luni, 22 noiembrie 2010

SuperBlog _Etapa XXXVI-a. El si Ea

Nu mai poţi fi ancorat în realităţile acestei lumi fără un netbook la purtător. El a devenit partenerul unei existenţe curente. Cum ţi-ai face documentarea între două reuniuni? Şi fără o prezentare OK, gândită până la aterizare, cum ţi-ai putea vinde produsul? Când intri într-o bancă nu ai şanse să obţii un credit fără să-ţi poţi folosi programul personal de calcul al dobânzilor, trebuie să fi cel puţin la egalitate cu agentul, să-l domini dacă poţi, accesând comparativ alte oferte. In emisiunile TV altfel te arată obiectivul camerei de filmat cu un mini-laptop în faţă. Cine ar fi fost Constantin Stan dacă n-ar fi avut obiectul. Imi închipui o paradă a modei, fără fondul muzical şi desfăşurătorul  stabilit anterior pe destop, ce îmbulzeală ar fi pe podium!
Până şi la fotbal antrenorul nu mai poate explica tactica jocului fără un notebook în faţă, iar fotbaliştii săracii, cu el îşi ţin moralul la un tonus satisfăcător, în cantonamente.
Despre performanţele tehnice să lăsam să vorbească specialiştii, ce contează e prima impresie, distincţia care te separă de marele comun. (clasic, cu siguranţă ar fi mai potrivit), vraja care-ţi înlănţuie privirea. Ce aduce colectia Karim Rashid diferit de restul netbook-urilor? Cu siguranţă ce poate aduce un artist designer de talia lui  Karim Rashid.
Netbook-ul ASUS Eee 1008P are un design format din celule înconjurate de şanţuri inspirat din valurile mării din luminile şi umbrele care mângâie suprafaţa ei liniştită. Artistul s-a gândit ca toţi marii creatori la un el şi o ea. Culoarea roz pentru femei şi maroul cafelei pentru bărbaţi. Culori plăcute,culori calde, culori esenţiale. Ondularea valurilor se continua nu numai pe suprafaţa capacului şi în în lateral ci şi în spate, pe suprafaţa de aşezare,  cum nu se prea obişnuieşte la alte case. Materialul plăcut la atingere, imită parcă pielea de crocodil cucerindu-te. Toate porturile sunt ascunse în spatele unor căpăcele, dând o senzaţie de continuitate şi unitate stilistică întregii carcase.
Nu vreau să mă aventurez pe părţile tehnice, ele nu sunt spectaculoase şi sunt sigur nici pentru subiect nu este o cerinţă. Contează în principal simţul estetic, şi el se împlineşte în ochiul robit al celui care invidious te priveşte, când scoţi bijuteria din husa ei special creată în aceeaşi culoare şi acelaşi model, şi pui alături mouse-ul optic, mizând pe efect.
În rest Wireless-ul incorporat, camera Web cu microfonul ce-ţi aduce aproape prietenii, stocarea de 250 GB dar cu sistem de operare Winsows Starter Edition,(eşti pe net în 7 secunde) adevărată bibliotecă portabilă cu mii de poze, sute de clipuri şi ore îndelungi de muzică, ecranul LCD protejat de un filtru de sticlă iluminat cu LED-uri ce dă autonomie sporită şi rezoluţie bună, bateria Li Polymer de 3 celule slim ce asigură o autonomie de până la 6 ore(cu incă o baterie la pachet) şi nu în ultimul rând tastatura “Chiclet” ale cârei calităţi tehnice şi estetice au fost premiate la multe concursuri.
Vizitează stimate cititor şi site-ul colecţiei, http://www.techinstyle.ro/karim_rashid după care sunt sigur că vei mai face o vizită direct la magazin. Te inspiră şi preţul(1779 lei).

În vorbe puţine

dar pentru cine scriu toate acestea

ca o invăţătoare

a vinului

ai rămas în grâul cuvintelor mele

altădată

prietenii

cuminecau

în urmă

memoria e surdă

precum carnea

trupului sterp

mă întreb

zănatecul ninsorilor…

duminică, 21 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXV-a. Fotograf de serviciu

