Schimb de neveste

În faţǎ la real,- Hypermarket  e o bancǎ. Acolo stau eu si alǎturi un cioban. Între noi o punga mare de hârtie. Ciobanul se uitǎ de ceva vreme fix la punga de hartie…

_ Vrei sǎ şti ce e în pungǎ? Întreb  nedumerit.

Ciobanul tace, apoi dupǎ un timp dǎ afirmativ din cap…

_ E o sticlǎ de vin. Am schimbat 10 lei. Am luat-o pentru nevastǎ-mea…

Ciobanul tace iar o vreme… Apoi zice grav, dând afirmativ din cap:

_ Bun schimb ai fǎcut.

Dincolo de stradǎ e o bancǎ. Din ea iese o blondǎ, elegantǎ ţinând în mânǎ o pungǎ de hârtie identicǎ cu a mea. Mǎ uit fix la punga de hârtie sǎ nu creadǎ ciobanul cǎ-mi bate la ochi, blonda... Am simţit cǎ-i nevastǎ-sa când porni cǎtre noi.

_Vrei sǎ şti ce e în pungǎ, mǎ întreabǎ ciobanul. Eu tac nefiind curios din fire. Ciobanul insistǎ:

_ În punga aia e o turmǎ de oi.

Tac buimǎcit o vreme. Apoi zic, atât cât pot de grav:

_ Da ştiu cǎ-ţi iubeşti nevasta, bace!

Şi atunci ciobanul, dupǎ ce tace o vreme, cu o lucire în ochi cǎtre mine:

_Omule vrei sǎ facem schimb de pungi?

Ciobanul îşi ia punga cu vinul şi dispare sǎ se întâlneascǎ cu nevastǎ-mea. Eu, mǎsor cu o privire iscoditoare de la pungǎ direct la soare şi-mi zic apreciind:

_ Bun schimb am fǎcut!

Pǎrea cǎ destinul mǎ pusese cu blonda  în echipǎ. Stǎtea între noi doar punga aia de hârtie cu turma de oi. Soluţia a venit de la ea. Cu un glas limpede ca de rugǎciune, doar ce aud:

_ Iubiţel, hai sǎ scoatem oile la pǎşune. Intrǎm în real,-Hypermarket cu turma şi ieşim doar noi doi, liberi ca pǎsǎrile cerului şi ne pierdem urma.

Am spus da, bucuros ca-n faţa ofiţerului stǎrii civile. Mi s-a pǎrut firesc în prag de iarnǎ sǎ pornim periplul cu, confecţiile. Iarna asta e real- istǎ, distracţia începe cu super oferte şi blonda mea şi-a luat un set de pulovere la modǎ, mai multe modele, cu preţul fix de 99,99 de roni bucata, lângǎ care a mai pus o jachetǎ de damǎ lungǎ, un fular, nişte încǎlzitoare de urechi şi încǎ o pereche de cizme. Am lǎsat acolo pentru dânsa 13 oi crescute ecologic, cu iarbǎ de-aia grasǎ de munte (O fi ajuns ciobanul la nevastǎ-mea? lasǎ ca se descurca el!...). Vǎ spun cǎ a meritat paguba.

Mie mi-am luat un costum de schi, i-am luat şi ei unul, din aproape-n aproape avea sǎ vinǎ curând luna de miere, un Predeal, o Sinaie şi firesc un set de valize American Tourister.

Ce sǎ mai spun cǎ la electrocasnicele de la Alaska şi dupǎ ce trecusem de electrotehnice, numǎram oile ramase pe degete!... Bine cǎ le-am pǎstrat şi pe alea, altfel ni s-ar fi scurs ochii degeaba la produsele romanesti din raionul alimentar.

            In faţǎ la real…  Imaginarul mi-a schimbat viaţa.

Publicat in cadrul Concursului SuperBlog

Edimax în familie

Sponsor: Edimax
Nume proba: Routerul nano BR-6258n

Satul lui Virgil se cocoţase pe munte undeva deasupra Câmpulungului, înainte ca mǎţǎuanii sǎ-şi punǎ problema drumului de acces. O potecǎ ştiutǎ numai de ei cobora sǎmbǎta trei mǎgari cu desagii în spinare. Nu intrau în oraş, Se propteau la marginea şoselei pietruite lângǎ un izvor şi-şi scoteau la vînzare durile de caş proaspǎt şi cele mult mai cǎutate, specifice zonei, de caşcaval afumat. Cǎtre searǎ umpleau la loc desagii cu cele trebuincioase de-ale gurii, ce nu erau pe munte, cumpǎrate de la o prǎvǎlie apropiatǎ, sǎ le-ajungǎ o sǎptǎmânǎ şi se-ntorceau la liniştea lor netulburatǎ de agitaţia târgului.

