marți, 24 decembrie 2024

Omul de zapada

Gușteriada continuă

 


Au ajuns acasă în ajunul Crăciunuluide la FERMA GUȘTERILOR primele exemplare. Pui de câteva zile, mici și pricăjiți mi s-au părut acum când i-am avut în mână!... Poate că n-ar fi trebuit scoși atât de repede din incubator și scăpați pe drumul mare să circule liber. Să-i fi lăsat să mai crească, să mai pună ceva carne pe ei!

Sau poate că aerul de pe planetă nu-i atât de subțire cât aerul din cerul lor de unde a adus ouăle de guștere, Tobârlan ĂlBătrân. De-abia ce își întinseseră verdele ăla palid gălbui peste piele. Poate că scoși din propria fire va mai trebui să treacă ceva vreme până să se întremeze.

Eu însă am avut motiv să-i scot mai devreme. Fac teste și încercări, experimentez care va să zică, să-mi dau mie însu-mi cu frică de Dumnezeu, răspunsuri unor întrebări esențiale. De ce să adaugi sforțări epice inutile, dacă tu ca individ te izbești ca de zid și nu poți trece de tropice?... Dacă povestea nu e prea tristă și rezistă, o dai așa cum e spre lectură criticilor, nu poți abuza peste măsură de timpul lor!... La o sută de pagini ai deja imagini clare despre potențialul ei de dezvoltare. Aștepți verdictul și dacă primești de undeva aprobare, merită să treci la ediția următoare, adăugită și completată, cu mai mult epic pe ea...

 

*

 

Nu se cunoaște o dată aproximativă când mirajul de la 7 Izvoare a intrat în conștiința localnicilor. Nici pomeneală pe atunci de vreun circuit turistic, sau un pelerinaj în tărâmul minunilor posibile. Mai întâi a apărut în sat schimnicul. Aveam opt ani, venisem de la școală, tata murise și eu cu mama ne mutasem din Merișani de pe Priba, la Malu Vânăt, satul vecin, în casa bătrânească a bunicii Păuna, unde copilărise și locuise mama până s-a măritat cu taică-meu. Am intrat în curte să arunc repede pe sală traista din pânză groasă de in, plină cu cărți și caiete pe care maica mare Păuna îmi cususe inițialele ITI, cu fir de borangic galben.

Mă grăbeam să plec la joacă cu prietenul meu Titel, băiatul aviatorului ce mă aștepta în capătul uliței. Ulița era ca o bretea la drumul principal, numai a noastră, și casa bunicii era așezată când veneai dinspre Vâlcele exact la mijloc după primul cot unde se îndoia ca litera U. Mai mergeai 50 de metri și după ce ajungeai la fântână ulița ocolea din nou ca să iasă în drumul principal spre direcția Merișani. Pe ulița strâmtă avea loc numai o singură căruță când aducea lemnele de foc, dar nu trebuia să întoarcă, își continua drumul până la cealaltă ieșire. În spatele casei se întindea grădina cu pomi până la râpa ce o săpase Argeșul în coasta malului înalt. Râpa acea abruptă, am studiat terenul în gând, nu se putea folosi ca tobogan precum ruptura de deal din spatele casei lui tata mare Tobârlan, de pe Priba. Locul care m-a marcat toată viața precum ochii Mariei ce parcă se stingeau într-un țipăt mut, când se lupta cu Gică, până ce a apărut ca o binecuvântare trimis de Dumnezeu, gușterele ca să oprească violul.

Ca să ajungi la râu trebuia să ocolești pe o potecă locul periculos, dar azi hotărâsem că nu mergem la râu. Alesesem dealul ăl mare ce se întindea de partea cealaltă a drumului principal. Urcăm prin grădina lui Titel. Deasupra era un platou întins de unde urmăream cum trec avioanele. El avea un binoclu și ne făcusem acolo un observator. Se apropia ora când trebuia să treacă taică-său și nu puteam pierde momentul. Către linia orizontului vedeam avionul cât un gușter cum se apropia și creștea pierzând din altitudine cât să-i deslușim clar aripile fără binoclu, clătinându-se într-un semn discret. Noi îl salutam zgomotos aruncându-ne în aer șepcile.

Alergând pe poarta deschisă după ce aruncasem ghiozdanul, cu privirea mea periferică(tocmai învățasem la școală ce e privirea periferică), l-am zărit pe călugăr ieșind cu mama mare din grajdul vacii, în veșmintele lui negre, cu o oală în mână și îi cealaltă având un ulcior.

Întorcându-mă de la joacă am întrebat-o pe bunica cine era străinul acela și ce avea în ulcior. Mi-a răspuns cât se poate de scurt că era călugărul de la 7 Izvoare, venise după lapte și în ulcior avea apă de la fântâna noastră.

Aș fi vrut nelămurit s-o întreb de ce cu 7 izvoare lângă schit, ia apă de la fântâna noastră, dar îmi era o foame albastră după alergătură și n-am mai întrebat nimic...

(Text din ediția următoare, adăugită, a Fermei gușterilor, dacă va fi cândva...).

