miercuri, 4 iunie 2025
Suav anapoda
luni, 2 iunie 2025
DURERI DE GENUNCHI
La ediția din
acest an a BOOKFESTULUI am fost într-o singură zi, sâmbătă, numai două trei ore
într-un exces asumat, “îngenuncheat”
de o mică problemă de sănătate, trăgând nădejde că printre sutele de mii de cărți
înșirate ordonat pe standuri, voi da cumva și de urma Gușterilor mei. Mizam mai
mult pe Editura HOFFMAN care mi-a publicat prin mărinimia domnului Andy Barcan recentul
roman de anul acesta, Ferma gușterilor. Tot dânsul îmi publicase mai înainte și Tobârlanii, și Casa
roșie. N-am găsit niciodată, nici ocazia și nici cuvintele potrivite să-i mulțumesc
îndeajuns. Ar fi fost un prilej!
Personajele romanelor
mele pomenite mai sus sunt reale, au trăit și au căpătat sens și poate un strop
de magie în gândirea autorului și circulă acum libere de colo până colo, cu sau
fără vreun scop, în paginile celor trei cărți, precum gușterii pe coasta Văii
Pribei când eram copil, fără să țină seamă nici de coperți și nici de hărți.
Vinovat de
confuzie este fără îndoială Florin Dochia, prietenul meu pe care-l invoc uneori,
cel care și-a pus amprenta personală, prin eleganță și stil la vedere, îmbrăcând
coperțile în straie de gală. El le-a conceput pe toate trei. Și cum este de
când lumea dacă ai chei sau prinzi porțile deschise, nu rămâi la vise răsfoind
filele cu povești, ieși în stradă, urmezi mulțimile și într-o grămadă ordonată
ajungi la BOOKFEST. Te rătăcești printre reclame, îți blestemi zilele de atâtea
SCENE, CRIME, DRAME, mers pe jos la pas, BOOKZONE, BUKLET, HUMANITAS, TREI,
POLIROM, RAO, EIKON, Paralela 45, cauți să înțelegi cine ești tu în univers...
Unde e
Hoffmanul frate, că dacă știam îmi puneam opinci!? În rest Florine să mă ierți,
daca nu aveam coperți nu mai căutam gușteri verzi pe pereți!
Am găsit
Hoffmanul până la urmă, am găsit și Ferma Gușterilor, numai pe Domnul Andy
Barcan nu l-am găsit! Am aflat când am ajuns acasă că era acolo. După ce că
sunt șchiop mai sunt și chior!
*
BUNICUL TOBÂRLAN
(poezie care
se pliază pe situație cu final deschis)
Bunicul Tobârlan,
dinspre partea tatei,
avea un picior beteag şi
baston.
Căzuse în grădina Dumitrei,
galanton,
la un an după ce împlinise 75,
urcat de dragul ei
să-i culeagă floare
din tei.
Dumitra, de tânără
fusese bună prietenă
cu bunica Lina...
Frumoase amândouă(!)
şi multe inimi au frânt
chicotind împreună
și povestindu-și
una alteia
aventurile.
Până ce Lina
i-a destăinuit
ca o proastă, într-o seară...
(Cum își face viața
împletiturile!...),
așezate pe bancă
sub teiul din grădina
Dumitrei de peste drum,
că Mitică vrea
s-o ceară de nevastă.
Odată de pe fruntea
Dumitrei nori neguroși
au străpuns cerul
ce se înstela liniștit!
Și fulgere au țâșnit
din ochii ei frumoși!...
Avea pentru Mitică
Tobârlan un plan,
gândul ei ascuns.
Cu bunicul însurat,
Dumitra a păstrat legăturile
de parcă nimic nu s-ar fi
întâmplat...
Cum să lași fructul copt,
necules!
Și, la timp potrivit
când bunica Lina rămânea grea
și slavă cerului a rămas des,
născând zece prunci
dintre care au trăit opt),
Cum spuneam,
la timp potrivit
li s-au împletit de-atunci
nu doar gândurile,
ci s-au înnodat
şi niscaiva rânduri-rânduri
de legături ascunse,
pe care le știa
toată Valea Pribei.