Le era scumpǎ vorba, n-o risipeau prea mult de teamǎ sǎ nu-şi piardǎ greutatea şi  sensurile. Dacǎ-i smulgeai unuia din Mǎţǎu cuvântul, puteai fi sigur de el cǎ aşa va fi. Se sǎlbǎticiserǎ oarecum, oameni asprii de munte, dar cinstiţi.

Virgil, în vremile astea de-acum, dǎrâmase casa bǎtrâneascǎ şi îşi ridicase o cabanǎ modernǎ. Incheiase contract cu o firmǎ ce i-o dǎduse la cheie. De-aia eram la drum într-un Duster în care abia reuşisem sǎ intrǎm  toţi, din cauza bagajelor pe care Ioni nu prididise sǎ le tot înghesuie la plecarea din Bucureşti, pentru trei zile cât ne hotǎrâsem sǎ stǎm, dând curs invitaţiei de a  ne aerisi plǎmânii.

Eram obişnuiţii, perechi: nevastǎmea cu Cristina, fica cea mare –fǎcând inventarul lucrurilor uitate; Alex  cu Tomax, dragii mei nepoţi despre care sunt sigur c-aţi mai citit câte ceva pe blog, fǎrǎ de care n-ar fi avut rost voiajul – drǎmuindu-şi cu sârg spaţiul vital pe bancheta din spate, iar eu cu  Puiu – în faţǎ. Ginerele meu, la volan desigur şi eu copilot de conjuncturǎ, tot timpul cu ochii pe bord cercetând viteza.

Şoseaua nou asfaltatǎ urca în serpentine domoale. Era surprinzǎtor de bunǎ. Când am ajuns sus,  l-am zǎrit pe Virgil ne fǎcea cu mâna. Am oprit în parcarea, destul de mare, croitǎ cu buldozerul ce hodihnea-ntr-o rânǎ, pǎrǎsit chiar acolo de unde-ncepea pârtia de schi. Dacǎ n-ar fi fost stâlpii nici nu s-ar fi cunoscut cǎ e pârtie, acoperitǎ cu covorul ǎla de iarbǎ  înmirezmatǎ, numai bunǎ de coasǎ.

          – Aici lǎsǎm maşina, am vorbit cu paznicul se mai uitǎ el. Noi urmǎm firul pârtiei pe potecǎ şi unde se sfârşeşte, începe gradina mea.

N-a fost chiar greu la coborare cu bagajele în spate. N-a fost nici uşor! Doar Tomax a avut de reproşat:

          – Bǎi tataie, nu mai vin pe la tine dacǎ nu-ţi iei mǎgar!

          In vale la cabanǎ, dupǎ ce ne-am dumirit şi am despachetat lucrurile, n-am fost atât de siguri cǎ n-am ajuns într-un colţ de rai. Nu vǎ povestesc. Vǎ las sǎ vi-l imaginaţi singuri.

Pe nesimţite înserarea ne-a pǎtruns în ochi, înmuindu-ne oarecum oasele obosite. Poate cǎ şi licoarea aceea de la care mǎ tot adǎpasem!... Am intrat în cabanǎ şi am pornit laptopul sǎ citesc mesajele. Numai ca stich-ul meu DG nu-şi fǎcea treaba, nu-i reuşea conexiunea. Eram în munte. Ştiam cǎ existǎ şi cablu, mǎ informasem de la Virgil.

Ca la un semnal toatǎ lumea a cǎutat în bagaje. Cristina laptopul ei, Puiu tableta lui, Alex şi el îsi scose tableta lui proprie, cadoul pe care abia i-l cumpǎrasem de ziua copilului, Tomax începuse sǎ ţopǎie cǎ vrea şi el un desen pe Youtube, Ioni voia un film, întrezǎream dezastrul. Cât de aproape poate fi iadul de rai.

Aveam douǎ laptopuri şi douǎ tablete plus calculatorul lui Virgil, dar exista o singurǎ sursǎ de net. Uitasem. Nu vedeam ieşirea. Cum sǎ repari Paradisul!?...Cum sa intri pe Facebook!?...

