GALERIA DE VIŢĂ SĂLBATICĂ

Acum şase ani, în metrou,

faptul e cât se poate de real şi firesc,

un ins mi-a smuls gentuţa

în aglomeraţie, plină cu cărţi de senzaţie.

Poezie de-a mea, mortală, de te dă pe spate,

dacă din impuls o citeşti...

Am fost convins că era

un critic nefritic, os domnesc de şcoală nouă

din galeria cu viţă sălbatică.

L-am blestemat una-două, pe cel

care mi-a şterpelit cărţile,

SĂ LE CITEASCĂ PE TOATE!...

Le-o fi citit?...O fi sucombat

la spital, lovit de blestem?...

Mă simt ca un criminal de metrou

în serie, cartografiind hărţile

pe falia Vettore de cutremure din Italia...

Ştie cineva adresa de cavou a insului?...

I-aş mai lăsa cadou nişte cărţi,

ca întoarcere la transhumanţă (sau la locul faptei),

înainte de a pleca

spre centrul cizmei peninsulei,

în vacanţă...

Ouă de porumbel

 

Parcă se înbulzeau valuri deasupra norilor! Stăvilarul spulberat de puhoi se prăbuşise şi huruitul ameninţător răscolea aşezarea cerului. Un tzunami de tunete bolovănoase călca pe timpanele mele tensionate, ca şenilele unei companii de tancuri, de parcă se mutase frontul Ucrainei. Aşteptarea şi întunericul se cuibăriseră în culcuşul fricii.

          Scrutam temător din balcon prin geamul ce tremura, ariergarda norilor, biciuită de fulgere şi rafale de vânt, şi odată a spart cerul, şi prăpădul câteva clipe, şi-a arătat faţa schimonosită.

     Am părăsit balconul grăbit, luându-mi ultimele măsuri de securitate. Am închis  geamurile, televizorul, calculatorul şi am aprins lumânarea pe care o păstrasem de la Înviere, aşezând-o pe masă. Urma să aduc sticla de whisky şi paharele.

Eram singur cu Dumnezeu şi voiam să profit, să închin un pahar cu El şi să-I mulţumesc! Terminasem de scris Fiul măslinului... În timp ce realizam că se terminaseră şi cuburile cu gheaţă în tăviţa din frigider, ca la un semn s-a pornit o răpăială în geamuri şi la pervazul ferestrelor. Ca prin farmec dispăruse necazul!... Pobabil că de-aia cerul e cer! Acolo gheaţa nu se poartă în cuburi, ci în ouă de porumbel!

Am deschis fereastra şi un fulger năprasnic mi-a arătat în lumină cum sticla de whisky s-a făcut ţăndări în vitrină. Ce soartă!...

            Când am terminat de strâns cioburile s-a oprit şi furtuna.

Binecuvântaţi cu un rege

        Rar se întâmplă ca viaţa să facă dreptate şi să ofere recompense pe merit, după talentul, priceperea şi efortul depus, dar mai ales după ce construieşte şi lasă în urmă.
S-a întâmplat aseară la Ovidiu, copiii lui Hagi să umple inima regelui, dar şi inimile noastre, într-o sărbătoare frumoasă a bucuriei, când în micul regat pe întinderea verde a ierbii s-a înălţat şi a prins consistenţă visul lui, ca un castel al minunilor.
        E uşor să stârneşti cu visul tău visele copiilor, dar e greu să construieşti un castel, când ai la îndemână în loc de cărămizi şi mortar, doar mingile ce se rostogolesc în iarbă şi inimile lor avântate.
        Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului! El e Farul, dar poate fi într-o măsură mai mare şi Viitorul naţionalei!... Să facem o socoteală câţi jucători are sub drapel şi în tot fotbalul românesc, formaţi de el!?
        Nicăieri, nimeni niciodată în nicio parte de lume nu l-ar putea opri pe Hagi să conducă în perioada următoare şi o lucrare mai mare, destinul naţionalei. Nu-i dau legile voie?... Astea sunt glume nesărate.         Legile pot fi schimbate! Avem suficienţi străini care au interes să ne ţină cu capul plecat!... Ce i se întâmplă Simonei Halep spre exemplu, în convingerea mea, suspendată fără vină şi fără judecată e inacceptabil!
        Le-aş transmite celor care se dau după burlan pe acoperişul fotbalului, o ipoteza că dacă se înfundă burl(e)anul(e-ul din paranteză e o greşeală), curge apa şi tavanul nu ţine la umezeală!...
        Nu putem rămâne împăraţi în ţara orbilor, atâta timp cât am fost binecvântaţi de Dumnezeu cu un rege!...

Poezia prozei

 

Mi-a venit în minte dintr-o dată grămada ordonată a unui meci de rugby, spinările înconvoiate ale jucătorilor, legând cu otgoanele braţelor umerii în încleştarea tensionată dintre cele două capete ale unui pod mişcător, peste care într-un final ar urma să treacă în ovaţiile publicului spectator, cu pasul regal în blugi şi în geacă, regina Victoria.

Printre picioarele încordate ale jucătorilor, pe sub pod, se strecoară ca o idee trăsnită ovalul ţuguiat al mingii. Ar fi trebuit doar s-o prinzi şi s-o arunci înapoi unui coechipier, pe aripă. Genială regula instituită de inventatorul acestui sport, ca întotdeauna jucătorul poate să primească pasa numai dacă se găseşte în urma mingii!...

Înaintezi doar privind înapoi, ca să poţi să inserezi eseul în terenul de ţintă. Şi mai poţi încheia subiectul, dacă şutezi cu piciorul printre buturi, obiectul în cer...

(Tobârlanii. Ion Toma Ionescu)

https://www.librariadelfin.ro/carte/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventate-editia-a-iii-a-ion-toma-ionescu--i107787

https://www.libris.ro/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventat-e-ion-HFF978-606-46-1544-2--p27401710.html

36.Suav anapoda

 (Din volumul în pregătire Fiul măslinului)

 

 

Mă aflam

într-o complicată

eroare,

listînd la-nceput

o erată, pentru

lucrarea mea viitoare

neredactată...

 

Concret, înălţasem

un zmeu de carton

să pot recepţiona

sau emite sincron

mesajul secret,

de la sau către

Dumnezeu...

 

Dar n-am știut

sǎ strunesc

curenţii de aer,

să fac corecţiile,

pentru că vîntul

mă încăierase

din toate direcţiile.

 

Acul busolei,

cel cu dreapta cale,

parcă turbase

sub cadran,

rotindu-se bezmetic

precum elicea

unui aeroplan...

 

(una

lume

din cartier

ar zice,

că elice,

doar

la elicopter!...).

 

Mișcarea elicei

îmi răsucise braţul

– una cu sfoara zmeului –

în laţul

nodului gordian

spînzurat 

deasupra capului.

 

Mă vedeam din lună,

în Poiana Ţapului

la un Dineu cu proşti,

cu Horaţiu Mălăele...

ţinînd să-şi pună

pălăria pe cap,

cu picioarele...

 

La fel și zmeul meu

– parașută mută –

în loc să-şi fixeze deschis

faţa la soarele,

să recepteze

mesajele cifrate

din Paradis,

 

a confundat raiul

şi s-a trântit de pământ

cu faţa la spate,

amintindu-şi

că i-a promis

iadul,

nestemate...

 

Nu te supăra frate,

da şi răsadul

de roşii, se tăvăleşte

întâi în bălegar şi noroi

şi abia mai apoi

se închină

şi ia lumină din altar!...