      În memoria înburuienată a calculatorului am mii de fotografii pe care nimeni nu le-a deranjat de ani de zile. Au dispărut, odată cu bunicuţele, vremile acelea când lângă ceşcuţa cu ceai sau cafea, tronau albumele de fotografii. Uneori pe blog simt nevoie să întregesc comentariul cu o imagine semnificativă, dar decât să rătăcesc prin folderele mele, cărora nu le-am încredinţat nici măcar taina botezului e mult mai uşor de ales imaginea potrivită bătând în fereastra rigurosului meu unchi Google, ce le ţine cu grijă pe rafturi, etichetate, ca pe nişte borcane cu dulceţuri.
       Parcă simt deja în cămară, parfumul dulceţii de gutuie şi glasul blând al bunicii care mă certa, să consum mai întâi dulceaţa din anii trecuţi. Va trebui să corectez nişte poze şi sigur am să le trimit la Real pentru o carte (nu-mi place cum sună fotocarte)cu amintiri din altă lume.
      M-am săturat de lumi paralele, vreau ceva din adâncul fiinţei mele, vreau să ştiu cine sunt. Oho! Psihanaliză, Freud îţi mai trebuie băiete şi faci deja revoluţie în concursul ăsta. Istorie ai avut(Cezar în cuţite făra egal), ştiinţifico-fantastic, nenumărate, poezie(Toyota), de la Adam şi Eva luaşi frunza, taman în cabina de probă de se supărară cei de la Tara şi ţi-au dat un punctaj de ruşine.Nu e cazul.
      Trebuie să fim mai pragmatici, m-am convins (abia acum spre sfârşit) că nu se cer divagaţii şi fantezii inutile, juriile apreciază concreteţea, precizia datelor şi faptele.
      Păi, dacă serviciul foto de la Real are cană cu poză, cu ea bei aghiazmă, chit că ar costă 47,90, cât nu face, sau 27,90_ la alegere. Ai cana ta, îţi duci iubita la gură de câte ori vrei pe zi, iar ca să-i simţi şi prezenţa, o umpli cu whiski. Grijă mare să nu bea şi altul din ea!...S-o ţii încuiată.
      Dacă ai un iubit, eşti deci femeie, ca să-i arăţi ce mult îl iubeşti, îi faci cadou într-un glob, poza ta de pe plaja nudiştilor, să vadă cât suferi tu pentru el, în zăpadă. Şi important, fă-ţi o poză pe pânză cu tine îmbrăcată sobru, şi înrămată, du-i-o la birou, s-o aibă tot timpul secretara-n vedere.

      Enunt proba:
      Real Hypermarket, printr-un parteneriat cu compania germana CeWe Color, a lansat in reteaua magazinelor sale un serviciu prin intermediul caruia persoanele pasionate de fotografie si nu numai, isi pot printa fotografiile/pot da viata amintirilor sub diferite forme: CEWE FOTOCARTE, fotografii, calendare si alte produse personalizate.
      Astfel, clientii au posibilitatea de a utiliza serviciul de procesare foto prin intermediul website-ului www.real.ro sau prin aparatele Digi Foto Maker amplasate in magazinele din Bucuresti. Dupa transmiterea comenzii de pe internet, acestia au posibilitatea de a selecta oricare dintre cele 25 de magazine din tara pentru ridicarea produselor. La noi la Piteşti, Realul e pe str C.Dobrogeabu Gherea .no.1

      Util, uşor de folosit, de comandat, de urmărit. Poate că ar fi necesară mărirea numărului de sortimente personalizate dintre cele care se distribuie în Real Hypermarket, după ce trece criza…

Nota: Aceasta postare a fost notata cu 89 puncte

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Calatoria "Cinci saptamani in palon" s-a incheiat.

Punct final al concursului Cinci săptămâni în palon. Mai jos este, calculat pe baza clasamentului etapei Altă zi,
CLASAMENTUL GENERAL (final)
1. Ion Toma Ionescu 109p
2. LeeDee P. 78p
3. Adela 75p
4. Bogdan 67p
5. Dan 60p
6. Victor 52p
7. LePetitPrince 25p
8-9. Petra, Călin 24p
10. Cristian Dima 23p
11. Sictireli17p
12-15. Carmen Negoiţă, Gabi, Anca Vrînceanu, Geocer 14p
16. starsgates 11p
17. Bianca Dobrescu 10p
18. Simion Cristian 6p
19-20. Vania, dragoselu 4p
21-23. Ioan Bistriteanul, Mariana, drawforjoy 2p
24-26. Mailman, Şerban, Gabriela 1p

OBSERVAŢII.
Oameni buni, vă mulţumesc frumos pentru participarea la această călătorie. A fost interesant, instructiv, folositor.
Îl felicit pe Ion Toma Ionescu, câştigătorul detaşat acestui concurs. Îi felicit pe cei care i-au ţinut trena şi vă mulţumesc, încă o dată, tuturor.
Mă bucur că familia PA a mai câştigat câţiva membri foarte talentaţi şi foarte activi (Ion Toma Ionescu, Bogdan Onin, Victor Bucur), care se alătură, astfel, “veteranilor”. Mă bucură apariţia printre noi a Biancăi Dobrescu şi aştept ca Gabriela, Mailman, Şerban, drawforjoy să nu fi trecut prin lumea scrisului de proză arhiscurtă doar pasager.

