Ceasul Poetilor, recital. Ion Toma Ionescu

În loc de mulțumiri celor care ne-au făcut urări de ziua numelui și ca preambul al unei lansări de cărți(Ferma Gușterilor și Fiul măslinului) ce va avea loc duminică 19 ianuarie, ora 13, (s-a modificat ora!) la Cofetăria Irina - Casa cu prajituri, strada Liviu Rebreanu, nr. 12, Titan, vă ofer un recital din poeziile mele.

CONSIDERAŢII INCONFORTABILE

 

CONSIDERAŢII INCONFORTABILE EMISE ÎN 2023, CÎND AM LANSAT TOBÂRLANII ȘI VALABILE ȘI ÎN 2025, CÂND VOI LANSA FERMA GUȘTERILOR. Apropo de lansare, s-a stabilit data de 19 ianuarie... la Casa cu prăjituri Irina, ora 15

 

(poezie)

 

 

Bunicul Tobârlan,

dinspre partea tatei,

avea un picior beteag şi baston.

Căzuse în grădina Dumitrei,

galanton,

la un an după ce împlinise 75,

urcat de dragul ei

sǎ-i culeagă floare

din tei.

 

Dumitra, de tânără

fusese bună prietenă

cu bunica Lina...

Frumoase amândouă(!)

şi multe inimi au frânt

chicotind împreună

și povestindu-și

una alteia

aventurile.

 

Până ce Lina

i-a destăinuit

ca o proastă, într-o seară...

(Cum își face viața împletiturile!...),

așezate pe bancă

sub teiul din grădina

Dumitrei, de peste drum,

că Mitică vrea

s-o ceară de nevastă.

 

Odată de pe fruntea

Dumitrei nori neguroși

au străpuns cerul

ce se înstela liniștit!

Și fulgere au ţâșnit

din ochii ei frumoși!...

Avea pentru Mitică

Tobârlan un plan,

gândul ei ascuns.

 

Cu bunicul însurat,

Dumitra a păstrat legăturile

de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat...

Cum să lași fructul copt, necules!

Și, la timp potrivit

(când bunica Lina rămânea grea

și slavă cerului a rămas des,

născând zece prunci

dintre care au trăit opt),

 

Cum spuneam,

la timp potrivit

li s-au împletit de-atunci

nu doar gândurile,

ci s-au înnodat

şi niscaiva rânduri-rânduri

de legături ascunse,

pe care le știa

toată Valea Pribei.

 

Probabil le aflase și teiul,

fragil la suflet și sensibil.

El ce să zică și cum să tacă?...

Nu s-a opus când Dumnezeu

a rupt o cracă

de sub picioarele

lui Mitică,

pedepsindu-i

călcătura strâmbă.

 

De la un timp, am 76,

anii sunt tot mai grei...

Simt că mă junghie

şi pe mine genunchii,

s-au betegit şi ai mei

de când am început să înțeleg

buchea lumii

cu adâncimile ei

nepătrunse...

 

Pe femeile care şi-au cuibărit

în inima mea

gânduri ascunse,

indiferent că erau Ana,

Gena, Adriana. Lorena,

Lia sau Miruna,

le-am numit pe toate Maria,

ca şi cum ar fi fost una,

şi... m-am ferit să mă urc în tei.

 

Cu junghiul şi mintea de-acum,

nu mai sunt sigur

că atunci am judecat corect!

Îndoiala e tot mai mare!...

La ce bun a fost să respect

cele zece porunci,

să ţin post şi să nu mă urc în tei

să culeg floare pentru

mai multe femei...

 

dacă genunchiul oricum mă doare?...

Noaptea dintre ani

 

Noaptea se adaugă zilei

precum prinde coajă lumina...

încercuind două tulpini

ale aceluiași copac.

…Mâini aspre

sărbătorind vraja și vina

trupului tău

tânăr...

Coline line,

sub cearşafuri de smalţ

descoperind ochi

flămânzi în degete...

În camera de lux

a hotelului

glorioasele efemeride

ard mocnit.

Între tic şi tac

aniversăm ani.

Între Yin si Yang

ning flori de castani...

LA MULȚI ANI LUME!

Omul de zapada

Gușteriada continuă

 

Au ajuns acasă în ajunul Crăciunuluide la FERMA GUȘTERILOR primele exemplare. Pui de câteva zile, mici și pricăjiți mi s-au părut acum când i-am avut în mână!... Poate că n-ar fi trebuit scoși atât de repede din incubator și scăpați pe drumul mare să circule liber. Să-i fi lăsat să mai crească, să mai pună ceva carne pe ei!

