miercuri, 3 septembrie 2025

Povestea vorbei

 


Mi-a sugerat cineva, persoană însemnată, să nu mai fiu pe blogul meu personal, „Pasărea ceții”, niciodată criticul cu considerațiuni inconfortabile şi acide. Să nu mai amestec literatura cu politicul că nu se pupă! Și să nu mai cataloghez drept minciuni gonflabile măsura promisiunilor dumnealor stimabile nici măcar întâmplător în prag de alegeri, și chiar și după.

 Să consemnez doar fără ură, vag dacă se poate, doar vise splendide de noapte. Nu realități veridice şi analitice ca istoricul grec Tucidide când nota fapte din războiul ateno-spartan... Să nu mă leg de partide dacă vreau să-mi scot „Pasărea ceții” din ceață la liman, nu cu traficul blocat în loc cu verdeață...

 Dacă vrei un sfat scrie eventual despre agricultură, chiar dacă anul ăsta nu promite belșug. Las-o dracului și de poezie că până la urmă cu ea ai să te trezești fără cal la trăsură și rămâi în mână doar cu coarnele de la plug...

 Sunt zone de drept interzise – cum arealul puterii de exemplu. Ochii şi gura le ții închise în templu!... N-ai nevoie de sticle incendiare în vremurile încălzirii globale! Riști să te topești în mijlocul verii!... Recipientele berii le folosești matale mai bine reci, la terasă(!), nu aștepți să vină pompierii acasă, că sunt plecați la greci nu le pasă de tine!...

 Mă gândesc tot mai aplicat să las dracului politica asta de rahat!

 A venit toamna, doamna mea pregătește borcanele pentru magiun și murături. Se îngroașă rația de tărâțe în lături pentru îngrășat porcii de Crăciun. Țuica s-a dat deja jos din pruni şi s-a ascuns în beci, stă pe vine de rușine în damigene borțoase. Vinul adastă pe mărăcini în boaba de strugure, nu tace, bolborosește și el după poloboace...

 Ar trebui să fac pace în consonanță cu nația tăcută a Ucrainei. S-o las dracului de politică, că nu se face gaură-n cer şi nici în drapel, dacă președintele uneori îl mai lasă baltă pe premier. E firesc unul e de la un partid și celălalt de la un partid paralel...

 

 …Cum rămâne cu mandarinul independent? Ce dacă a luat-o pe drumul mătăsii solo ca nebunul de Marco Polo și se plimbă în aia mă-sii ca pe un zid chinezesc?... Poate rămâne acolo, gândesc!...

 În Poiana lui Iocan Moromeții mormăie, se sfădesc:

 – Băi Tobârlane, tu ce crezi? Ce vrea să vândă mandarinul nostru la chinezi?

 – Nu știi mă Cocoșilă?... Capra cu trei iezi…

 

(Din ciclul Plai bălai – pamflete)


marți, 2 septembrie 2025

CĂRȚI RARE DIN BIBLIOTECA MEA

 


N.A. Bănuiesc v-ați dat seama după titlu, cărți rare din cauza tirajului...

Azi se împlinesc fix cinci ani de când a ieșit pe poarta editurii E-Creator(2 sept 2020), cartea mea cu și despre scriitori și cărțile lor, Fotografii mișcate.

Într-un moment când propriile mele îndoieli deveniseră obstacole şi jocul ideilor în mintea mea își căutau greu locul într-o expunere cu fotografii înșirate pe sârmă cu clești de argint între o poezie, o proză, o notă critică, un eseu și iar o poză - însemne anapoda sub cerul liber. Mi s-ar fi părut aranjamentul mai potrivit sub cupola unui circ, așteptând să intre în arenă leii(criticii!...), decât într-un spectacol regizat între coperțile unei cărți.

Am avut norocul să discut cu Romeo Ioan Roșiianu Directorul Editurii e Creator şi el s-a arătat cucerit de idee, amintindu-mi ce bine ne-am simțit amândoi, împreună cu alți scriitori în Curtea cu Cariatide la Sibiu, într-un șir de nopți Artgothice, cu trufe negre, struguri storși în vin şi nuduri întinse în curte, pe o culme de rufe, la o expoziție ad-hoc de fotografii artistice cât se poate de originală…

Se poate lectura cartea pe scribd aici,

1https://ro.scribd.com/document/910268127/ULtima-Versiune-fotografii-Miscate-Eci-Lucru-1


luni, 1 septembrie 2025

FERMA GUȘTERILOR. LECTURI POSIBILE

 BIBLIOTECA Ion Toma Ionescu

https://ro.scribd.com/document/909728350/Ferma-Gu%C8%99terilor?secret_password=myZtoLxP3YeEGyOJ539T&fbclid=IwY2xjawMiftlleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFLeWFleUpLNkdPbFdHMndGAR4jrzO_YmhXlfo88xF9ax6M8GMULX25hKVSc0fnZrgllUAwJon20HmRQSQcfQ_aem_HjruX40o04YJPNvVNNYtxw

Cu Ferma Gușterilor, Ion Toma Ionescu scrie poate cea mai neconvențională și lucidă carte a sa, o operă la intersecția dintre jurnal intim, metaroman, eseu postmodern și fragment autobiografic. Este un text care se structurează aparent aleatoriu, dar urmărește cu o precizie de bijutier o miză profundă: reconstituirea, nu doar a unui manuscris pierdut (și recuperat printre „fiarele” unui laptop defect), ci a unei identități în criză, a unui scriitor care trăiește și scrie la limita dintre umor și epuizare, între memorie și uitare, între fragilitatea corpului și tenacitatea spiritului.