Captura de pe site-ul lui Calin Hera
Nota: Multumesc si eu celor care mi-au dat voturile si felicit toti concurentii pentru textele deosebit de inspirate cu care ne-au daruit

vineri, 19 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXIV-a. Lumi paralele

Tema: Primeşti o informaţie bombă, cu privire la un subiect de larg interes. Publicarea unui material bazat pe această informaţie poate să îţi aducă o creştere spectaculoasă de trafic, notorietate, recunoaştere şi aprecierea multor oameni. Pe de altă parte, dacă informaţia se dovedeşte neadevărată, poţi face mult rău unor oameni nevinovaţi. Cum procedezi în această situaţie? Cum verifici dacă informaţia este adevarată? Construieşte o poveste realistă pe tema asta, dacă nu cumva ai trecut deja printr-o asemenea situaţie şi ne povesteşti un caz concret.

*


Simt cum se instalează în piept ghemul fricii. Se deşiră urcându-se ca un rug sub frunte şi-n ochi. Pulsul îsi accelerează bătăile. Mă smulg din somn hăituit. Snopi de raze stăruie să străpungă,  strânsura pleoapelor. Sigur s-ar putea rostogoli risipindu-se pulsul în întunericul nopţii. Mă dor toţi muşchii, pisaţi centimetru cu centimetru în interiorul infernului.
Găndesc simplu. Dacă ocolesc barajul instalat provizoriu în dreptul şcolii, în locul unde se-adună cele trei văi pe care se-ntinde satul, ca să se verse liniştit spre soseaua naţională, înseamnă că îmi rămâne timp. De ce sunt aici, ce-am sperat? Oricum vor trece la următorul pas, din casă în casă răscolind, în aşteptarea ordinului şi puţine nădejdi între timp să mă pot loga undeva pe net. După ce am intrat în vechea casă bătrânească nelocuită, am adormit instantaneu.
Mă târăsc să aprind lumina, mă liniştesc puţin şi scriu precipitat, pe un colt de pagină, adresa de net. Mi-o amintisem în somn. Trebuie să iau legătura cu NASA poate reuşesc să-nnod firele. Cunosc odaia. In patul vecin un personaj feminin, cu ascendent asupra mea şi drag, stăpâneşte mult mai bine situaţia. Taţa, mătuşă-mea murise de ani buni. Silueta ei de femeie tanără cum n-o apucasem, povestită doar, era mult mai înaltă îmbrăcată în negru. Se scurse afară pe uşă şi ascultă un timp freamătul pădurii în mărginea gardului.
Doar o părere. Cercetasem, nu era nimic. Trecuse primejdia , pierii şi nelegiuirea crimei, crima de a şti întâmplător un lucru important pentru omenire. M-au internat la nebuni. Am fugit. Imaginile de groază  dispăruseră, doar golul acelor clipe apăsa mut. Ce-ar trebui să fac? Mintea surescitată nu mă ajută. Se-ntâmplă la fel. Voiam să-mi amintesc. Injecţiile făcute de medici, după saptămâni de chin, încă mă trăgeau într-un loc mâlos din care mă zbăteam să ies simţind că mă acoperă.
Când şi când, şobolonanul acela mare alb mă fixa mustrător de  pe chiuvetă, dincolo de pragul realităţii, alergat si omorăt, din fericire, de vecinul meu, cumsecadele Napoleon, cu  un par, într-o baltă de sange.
Scurtez drumul. O iau direct peste Priba pe lângă pădure. In şosea ar trebui să treacă autobuzul. Stau în margine şi mi-l pot închipui plin de securişti cu pistoale pregătite gata să şteargă urmele. Mă trezesc fixând, o bucată de hârtie împăturită scăpată pe jos, cât o carte de vizită, pe care era scrisă adresa de net de la NASA… Ce să însemne?  O pun în geantă. Dar dacă îmi verifică geanta… adresa de net. O străng în pumn ghemotoc şi o arunc în iarbă, departe la coş.
Se vede autobuzul. Dacă nu opreşte? nici nu e staţie…Sau  e plin cu hăitaşi… Urc. Doar câţiva călători  pentru schimbul de noapte, obosiţi. Mă aşez pe bancă. Adorm. Trebuie să ajung la un calculator să iau legătura cu specialiştii şi să-i conving că ar fi mai bine…fără panică…să ne pregătim
Povestea poate să fie realistă, cyborgi, extratereştrii, lumi paralele…frâu liber imaginaţiei.

Nota: Aceasta postare a fost notata de juriu cu 70 puncte