Când ratezi o
şansă este firesc să ai păreri de rău, dar lupţi în continuare până ce o altă
şansă te va face să împărtăşeşti gloria cu ea. Dar când ratezi ceva ce ar fi
putut face parte din istoria tenisului la nivel mare, părerea ta de rău devine
o supărare ce-ţi poate întuneca mintea şi inima.
Am citit cu
plăcere declaraţia Soranei Cîrstea de după întâlnirea cu Karolina Muchova, când
a recunoscut victoria fără dubii a cehoaicei care joacă de la o vreme tenisul
ei cel mai bun, observat şi apreciat ca atare şi de Simona Halep, nu demult, într-un
interviu ce avea ca subiect jucătoarele momentului. Abia după partida de azi
noapte pentru calificarea în semifinalele USOpen, mi-am dat seama şi eu de
soliditatea afirmaţiei unui profesioniste de necontestat cu ochiul format, care
cuprinde şi cântăreşte în esenţa lor toate detaliile. Am numit-o pe cea umilită
pe nedrept de nişte organisme care vor să-şi câştige notorietatea, umbrind
strălucirea Simonei. Îi asigur că vor căpăta ce merită!
Retrasă în
singurătatea ei câteva clipe după meci, lucidă ca un chirurg intrat în mintea ne-
anesteziată a bolnavului, Sorana a refăcut traseul bisturiului în viu şi a
simţit când bisturiul a ezitat o fracţiune de secundă să devină impetuos, să
îndrăznească mai mult, crezând că are timp suficient să estirpeze mai târziu centrul
nervos şi a facut un ocol. Era ghemul patru din primul set la scorul de 3-0
pentru Mucova. Douăzeci de minute s-a jucat pe muchia bisturiului meciul vieţii
dacă-mi îngăduie buchia să spun aşa. De nouă ori Sorană a încercat să tăie nodul gordian, să
lase liberi zorii dmineţii sub platoşa de nori să înflorească, dar n-a putut.
Inima de piatră a Muchovei n-a vrut să despietrească!
Felicitări Sorana!
Nu s-a putut mai mult! Ai avut un parcurs de toată isprava! BRAVA!