Probabil le aflase și teiul,
fragil la suflet și sensibil.
El ce să zică și cum să
tacă?...
Nu s-a opus când Dumnezeu
a rupt o cracă
de sub picioarele
lui Mitică,
pedepsindu-i
călcătura strâmbă.
De la un timp(am 76!),
anii sunt tot mai grei...
Simt că mă junghie
şi pe mine genunchii,
s-au betegit şi ai mei
de când am început să înțeleg
buchea lumii
cu adâncimile ei
nepătrunse...
Pe femeile care şi-au cuibărit
în inima mea
gânduri ascunse,
indiferent că erau Ana,
Gena, Adriana. Lorena,
Lia sau Miruna,
le-am numit pe toate Maria,
ca şi cum ar fi fost una,
şi... m-am ferit să mă urc în
tei.
Cu junghiul şi mintea de-acum,
nu mai sunt sigur
că atunci am judecat corect!
Îndoiala e tot mai mare!...
La ce bun a fost să respect
cele zece porunci,
să țin post şi să nu mă urc în
tei
să culeg floare pentru
mai multe femei...
dacă genunchiul oricum mă
doare?...
Întrebarea e, punem fără rost cazul;
Gușterele meu, ăsta e necazul
NU s-a născut Anacondă!
Iar domnul Andy dacă ar fi
fost cu o blondă
cu siguranță că l-aș fi văzut!...
Satul
Satul părăsit pe trei sferturi
coboară de pe munte
de o parte şi de alta
a drumeagului rupt de viitură.
Nicăieri glasuri de copii.
Casele înseși, îngenuncheate,
par fantome cu ziduri
şi acoperișuri sparte.
Doar ploaia şi vântul
își mai găsesc refugiul
sub mormanele de cărămizi
acoperite cu șiță.
De mirare cum totuși
au rămas oarecum in picioare
casele, după ce sufletele
s-au băjenit!...
Urnindu-se la deal greu
către cimitir, cu numele
încrustate șters
pe răbojul crucilor
Și la vale de-a rostogolul,
către oraș sau altă zare
deschisă, cu numele
încrustate nicăieri.”
duminică, 1 iunie 2025
Schiță de portret. Aurel Sibiceanu
Azi e ziua lui Aurel Sibiceanu. La mulți ani Aurel!
Poate să ne placă sau nu unele din aserțiunile lui politice,
dar poezia lui nu are cum să nu ne placă!
Schiță de portret
Când l-am văzut prima oară în mulțimea
pestriță şi în general agitată ce se revărsa în treburile ei, de la un capăt la
altul pe Strada Mare a Piteștiului, într-o altă viață de demult, am avut de
ales între două posibilități; căci Aurel parcă plutea singur în lumea lui, cu
toate că de cele mai multe ori era însoțit de prieteni care prinși în discuție,
la fel ca el, nu se grăbeau.
Dacă mă aflam întâmplător în fața
teatrului pe terasa de la Union, Aurel, subțire şi înalt, cu părul lui lung
strâns într-o coadă, îmbrăcat în haine viu colorate, aș fi putut crede că
tocmai ce ieșise la plimbare dintr-o repetiție, cu un grup de actori de la Al Davila. Nu era așa! Ceilalți puteau fi
actori, el mai repede îmi dădea impresia unui chiparos albastru, coborât din
decorul unei alte lumi care se mira că argeșenii nu păreau a fi îndrăgostiți
îndeajuns de poezie și frumos.
Dacă m-aș fi aflat tot
întâmplător la celălalt capăt al străzii, La Pietre, cu siguranță aș fi avut
impresia că el coborâse de pe treptele Bisericii Domnești „Sfântul Gheorghe”,
direct dintre icoanele sfinților şi căuta cu ochii lui ageri în lumina amiezii
priveliști cu „gleznele Despinei ca o răsuflare de bour în steme”.
Cum spuneam mai devreme sau poate
n-am spus, sau am spus prea încet, închin azi pentru prieten şi pentru poet!
LA MULȚI ANI SIBI!