După socotelile mele, anul acesta Guşterele împlineşte 22 de ani în serviciu public. Nu e o cifră rotundă şi atunci de ce ar trebui să-l aniversez, să-i leg o fundă de un text cadou şi săi comand un tort? Că n-a ajuns până la vârsta asta nici la ospiciu, dar nici vreun mare erou în sport ca să am un pretext de beneficiu scriptic, o rentă ceva... Mi-am pus întrebarea şi nu vreau să fiu criptic, tot eu voi încerca să glosez pe ea un răspuns ţintit.
Anul ăsta la jumătatea lui octombrie tocmai ce s-a împlinit un triptic, am terminat Ferma Guşterilor!
Adică după Guşterele ediţia I-a şi a II-a, Editura Paralela 45 şi Editura Inspirescu, Tobârlanii. Guşterele reloaded reinventat(e), Editura Hoffman, şi acum gata de start Ferma Guşterilor, încă nu şi-a găsit editură(Poate Hoffman, poate Art Creativ, poate Detectiv literar sau eCreator...) Tripticul Tobârlanilor, Guşteriada, e gata să intre pe poarta mare în literatură
Scriam în octombrie 2012 ca un textolog de conivenţă:
„Lipsesc câteva zile de pe blog. Nu fiţi îngrijoraţi de absenţă. Trebuie să predau Guşterele la editură, până spre sfârşitul lunii. Lucrez la epilog. Sper să nu coincidă cum zic unii de la @ocultemondiale.com cu sfârşitul lumii pentru om, în tandem cu planeta. Nu de alta, dar sunt ceva semne în piaţă, dacă mă uit la codurile vremii noastre şi consult itemii... Mama ei de viaţă şi de încălzire globală(!) că ne dă în natură doar dezastre, în loc să ne dea mai multe premii pentru literatură.
La vremea aia se dezlegau nodurile apelor, se dărâmau podurile şi se-nmulţiseră codurile
Codul de coabitare a lui Ponta cu Crin
Codul de bare al lui Dragnea în destin
Codul mazilirii procurorilor băsişti
Codul sterilizării maidanezilor trişti
Codul galben de la Roşia al mineritului
Codul genetic al tâmpitului
Codul insolvenţei Realităţii,
Codul roşu al sănătăţii
Codul numeric al educaţiei
în întunericul naţiei
Codul bocancilor în justiţie
Codul bunelor practici de calviţie
Codul buzunăritului de la guvern
Codul minciunitului etern
Codul ciocnirii planetei cu soarele
Codul cutremurelor de la Izvoarele
Codul portocaliu al lui Noe
Codul rutier al lui Stroe
şi celelalte şi celelalte au rămas toate
şi azi la fel de înalte şi încurcate.
Doar guşterii împuiază
Ninge plouă ei scot din ouă o carte nouă
şi încet-încet se-nmulţesc...
De ziua Guşterului un abum cu imagini de la lansările sale epocale.
Piteşti Biblioteca judeţeană
LA LIBRĂRIE MON CHER
MERISANI
„ Gusterele”, titlul romanului, este o metaforã. Dacã am încerca sã o decodãm, nu am face decât sã maculãm imaginea artisticã. Ar fi ca si cum am mângâia cu mâinile înnoroite aripile albe ale unui înger.
Cartea este structuratã pe mai multe capitole, fiecare capitol purtând numele unui personaj, sau un titlu metaforic ce defineste o vârstã, o etapã, o stare de spirit. Unele capitole au acelasi titlu, de pildã numele unui personaj, surprins însã în ipostaze diferite ale existentei sale.
Am remarcat si cu altã ocazie calitatea deosebitã a autorului de a portretiza. Uneori, prin câteva detalii, realizeazã un portret viguros, memorabil. Personajele sale sunt aidoma unor constructii solide, împodobite pe dinãuntru cu fresce de o rarã frumusete. Ele sunt actorii care dau viatã textului literar, interpretând de cele mai multe ori un rol dramatic, mai rar, unul comic. Personajul, „ tata-mare”, este schitat în câteva cuvinte: „ aspru, viguros, rãzvrãtit, falnic, cu cãmasa lungã de in, brãcinar, pantaloni albi de dimie...”, cuvinte care au o mare putere de sugestie si care spun totul despre Miticã Tobârlan. Existã undeva în carte un personaj episodic, Oanţa, ( numele adevãrat sau imaginat are o rezonantã venind din lumea cãrtilor cu vrãjitoare), o vecinã de-a naratorului, magistral reprezentatã: „ Nu m-as fi mirat dacã pe amurgite, strecurându-mi privirile printre uluci, de la mine din curte, as fi vãzut-o cum încalecã o coadã de mãturã si decoleazã într-o directie numai de ea stiutã...”
Nu lipsesc tablourile onirice de cea mai bunã calitate expresionistã si escatologicã. Capitolele XIX si XXI, respectiv „ Coverga din cer” si „ La covergi”, oferã o imagine a Raiului, unde bãtrânul Tobârlan negociazã, în termenii lui, cu Dumnezeu. Dialogul dintre cei doi, calm, pasnic, pare a fi o discutie fireascã între doi prieteni. Tobârlan este un alt om: a renuntat la multe din apucãturile lumesti, acceptã constrângerile impuse, dar ultimul cuvânt pare sã îl aibã tot el. Covergile care populeazã lumea Raiului sunt asemenea unor iglu-uri, în care s-au retras Tobârlanii, spre a se bucura de fericirea de care nu prea au avut parte aici pe pãmânt... Umorul fin si ironia ascunsã, stilul liber de podoabe artistice... sunt mãrturii ale unui robust talent scriitoricesc.
În cartea lui Ion Toma Ionescu totul începe si se terminã cu „ timpul”. Un timp de o exactitate matematicã, timpul demiurg, un timp lipsit uneori de importantã, care curge haotic, un timp care vine parcã din afara oamenilor, îi împinge, îi constrânge, îi subjugã si le acoperã timpurile lor particulare. Este timpul imperios al lumii ( lumea vãzutã ca un sanatoriul universal) în care vietile noastre, ale oamenilor, se înscriu ca un punct pe o dreaptã fragilã...
Parafrazându-l pe Ludwig Wittgenstein, as spunã cã întelesul acestei cãrti poate fi exprimat în câteva cuvinte:” Ceea ce se poate în genere spune se poate spune clar; despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sã se tacã”...
Tãcând, însã, nu vom afla niciodatã dramele înaintasilor nostri, viata lor plinã de privatiuni, ceea ce au gândit si au fãptuit, cine au fost ei, dar mai ales, cine suntem noi, cei de astãzi, care descindem din ei si ducem mai departe mostenirea lor geneticãDOMNIŢA NEAGA. Observatorul Canada
BUCUREŞTI
PITEŞTI. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ
Adrian Alui Gheorghe
.jpg)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