Sau poate că aerul de pe planetă nu-i atât de subțire cât aerul din cerul lor de unde a adus ouăle de guștere, Tobârlan ĂlBătrân. De-abia ce își întinseseră verdele ăla palid gălbui peste piele. Poate că scoși din propria fire va mai trebui să treacă ceva vreme până să se întremeze.

Eu însă am avut motiv să-i scot mai devreme. Fac teste și încercări, experimentez care va să zică, să-mi dau mie însu-mi cu frică de Dumnezeu, răspunsuri unor întrebări esențiale. De ce să adaugi sforțări epice inutile, dacă tu ca individ te izbești ca de zid și nu poți trece de tropice?... Dacă povestea nu e prea tristă și rezistă, o dai așa cum e spre lectură criticilor, nu poți abuza peste măsură de timpul lor!... La o sută de pagini ai deja imagini clare despre potențialul ei de dezvoltare. Aștepți verdictul și dacă primești de undeva aprobare, merită să treci la ediția următoare, adăugită și completată, cu mai mult epic pe ea...

 

*

 

Nu se cunoaște o dată aproximativă când mirajul de la 7 Izvoare a intrat în conștiința localnicilor. Nici pomeneală pe atunci de vreun circuit turistic, sau un pelerinaj în tărâmul minunilor posibile. Mai întâi a apărut în sat schimnicul. Aveam opt ani, venisem de la școală, tata murise și eu cu mama ne mutasem din Merișani de pe Priba, la Malu Vânăt, satul vecin, în casa bătrânească a bunicii Păuna, unde copilărise și locuise mama până s-a măritat cu taică-meu. Am intrat în curte să arunc repede pe sală traista din pânză groasă de in, plină cu cărți și caiete pe care maica mare Păuna îmi cususe inițialele ITI, cu fir de borangic galben.

Mă grăbeam să plec la joacă cu prietenul meu Titel, băiatul aviatorului ce mă aștepta în capătul uliței. Ulița era ca o bretea la drumul principal, numai a noastră, și casa bunicii era așezată când veneai dinspre Vâlcele exact la mijloc după primul cot unde se îndoia ca litera U. Mai mergeai 50 de metri și după ce ajungeai la fântână ulița ocolea din nou ca să iasă în drumul principal spre direcția Merișani. Pe ulița strâmtă avea loc numai o singură căruță când aducea lemnele de foc, dar nu trebuia să întoarcă, își continua drumul până la cealaltă ieșire. În spatele casei se întindea grădina cu pomi până la râpa ce o săpase Argeșul în coasta malului înalt. Râpa acea abruptă, am studiat terenul în gând, nu se putea folosi ca tobogan precum ruptura de deal din spatele casei lui tata mare Tobârlan, de pe Priba. Locul care m-a marcat toată viața precum ochii Mariei ce parcă se stingeau într-un țipăt mut, când se lupta cu Gică, până ce a apărut ca o binecuvântare trimis de Dumnezeu, gușterele ca să oprească violul.

Ca să ajungi la râu trebuia să ocolești pe o potecă locul periculos, dar azi hotărâsem că nu mergem la râu. Alesesem dealul ăl mare ce se întindea de partea cealaltă a drumului principal. Urcăm prin grădina lui Titel. Deasupra era un platou întins de unde urmăream cum trec avioanele. El avea un binoclu și ne făcusem acolo un observator. Se apropia ora când trebuia să treacă taică-său și nu puteam pierde momentul. Către linia orizontului vedeam avionul cât un gușter cum se apropia și creștea pierzând din altitudine cât să-i deslușim clar aripile fără binoclu, clătinându-se într-un semn discret. Noi îl salutam zgomotos aruncându-ne în aer șepcile.

Alergând pe poarta deschisă după ce aruncasem ghiozdanul, cu privirea mea periferică(tocmai învățasem la școală ce e privirea periferică), l-am zărit pe călugăr ieșind cu mama mare din grajdul vacii, în veșmintele lui negre, cu o oală în mână și îi cealaltă având un ulcior.

Întorcându-mă de la joacă am întrebat-o pe bunica cine era străinul acela și ce avea în ulcior. Mi-a răspuns cât se poate de scurt că era călugărul de la 7 Izvoare, venise după lapte și în ulcior avea apă de la fântâna noastră.

Aș fi vrut nelămurit s-o întreb de ce cu 7 izvoare lângă schit, ia apă de la fântâna noastră, dar îmi era o foame albastră după alergătură și n-am mai întrebat nimic...

(Text din ediția următoare, adăugită, a Fermei gușterilor, dacă va fi cândva...).

Mulțumiri domnului ANDY BARCAN și prietenilor de guștere pe care i-am luat cu mine în acționariat: AUGUSTIN DOMAN, FLORIN DOCHIA, ADRIAN ALUI GHEORGHE și ȘTEFAN MITROI

SĂRBĂTORI CU BINE!