            Textul se desfășoară pe mai multe planuri: jurnalul de spital, intercalat cu reconstituiri ale romanului pierdut, eseuri despre literatură, reflecții despre bătrânețe, fragmente de proză cu personaje recurente din universul autorului (Tobârlanul, Titi, Suzi, Maria etc.) și un discurs autoreflexiv plin de ironie, în care autorul își privește propria condiție de scriitor cu o luciditate tandră. În centrul tuturor acestor fragmente se află scrisul ca formă de rezistență și reparație, ca mod de a trăi mai intens și de a sfida timpul.



CASA ROȘIE - LECTURI POSIBILE

 CASA ROȘIE - LECTURI POSIBILE

https://ro.scribd.com/document/909735884/Casa-Ro%C5%9Fie-Edi%C8%9Bie-Definitiva?secret_password=lVVfppVAKyYgeZKXPnKj&fbclid=IwY2xjawMiToVleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFLeWFleUpLNkdPbFdHMndGAR5fmbor6gNpBq_IPO5xouSvlRZLsYT5xomAnm4Kdm8ze6zToHgN2W6o4hU9Dg_aem_FgBJYz87j-KacyF8TI7OUQ

În Casa roșie, Ion Toma Ionescu propune un roman profund personal, așezat între documentul afectiv și frescă social-istorică. Cartea funcționează ca un palimpsest narativ: sub povestea unei familii care trăiește între satul muscelean și ecoul conflictelor globale, se ascunde o cronică a devenirii identitare într-o lume fragmentată de războaie, ideologii și suferințe tăcute.

Personajul central, Titi, se încarcă treptat cu o aură de mit domestic. El este nodul din care se ramifică genealogii încurcate, destine feminine marcante, amintiri de front și fragmente de viață rurală. Scriitura este fluidă, caldă, cu un ritm ce alternează între evocarea tandră, dramatismul secvențelor de război și umorul vivace al dialogurilor de familie. Ionescu nu idealizează, ci reconstituie lucid, dar cu empatie, un univers uman profund recognoscibil pentru cititorul român.

Un punct de rezistență al cărții îl reprezintă paginile despre război: autentice, dure, dar cu o lirică discretă a suferinței. Acolo, între tranșee și front, se conturează o formă de adevăr uman care depășește anecdota și intră în marea literatură de mărturie.

Casa roșie este, în fond, o carte despre rădăcini, despre moștenirea tăcerii și a memoriei, despre oameni care – deși aparent simpli – poartă în ei complexitatea unei întregi epoci. Este o contribuție remarcabilă la literatura memorialistică românească, scrisă cu rafinament narativ și autenticitate emoțională.





TOBÂRLANII - LECTURI POSIBILE

 BIBLIOTECĂ ONLINE

https://ro.scribd.com/document/909746756/Ion-Toma-Ionescu-Tobarlanii?fbclid=IwY2xjawMiR0xleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFLeWFleUpLNkdPbFdHMndGAR5KHiuUstrtmS0W3gXcmUbomS-TNIk1-Em5Dc7cUor_JmFAm7ZpQb4CopSd2w_aem_GxC_yWxledkgQxLqini7TA

O genealogie afectivă între jurnal, ficțiune și exorcizare narativă

În Tobârlanii (ediția a III-a), Ion Toma Ionescu explorează cu o luciditate tandră și o voce narativă matură teritoriile fragile ale memoriei, ale identității și ale filiației afective. Continuând direcția deschisă de Gușterele și Dosarul Albaștrii, autorul construiește un roman hibrid – la granița dintre jurnal de familie, ficțiune autoreferențială și eseu memorialistic –, în care naratorul caută nu doar să povestească, ci să recupereze, să reconstituie, să repare.

Figura centrală este Tobârlan – bunicul mitic, învestit cu autoritate morală și simbolică, întruchipare a unei lumi patriarhale în declin. În jurul său gravitează o galerie de personaje reale și reconstituite, din care nu lipsesc copiii neamului, nevestele tăcute, unchii cu dosare CNSAS și femeile-Marii – proiecții ale feminității arhetipale.

Cu o construcție postmodernă și o scriitură densă, uneori onirică, alteori abrupt realistă, romanul devine o oglindă a unei lumi în care se amestecă autenticitatea rurală, traumele istoriei și mitologia familială. Tobârlanii nu oferă certitudini, ci un spațiu în care cititorul este invitat să locuiască, să reflecteze și, poate, să-și regăsească propriile rădăcini.