena Williams.

 

O putem trece de ieri pe Simona Halep, fără teama de a greși, printre uriașii sportului. Doar Ilie Năstase a mai avut onoarea să fie primit dintre români la masa zeilor. Şi tragem nădejde s-o vedem acolo cu coronița pe cap, sfidând statura urieșească a Serenei.

Și un supliment de text. Circulă o legendă în Maramureș cum că acolo s-ar fi stins ultimul uriaș. El se numea Cingalău(Aduce cumva cu Tecău la nume, nu?), “înalt cât vârful Pietrosu” care avea o fată frumoasă Rozalina. Odată s-au întâlnit pe malul Izei cu un grup de oameni, printre care căpetenia daco-romană Turda Robonban. Crezând că oamenii atât de mici sunt jucării, i-au luat acasă. Rozalina s-a îndrăgostit de Turda și dorea să se mărite cu el. Bătrânul Cingalău simțind că i se stinge nobilul neam a pus la cale nunta celor doi.

Atât de fierbinte s-a rugat Rozalina, toată noaptea dinaintea nunții, să nu mai fie uriașă și să se poată căsători cu alesul inimii ei şi să aibă folose, încât i s-a împlinit rugăciunea transformându-se într-o femeie obișnuită de înălțimea Simonei Halep. Din unirea lor s-au născut strămoșii moroșenilor de azi.

Ştim noi ce urmași ai Cingalăului au coborât la Constanța să-şi facă vacanţa, venind din Sãpȃnța și risipindu-și pe-acolo sămânța?...

Să ne rugăm la noapte, zi-lumină, ca Simona să devină mâine uriaș!

Şi aşa s-a-ntâmplat!

Turbinca

 

De la o vreme

mi se pare că port

în spinare

un sac de vînt...

 

Am a mă teme

şi nu ştiu că sînt,

atât de devreme

târziu...

 

În sacul acela

locuiesc

ca-ntr-un cort

toate visele mele

 

Sînt nacela

umplută cu pămînt

ce trage dintre stele

sacul în jos...

 

Când şi când,

părţi din mine

trebuiesc aruncate

cu folos, peste bord.

 

Uneori plutesc.

Alteori, trîntit,

mă caut în ţărînă

cuvînt cu cuvînt.

 

Desfac gura sacului

cu mînă de fier,

şi mă izbeşte

o răcoare globală

 

cuvintele pier

dincolo de zare,

himere în cer,

fix la mama dracului,

 

într-o tăcere totală...

În revista Tribuna

 

În revista Tribuna nr 474, iunie 2022, pag. 27, 28, un fragment din Casa Roşie, în pregătire pentru publicare la Editura Hoffman.
Premiul al III-lea la secţiunea roman, Concursul Naţional Ioan Slavici (Premiul I şi II nu s-a acordat).
https://revistatribuna.ro/wp.../uploads/2022/06/474net.pdf

Doar o semifinală pierdută

 

Preţ de două săptămâni (un contabil ştie cum e cu preţurile), am fost parte dintr-un spectacol de înaltă ţinută având posibilitatea să ne bucurăm că pe scena Wimbledonului, în cea mai selectă companie s-a vorbit elogios despre încercarea temerară a Simonei Halep de a reveni acolo unde a consacrat-o pentru totdeauna în istoria tenisului, valoare ei. Nu e uşoară încercarea de a fi egal cu tine însuţi, după ce aproape doi ani de zile, fortuit, n-ai mai putut avea exerciţiul competiţiei. Poate că nici legătura cu noul ei antrenor, Mouratoglou, în ciuda declaraţiilor nu a avut timp să capete inductanţa ideală care să permită fluidizarea în câmp magnetic a energiei între ofertă şi absorbţie.

Poate că purtaţi pe valul victoriilor în serie, fără pierderea niciunui set, aşteptările, mai presus decât dorinţele, n-au ţinut seama de capacitatea manifestării împrevizibilului, mai ales că tenisul în timpul unui joc are suişuri şi coborâşuri legate în primul rând de mental şi în orice moment, încrederea îşi poate întoarce faţa de la tine şi îi dă adversarului posibilitatea de a-şi descoperi resorturi ce abia aşteptau să fie descoperite.

Cine ar fi prevăzut ca tocmai când ar fi avut mai mare nevoie de el, - în semifinala cu un adversar de forţă, Elena Rybakina, serviciul care-i mersese aproape ca un ceasornic în întreg turneul şi unde se văzuse un progres clar, datorită ajustărilor lui Muratoglu, - să o trădeze de o asemenea manieră! Nu insist nu e important! Simona cu antrenorul ei ştiu sigur ce şi cum să analizeze Şi să corecteze. Lucrul continuă, pentru că marii sportivi ştiu să şi piardă şi recunosc în acel moment nedorit că adversarul a fost mai bun.

Ce mă deranjeză însă este că noi spectatorii şi mai ales unii dintre comentatorii sportivi, dăm apă la moară unor detractori de profesie. Aceştia se bucură, rânjesc de plăcere cu o satisfacţie diabolică, savurând insuccesul unui om de valoare, unui artist de valoare, unui sportiv de mare valoare, ca şi cum toţi am fi o apă şi-un pământ, la fel ca ei, oale şi ulcele înşirate pe un gard de uluci, fără suflet, fără sentimente, fără judecată!...

Un singur lucru mai spun, trebuie să fi nebun sau prost  să nu recunoşti că dacă ai fost semifinalist la cel mai mare turneu, pe care l-ai şi câştigat altădată, faptul în sine e un mare succes. Şi încă ceva şi am spus-o mereu, Simona Halep e o fată minunată, dar e om nu e zeu!

Mulţumim Simona pentru că exişti!