Cură de slăbire

 

(Mic dejun cu ou şi cafea)

 

Sunt în întârziere. După orar ar fi trebuit să fi servit deja micul dejun. Azi sunt bucătar. Citesc din reţetar; patru ciupercuţe, un ou prăjit fără ulei, trântit în castron cu mărar peste câţiva tăieţei de bacon tăiaţi mărunt şi puşi la foc mic, în tigăiţa mea specială. Alături într-un ibric mic, foarte mic de alamă(nu-i o dramă mai faci sacrificii când ai abuzat în timp de delicii), fierbe o cafeluţă fără nici un procent de zahăr prefiert în apă, să-mi asigure confortul şi resortul unui trai de mahăr decent, jumătate în rai, jumătate în groapă, evident...

Scot ciupercuţele pe masă şi oul din frigider. Tai baconul tăieţei. Îl pun în tigaie cu puţin ulei. Oul e tare, coaja lui nu se-ndoaie, parcă-i de fier. Mă chinui, dar până la urmă reuşesc. Nevastă-mea se uită la televizor, tace şi mă lasă în pace discretă, cât să mă desfăşor de parc-aş fi singur pe planetă. Mai trage din când în când ochiul pe vizor, să nu fac vreo năsărâmbă.

Şi, cum e natura strâmbă câteodată în gând, taman în clipa aia a intrat văpaia soarelui într-un dâmb de nor. Virez ca din avion, ocolind tigaia şi deversez interiorul oului, ţintind chiuveta. Cojile le expediez direct în castron...

Gălbenuşul pe rozeta de scurgere, e ca ochiul boului în faliment! Ochiul sau boul?... Nu, oul evident!

În acel moment mi-aş fi dorit o disjungere de la eveniment. Bine că nu l-am întins pe covor(!), oul... Nu pricep de ce râde nevasta!...

Başca după treaba asta, prefer cafeaua fierbinte, o turnasem în ceaşcă dinainte şi începuse să se răcească. Nu mai ieşeau aburi din ea, şi am băgat-o în frigider să se-ncălzească. Aşa ceva!...

(Dintr-o carte nouă de tablete la care lucrez)

O nouă antologie marca Roşiianu

 

A INTRAT ACUM LA TIPAR antologia „Iarna din SUFLET” ne anunţă Ioan Romeo Roşiianu căruia îi mulţumim.

Cea de-a 39-a antologie marca Ecreator - și ultima din acest an - a intrat la tipar.

Volumul are 430 de pagini și îmbrățișează-ntre coperți creațiile a 64 de autori (33 de femei și 31 de bărbați) din România, Germania, Italia, Canada, SUA, Franța și Republica Moldova.

Proză în ACOLADA

 

        A apărut nr 12 al Revistei Acolada. Am bucuria să semnalez în paginile ei şi un text al meu de proză. Mulţumesc Domnilor Radu Ulmeanuşi Gheorghe Grigurcu!

Ultimele două luni au avut darul să echilibreze cumva în interiorul meu balanţa dintre poezie şi proză. Dacă până la începutul anului aveam în portofoliu 10 cărţi de poezie şi 10 de proză, 2023 mi-a adus încă o carte de poezie, şi, Fiul măslinului părea să încline cumva un taler al balanţei câtre poezie. Reviste importante precum Vâlcea literară, Cafeneaul literară, Vatra, Revista Nouă, Actualitatea literară şi acum Acolada(doar revista Argeş nu s-a pronunţat!?), parcă au vrut să restabilească echilibru, alegând să publice spre sfârşitul acestui an mai multe pagini de proză. Rămâne să mă clarific în viitor ce sunt, poet sau prozator? La 75 de ani împliniţi am timp suficient. Am încurcat până şi Uniunea...

https://www.editurapleiade.ro/REVISTA.pdf...

LA MULŢI ANI NICOLAE, CARE CUM EŞTI

 Citeam azi în metrou un poem al lui Niolae Nistor.

(LA MULŢI ANI NICOLAE, CARE CUM EŞTI !)

Trecusem de Dristor, mai aveam două staţii

să ajung acasă. Îmi rămăsese în minte un vers

întins ca o plasă:

„Noi doi, obosiţi uneori de viaţa în doi, nu mai ştim să dansăm.”

Am gândit că universul atât de mare,

ne învârte cum vrea el şi ne invită pe toţi

să stăm în spaţii atât de mici...

Ai timp Ionescule să explici,

mai vine sau nu al cincilea anotimp?

Nu mai ştim să ieşim din noi.

Îmbrăţişările râmân încuiate cu lacăt

în inimi separate. Braţele

prin care ne scurgeam altădată în iubiri, s-au uscat

şi sărutul a îngheţat pe buze.

Vorbim prin omisiune,

ne înţelegem surzi şi fără priviri

sau cu priviri optuze,

dintr-o înţelepciune prin care,

pe principiul vaselor comunicante

ne echilibram în simţiri

şi călătoream mai departe

ca şi cum am putea trăi nesfârşit.

Ne pierdeam într-o singură apă,

precum Argeşul şi Vâlsana împreunaţi

mai în vale de baraj

şi de podul de fier de la Merişani,

în livada cu meri acum dezrădăcinaţi.

Ne linişteam vindecându-ne rana

de care sângeram

pentru care trăiam.

Cumpăram copiilor jocuri de bricolaj

şi ne înstrăinam zi de zi

pregătindu-ne să urcăm la cer

fiecare în nacela lui.

Poezie modernă

 

Poezia modernă prin urmare

e o idee simplă, dacă se poate

trăznită de stări în urcare,

prin care într-un delir

de cuvinte neclare

doreşti să convingi

o eternă şi fierbinte ispită,

că eşti, cel mai cel dintre zei

şi-ai vrea s-o atingi

 

După ce cu gheare de urs

ţi-ai făcut loc şi-ai parcurs

prin hăţişuri şi turbioane,

cele mai lungi şi încâlcite

cărări dintr-o scară

de la tine din bloc…