Mulțumiri domnului ANDY BARCAN și prietenilor de guștere pe care i-am luat cu mine în acționariat: AUGUSTIN DOMAN, FLORIN DOCHIA, ADRIAN ALUI GHEORGHE și ȘTEFAN MITROI

SĂRBĂTORI CU BINE!

duminică, 22 decembrie 2024

Publicat în URMUZ

 

        Cea mai mare bucurie a sfârșitului de an ți-o fac prietenii adevărați. Florin Dochia mi-a publicat în numărul 11-12 al revistei Urmuz un grupaj din volumul Crucea de piatră, premiat de Art Creativ ca cel mai bun volum de poezie al editurii, dar premiat personal și de mine(contează nu?), pentru că a ieșit așa cum mi-am dorit. Mulțumesc Florin Dochia! Tuturor, Sărbători fericite!

Revista aici

https://www.calameo.com/read/003821790bb1995cf47e0?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR155o_Y-v6BQmbclKgCcu6Ka1JHqvbdd7fG_X3puWLRTX3Pa-ER4MgbcZk_aem_vcrDmPwcrUyH4S3HmRC_TA






sâmbătă, 21 decembrie 2024

COLINDA CRĂCIUNIȚELOR

 














COLINDA CRĂCIUNIȚELOR


Ascult inima,

scandând lista

scurtă cu numele

Crăciunițelor

ce sălăşluiesc în ea,

ca-ntr-o iurtă

nomadă...

 

Azi a nins.

Pe stradă şi în tinda

casei mele,

din cetini de brazi

s-a pogorât colinda,

ca o fulguire

de stele...

 

Le-aş dărui

de-aş putea

ființelor dragi,

pandantive

la rochii de seară

şiraguri de fragi,

dar nu e vară...

 

Mai bine le ofer

contra gerului

un shot de absint

cu puţină sminteală…

ca un bătrân cavaler,

ce şi-a pus

în barbă beteală.

 

Crăciun fericit tuturor!

joi, 19 decembrie 2024

LA CEASUL BILANȚULUI

 


La CEASUL BILANȚULUI ultimilor ani, într-o perioadă care a avut mai multe nopţi decât zile, şi doamna cu coasa o marionetă grasă, şi-a pus masca, şi casca de motociclist, şi s-a proclamat regina danţului pe planetă, -  cea mai mare realizare dintre toate în plan personal, mi se pare că ar fi fost faptul că, chiar dacă am ajuns la spital n-am ajuns în rai, şi în plus am dat la spate, fix pe cântar, ditamai un deca jumătate de kile dintr-un chintal şi ceva, cât pusesem la adăpost.

Şi să nu uit, am mai pus pe hărţi în răstimp, nişte cărţi.

După Al cincilea anotimp (2019) la editura Detectiv literar - poezie, premiată la Festivalul eCreator de la Baia Mare, au urmat Fotografiile mișcate(2020), o carte în dotare cu poezie, tablete, amintiri și fotografii amestecate cu și despre prieteni și cărțile lor.

A urmat în 2021 o antologie, Crucea de piatră, la Art Creativ, premiată de editură pentru Cel mai frumos volum de versuri. Iar ca proză, - am re-înscris în raliu într-o nouă ediţie, reluată / reinventată,- Guşterele, romanul meu cel mai viu dintre toate romanele. Dac-aş sta să explic, am avut motiv să-l rescriu, pentru că-i crescuseră organele; ficatul, inima, coada şi creierul mic şi în plus, propria lui ambiţie, ce să zic! L-am dus  la HOFFMAN  şi şi-a dat doctoratul pe bune. Şi cum trecuseră anii, l-am rebotezat Tobârlanii. Cartea încă se mai găseşte în librăriile online, v-o recomand având slăbiciune pentru o asemenea sălbăticiune...

Despre 2022, vreau să clarific, nu am fost la fel de prolific. Am lucrat la o singură CASĂ de parcă aş fi zidit un castel. O începusem ceva mai demult. Un capitol din Casa Roşie, Reportofonul, chiar a fost premiat la Concursul Naţional de Proză Ioan Slavici, secţiunea roman, al revistei Tribuna(2021). Casa Roşie a apărut tot la Editura Hoffman şi a rămas de roşu, pentru că principalul personaj, Titi, un personaj fabulos, ar mai merita cu siguranţă un etaj!...  Rămâne o promisiune şi va trebui să intru în acţiune din nou cu curaj în arhivele militare.

În 2023, anul vinului pentru unii, am avut parte la vârsta înțelepciunii(75) de un fiu. Fiul măslinului a venit cu un nou premiu la Art Creativ.

2024, un an greu plin de încercări, neprevăzut și votări inutile, sper să mă ajute Domnul Andy Barcan să putem inaugura Ferma gușterilor în acest an. Ar mai fi câteva zile...

Proiecte pentru viitor? În vremi nesigure când pericolul pare comic și ești amenințat din toate părțile de pace, nu-ți face planuri fără rost! Lași cărțile!... Ori îți construiești un adăpost antiatomic în pădure, ori găsești o fată dotată cu nuri, și-o pui să-i fure hărţile lui Putin! Că ăla cu energia, hrana și apa își sapă singur groapa...

Să fim sănătoşi, să râdem şi să facem glume! Vin ele şi cărţile bune din senin. Dumnezeu nu tace, cum se spune!