LA MULŢI ANI GUSTERE

       

După socotelile mele, anul acesta Guşterele împlineşte 22 de ani în serviciu public. Nu e o cifră rotundă şi atunci de ce ar trebui să-l aniversez, să-i leg o fundă de un text cadou şi săi comand un tort? Că n-a ajuns până la vârsta asta nici la ospiciu, dar nici vreun mare erou în sport ca să am un pretext de beneficiu scriptic, o rentă ceva... Mi-am pus întrebarea şi nu vreau să fiu criptic, tot eu voi încerca să glosez pe ea un răspuns ţintit.

Anul ăsta la jumătatea lui octombrie tocmai ce s-a împlinit un triptic, am terminat Ferma Guşterilor!

Adică după Guşterele ediţia I-a şi a II-a, Editura Paralela 45 şi Editura Inspirescu, Tobârlanii. Guşterele reloaded reinventat(e), Editura Hoffman, şi acum gata de start Ferma Guşterilor, încă nu şi-a găsit editură(Poate Hoffman, poate Art Creativ, poate Detectiv literar sau eCreator...) Tripticul Tobârlanilor, Guşteriada, e gata să intre pe poarta mare în literatură

Scriam în octombrie 2012 ca un textolog de conivenţă:

„Lipsesc câteva zile de pe blog. Nu fiţi îngrijoraţi de absenţă. Trebuie să predau Guşterele la editură, până spre sfârşitul lunii. Lucrez la epilog. Sper să nu coincidă cum zic unii de la @ocultemondiale.com cu sfârşitul lumii pentru om, în tandem cu planeta. Nu de alta, dar sunt ceva semne în piaţă, dacă mă uit la codurile vremii noastre şi consult itemii... Mama ei de viaţă şi de încălzire globală(!) că ne dă în natură doar dezastre, în loc să ne dea mai multe premii pentru literatură.

La vremea aia se dezlegau nodurile apelor, se dărâmau podurile şi se-nmulţiseră codurile

Codul de coabitare a lui Ponta cu Crin

Codul de bare al lui Dragnea în destin

Codul mazilirii procurorilor băsişti

Codul sterilizării maidanezilor trişti

Codul galben de la Roşia al mineritului

Codul genetic al tâmpitului

Codul insolvenţei Realităţii,

Codul roşu al sănătăţii

Codul numeric al educaţiei

în întunericul naţiei

Codul bocancilor în justiţie

Codul bunelor practici de calviţie

Codul buzunăritului de la guvern

Codul minciunitului etern

Codul ciocnirii planetei cu soarele

Codul cutremurelor de la Izvoarele

Codul portocaliu al lui Noe

Codul rutier al lui Stroe

şi celelalte şi celelalte au rămas toate

şi azi la fel de înalte şi încurcate.

Doar guşterii împuiază

Ninge plouă ei scot din ouă o carte nouă

şi încet-încet se-nmulţesc...

De ziua Guşterului un abum cu imagini de la lansările sale epocale.

Piteşti Biblioteca judeţeană

LA LIBRĂRIE MON CHER

MERISANI

„ Gusterele”, titlul romanului, este o metaforã. Dacã am încerca sã o decodãm, nu am face decât sã maculãm imaginea artisticã. Ar fi ca si cum am mângâia cu mâinile înnoroite aripile albe ale unui înger.
Cartea este structuratã pe mai multe capitole, fiecare capitol purtând numele unui personaj, sau un titlu metaforic ce defineste o vârstã, o etapã, o stare de spirit. Unele capitole au acelasi titlu, de pildã numele unui personaj, surprins însã în ipostaze diferite ale existentei sale.
Am remarcat si cu altã ocazie calitatea deosebitã a autorului de a portretiza. Uneori, prin câteva detalii, realizeazã un portret viguros, memorabil. Personajele sale sunt aidoma unor constructii solide, împodobite pe dinãuntru cu fresce de o rarã frumusete. Ele sunt actorii care dau viatã textului literar, interpretând de cele mai multe ori un rol dramatic, mai rar, unul comic. Personajul, „ tata-mare”, este schitat în câteva cuvinte: „ aspru, viguros, rãzvrãtit, falnic, cu cãmasa lungã de in, brãcinar, pantaloni albi de dimie...”, cuvinte care au o mare putere de sugestie si care spun totul despre Miticã Tobârlan. Existã undeva în carte un personaj episodic, Oanţa, ( numele adevãrat sau imaginat are o rezonantã venind din lumea cãrtilor cu vrãjitoare), o vecinã de-a naratorului, magistral reprezentatã: „ Nu m-as fi mirat dacã pe amurgite, strecurându-mi privirile printre uluci, de la mine din curte, as fi vãzut-o cum încalecã o coadã de mãturã si decoleazã într-o directie numai de ea stiutã...”
Nu lipsesc tablourile onirice de cea mai bunã calitate expresionistã si escatologicã. Capitolele XIX si XXI, respectiv „ Coverga din cer” si „ La covergi”, oferã o imagine a Raiului, unde bãtrânul Tobârlan negociazã, în termenii lui, cu Dumnezeu. Dialogul dintre cei doi, calm, pasnic, pare a fi o discutie fireascã între doi prieteni. Tobârlan este un alt om: a renuntat la multe din apucãturile lumesti, acceptã constrângerile impuse, dar ultimul cuvânt pare sã îl aibã tot el. Covergile care populeazã lumea Raiului sunt asemenea unor iglu-uri, în care s-au retras Tobârlanii, spre a se bucura de fericirea de care nu prea au avut parte aici pe pãmânt... Umorul fin si ironia ascunsã, stilul liber de podoabe artistice... sunt mãrturii ale unui robust talent scriitoricesc.
În cartea lui Ion Toma Ionescu totul începe si se terminã cu „ timpul”. Un timp de o exactitate matematicã, timpul demiurg, un timp lipsit uneori de importantã, care curge haotic, un timp care vine parcã din afara oamenilor, îi împinge, îi constrânge, îi subjugã si le acoperã timpurile lor particulare. Este timpul imperios al lumii ( lumea vãzutã ca un sanatoriul universal) în care vietile noastre, ale oamenilor, se înscriu ca un punct pe o dreaptã fragilã...
Parafrazându-l pe Ludwig Wittgenstein, as spunã cã întelesul acestei cãrti poate fi exprimat în câteva cuvinte:” Ceea ce se poate în genere spune se poate spune clar; despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sã se tacã”...
Tãcând, însã, nu vom afla niciodatã dramele înaintasilor nostri, viata lor plinã de privatiuni, ceea ce au gândit si au fãptuit, cine au fost ei, dar mai ales, cine suntem noi, cei de astãzi, care descindem din ei si ducem mai departe mostenirea lor geneticã

DOMNIŢA NEAGA. Observatorul Canada

BUCUREŞTI

PITEŞTI. BIBLIOTECA  JUDEŢEANĂ

                                                             Adrian Alui Gheorghe