Horezu, Casa Paloși
în care șoaptele
dinlăuntrul meu
au rupt malurile
şi sufletul
singur în barcă
înaintează fără rame
sfidând valurile
de parcă ar fi
un Dumnezeu
al propriei drame
(Fiul măslinului, ARGINTARIUM 2)
Aș putea vorbi despre ceramica de Horezu cu renumitul cocoș
desenat pe vase, aș putea aminti despre mănăstirea construită aici de
Brâncoveanu, sau despre ciuhurezii care locuiesc în pădurile apropiate şi care
au dat numele localității… N-am s-o fac, pentru că eu am rămas în minte cu o
altă imagine.
După noaptea lungă din jurul grătarului, m-am trezit
dimineață şi am privit pe fereastra deschisă, dincolo de piscina cu apă
albastră, printre pomii încă plini de frunze o căprioară se mișca încet cu doi
pui după ea. Se strecurau agale prin iarbă trei pete maronii, parcă nevrând să
scuture stropii de rouă ce scânteiau în razele soarelui.
Căprioara bătrână m-a simțit, a întors capul către mine, eu
retrăgându-mă din cadrul ferestrei să-mi iau aparatul de fotografiat. Până să
apuc să-l reglez, s-au pierdut în spatele unei căpițe de fân, în marea de
verde…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu