Băsescu şi sindromul Elenin

2012hroniculsemnelor.blogspot.com

Elenin, ar putea fi o cometă îndrăgostită care de la o vreme tot cutremură pământul. Unii susţin, mergând mai departe, că e chiar o uriaşă navetă spaţială, sau un obiect inteligent cu zbor controlat, care s-ar părea că ne aduce Apocalipsa. Personal cred că dacă e de natură inteligentă, ce-ar fi dacă ne-ar aduce înapoi civilizaţiile de uriaşi şi bunul simţ, dispărute în negura vremii şi presa mogulilor. Poate celor care odată de mult au părăsit pământul, le-a revenit dorul de casă.

Dar sunt cârcotaşii! Lor nu le comvine nimic!... A fost furtul copiilor din parcuri, s-a consumat examenul de BAC al lui Funeriu, acum e primministeriatul lui Patriciu, toate aceste dezastre se produc, numai din cauza lui Băsescu.

Revenind, Calendarul Mayaş, ce sfârşeşte brusc la data de 28 octombrie 2011 _ coincide cu trecerea lui Elenin cel mai aproape de orbita pământului, mai marii lumii ştiu, şi Băsescu ştie de schimbările extraordinare planetare ce stau să se aşeze. Putin îşi ia măsuri construind încă 5000 de adăposturi antiatomice. Obama şi-a îndreptat toate obiectivele, supraveghind pe întreg teritoriul căderea corpurilor cereşti… Al nostru de ce nu spune nimic!?

După cum îmi cunosc preşedintele, şi-a planificat discursul în parlament, înainte de alegeri, oferind alternativa:

_ Ori PDL-ul, ori Elenin. Să alegeţi bine!

Transalpina. Drumul Regelui.

Pe “Poteca Dracului”, am urcat în cer. În tărâmul de urieşi al Parângului, şoseaua asfaltată proaspăt, şerpuieşte spectaculos oferind ochiului nebănuite delectări, încă necopleşite de zgomotul de doi bani al civilizaţiei, hotărât parcă să hărţuiască ceea ce natura a aşezat temeinic în mitul de taină şi splendoare al locurilor. Şirul de maşini încolonate urcă lin şi parcă, surprinzator, nici un conducător auto nu pare că doreşte să depăşească. Invariabil cu geamul deschis, copilotul din dreapta captează cu apartul imagini pentru album.

Cuvintele rămân cumva să tacă; vorbesc suficient pietrele risipite în zare pe povârnişul de un verde strălucitor. Şi totuşi, printre pietrele neclintite, se mişcă în transhumanţa veacurilor, inperceptibil, din loc în loc  turme de oi. De un alb nefiresc par a fi sculptate din zahăr, căci din zăpadă s-ar fi topit de mult.

Legenda spune că romanii, la 101, ar fi tăiat drumul de înaintare către Sarmisegetuza, urmând poteca străbătută doar de ciobani. Mai către  noi, regele Ferdinand a desăvârşit lucrarea, de aceea i se mai spune şi Drumul Regelui. Pietruit de către nemţi şi-a căpătat faima de obiectiv strategic în timpul primului şi celui de-al doilea război mondial.

Uitat, sau păstrat în patrimoniu, de voie sau de nevoie, căci întreţinerea e costisitoare, se pare că abia acum un cap limpede, surprinzător de blond, i-a întrezărit potenţialul turistic şi lucreaza intens pentru aducerea traseului în prim planul european, unde-i este  locul.

Am urcat de la Novaci către Rînca, o staţiune alpină cu siguranţă de faimă în câţiva ani. Nu ne-am oprit aici, printre vilele în construcţie, căci ne propusesem popas mai sus, către Obârşia Lotrului.

Şi dintr-o dată ne-am trezit în nori.

Frigul, a înecat cerul aşezânduse pe asfalt şi intrând în vălătuci de ceaţă în habitaclul maşinii. A trebuit să ne oprim, preţ de câteva minute, să ne punem hanoracele si să încercăm să rupem din nor, pentru Alexandru, ceeace speram noi să fie vată de zahăr.
Fără consistenţă, norul a trecut repede peste culmi în treburile lui. Am privit în jos pe dreapta căldarea văii. Apele unui lac tocmai prindeau contur. De partea cealaltă a drumului, pădurea de brazi deja se scălda în lumină.

Repornind Loganul, am scrutat vîrful muntelui cu care ne luasem la trântă. Simţeam în urechi înălţimea celor peste 2150 de metrii atinşi.  Liniştit, sus, s-a destins şi motorul Loganului. Eram deasupra norilor.

Fără tată – o perlă. Dosarul Albaştrii

              La prima lectură a dosarului, mi-a scăpat strălucirea rară pe care o emană acest document. Acum regăsit, îl consider o adevărată perlă.
              Mergând pe fir, ar trebui să le atribui securiştilor lui Ceauşescu, printre altele şi calitatea meritorie de căutători de perle. Numai că în loc să se scufunde în adâncuri, în mijlocul oceanului în căutarea adevărului, plonjând dintr-o barcă tremurând pe valuri şi înălţându-se apoi temători la suprafaţă, neştiind niciodată sigur dacă barca n-a fost între timp purtată de valuri, ca o coajă de nucă, departe de locul scufundării, ei strângând zadarnic în mâni scoicile culese – constat; că trebuie să despart nobleţea culegătorului, de sadismul lor rece, calculat, instrumentând imensa plasă de păianjen, diabolic ţesută, întinsă peste sufletele noastre captive, din care ei scoteau la suprafaţă doar adevărurile ce le conveneau.
             Mie mi se pare că această notă informativă, dincolo de subiectul neverosimil, poartă în ea un umor teribil, absurd, înşelător ca strălucirea unei perle neşlefuite. Poate mă înşel.

             F. 58/ 13 ianuarie 1972/ Inspectoratul Judeţean de Securitate/ Secţia XII/ Notă/ Barbu Cornel.
             Sursa informează că în oraşul Piteşti desfăşoară activitate clandestină o organizaţie formată din elevi şi eleve ai liceelor din oraş şi unii tineri care au terminat liceul. Organizaţia clandestină se numeşte „Asociaţia Albastră”, sau „Săgeata Albastră”. Membrii ei duc muncă de atragere a tineretului din liceele din oraş la acţiune de nesupunere faţă de legile statului, strângerea legăturilor cu elementele duşmănoase din străinătate, cu posturile de radio străine, cărora să le trimită informaţii pentru a denigra orânduirea socialistă din Romania.
            Din organizaţie face parte printre alţii o elevă de la Liceul Industrial de Chimie, Cârstea Gheorghe , zis Gicu, fost elev la Liceul Industrial de Construcţii de Maşini Ştefăneşti, în prezent eliminat din liceu şi alţii.
            Aceste date au fost ascultate de sursă în după-amiaza de 11 ianuarie 1972 la Librăria Eminescu, din discuţia purtată de eleva Barac Zoica, elevă a Liceului Chimic anul I, fostă elevă în clasa VIII-a la Şcoala generală nr 4, Piteşti, domiciliată la blocurile petrolului din strada Traian, cu un elev de la Liceul economic.
           I-a povestit acestuia, printre altele, că acest Cîrstea Gheorghe pe care l-a întâlnit cu câteva zile în urmă, a vrut să o atragă şi pe ea (pe Barac) în organizaţie, dar ea fiind fără tată, a refuzat fugind acasă. Spre casă, îi relata, că a fost urmărită de cineva, fie de poliţie, fie de cineva din Organizaţia „Asociaţia Albastră”.
           Când cea în cauză discuta cu elevul de la economic cele de mai sus, sursa răsfoia o carte în librărie, cu spatele la cei doi tineri, înregistrând convorbirea fără ca ei să sesizeze, discutând încet.
           Pe elevă sursa o cunoaşte din vedere./ Semnătură /Barbu Cornel/

Biblioteca Multi-Media. Lectura Maia Martin

Dosarul Albaştrii _ Fondul "Liviu Rebreanu"

     Când cartea era deja finalizată, în iulie 2011, am făcut o ultimă vizită la CNSAS să frunzăresc dosarul, în speranţa că mai descopăr ceva ce era posibil să-mi fi scăpat în perierile anterioare. Am avut surpriza să mai găsesc o notă din perioada de început. Ea se adaugă activităţii laborioase de documentare a securităţii şi cu siguranţă a fost lipită la dosar, din alt fond, probabil bogat pe care încă nu l-am descoperit ce avea în vizor activitatea cenaclului “Liviu Rebreanu”. Am să o transcriu integral.

     Fila 52/ Primeşte Cpt Barbu Nicolae/ Informator Avram Ion/ Notă

            „În legătură cu activitatea cenaclului literar „Liviu Rebreanu” Piteşti, vă informez că în ultima perioadă, ca aspecte mai deosebite, a fost prezentarea unei bucăţi de proză de către Claudia Duminică şi discuţiile ce au fost purtate pe marginea acestui material. Iată despre ce este vorba:

            În conţinutul lucrării de proză se făceau afirmaţii la general, care aveau în conţinutul lor unele idei de critică socială, de denigrare a unor oameni din conducerea societăţii,  pe care îi aprecia ca insuficient dotaţi pentru exercitarea actului respectiv. Nu putem preciza din ce sursă s-a inspirat tânăra Claudia Duminică, însă cu ocazia discuţiilor pe marginea acestei proze, au fost şi păreri care au susţinut-o, şi păreri care au combătut-o cu vehemenţă. De exemplu Maiorul Vulpoiu de la Şcoala de Ofiţeri Piteşti, a criticat aspru concepţia unei tinere care poate să scrie asemenea inepţii. „Astfel de interpretări bolnave n-au ce căuta în literatura noastră”. A fost susţinut de profesorul Jean Vouiculescu, de Vasile Ghilencea şi alte persoane.

            S-au ridicat însă şi păreri care au susţinut lucrarea, arătând că cei care au combătut-o sunt inculţi, fără puterea de interpretare a noului, că tânăra e curajoasă şi dacă vor să se convingă unde este dreptatea, le-a indicat celor care au vorbit împotriva Claudiei Duminică, să citească din ultimele producţii apărute în literatura franceză. Este vorba de numitul Ciobotea care în prezent este pictor scenograf la teatrul Al Davila Piteşti. Influienţaţi de el au luat cuvântul, vorbind pozitiv şi alţi tineri pe care nu-i reţinem (ăştia eram noi, dar nu numai).

            După această discuţie cazul a fost adus la cunoştinţa organelor de partid.

            Ulterior Claudia Duminică a prezentat materialul revistei Argeş, care a încurajat-o, redactorul şef Tomozei Gheorghe apreciindu-l ca fiind bun.(Proza a fost tipărită în numărul următor). Întâmplător la revistă, unde s-a prezentat Claudia Duminică se afla şi Floru Mihăiescu (Miron Cordun), fost legionar şi membru al biroului cenaclului literar, care în faţa celor de la redacţie a felicitat-o pentru lucrarea prezentată în cenaclu, sărutând-o pe frunte cu satisfacţie.

            La această scenă au asistat: Tomozei Gheorghe, Cezar Ivănescu, Dan Rotaru şi alţii. Semnătură/ I Avram

            Notă: Materialul se verifică prin nota furnizată de colaboratorul Vladimir al org C.I. Se anexează nota în copie/ Cpt Barbu N.

Nota autorului: Se pare ca acest colaborator Ion Avram era pe mana inca de atunci cu cei de la Blogmoney, care linkeaza pe blogul meu, caci a folosit in text de 13 ori cuvantul "care", care pare a fi marfa... (!?)