Mǎ uit la Cristina, ea e singurul meu sprijin de nǎdejde sǎ potoleascǎ vremelnic spiritele învrǎjbite şi e calmǎ, chiar radioasǎ, nu simte primejdia. Se simte în schimb privitǎ şi intrǎ în joc. Ca o prestidigitatoare, deschide gentuţa ei cu o mie de acţibilduri de femeie elegantǎ întrânsa şi scoate victorios între degetele  lungi un ǎla mic, o frumuseţe de coclender rubiniu, o minune a tehnologiei moderne, un nano ruter BR-6258n. Cine lucreazǎ pentru noi, cine are grijǎ!? S-au rezolvat toate problemele planetei. Toţi suntem conectaţi.

Edimax e totdeauna cu un pas înainte, dar recunosc nici cu ficǎ-mea nu mi-e ruşine. Si deja îmi fac o problemǎ eu ca parinte imparţial, cǎ de cealaltǎ fiicǎ mai micǎ, Ramona, mama lui Tomax n-am zis nimic. Mǎ revanşez, promit. E lung SuperBlogul.

Postat in cadrul concursului SuperBlog

Primit 83 puncte

Lecturile cafenelei

Lecturile Cafenelei literare

Preluat de pe site-ul Centrului Cultural Pitesti
Realizator: Carmen Dumitrache 

Dialoguri platonice

Sponsor: Oktal.ro

Nume proba: Promovare produse

Enunt proba:

Vrei sa iti promovezi afacerea/produsele in blogosfera. Cum ii convingi pe bloggeri sa te promoveze?

Care este suma minima/maxima pentru un advertorial? Are reclama prin advertoriale rezultate pe care le poti contoriza?

Iei in calcul si un concurs? Si, daca da, cum il organizezi astfel incat sa obtii rezultate cat mai bune si, in acelasi timp, sa iti creezi relatii bune cu bloggerii?

De o vreme Pasǎrea ceţii nu mai vrea sǎ stea de vorbǎ cu mine. Nu-i de ajuns cǎ a avut tot timpul ceaţǎ în ochi, acum are şi poame în gurǎ. I-a intrat în glagorie c-am fǎcut o greşealǎ înscriindu-ne în SuperBlog.

          Imi lipsesc discuţiile cu ea, erau ca dialogurile lui Platon, interesante. Admit cǎ opţiunea pentru concurs ar fi fost greşitǎ, dar omul din greşeli învaţǎ, dupǎ care se-ntoarce la oile lui.

          _Da ce, Becali s-a-ntors?... Sǎ-ţi spunǎ ǎia de la www.stelisti.ro!... Da nici cu ǎia nu mi-e ruşine cǎ n-au luat berbecul de coarne sǎ-l dea de pǎmânt.

          _Io-te minune! Pasǎrea dialogheazǎ, ce-o fi cu ea? A revenit la sentimente mai bune.

          _Mi-e milǎ de tine cǎ eşti naiv. Ai parcurs 20 de etape şi te regǎseşti pe poziţia 19 în clasament, mǎ uit cu binoclu, nici mǎcar în Liga lui Miticǎ n-ai loc, n-ai învǎţat nimic!...O sǎ-mi zici de arbitri, cǎ n-ai avut noroc. Ai cam dat-o în barǎ maestre! Cum s-ar zice, stop joc!

          _Mǎtǎluţǎ stai liniştitǎ, blogosfera e mare şi magazinul Oktal e online. E loc şi pentru mine sub soare. O sǎ-mi promovez afacerea cum se cuvine, am deja idei n-am nevoie de un sceptic, ca tine. O sǎ-mi iau papagal.

          _!?...

          _Advertorial.

          _Fi mai limpede, la câtǎ ceaţǎ e-n mine fǎ-mǎ sǎ pricep unde baţi !

          _Cioc,cioc. O sǎ bat la blogurile şi siteurile cu trafic greu, unde vǎd îmbulzealǎ, hop şi eu cu linkul, advertorialul, adicǎ, papagalul care scoate cu ciocul, biletul cu norocul…întrebarea…

          _!?...

          _Pe biletul de papagal, întrebarea e personalizatǎ. De exemplu dacǎ suntem la stelisti.ro, cǎ tot i-am abordat mai devreme, întrebarea ar suna cam aşa: “Vrei sǎ şti pe ce loc terminǎ Steaua în campionat? Clic pe papagal! ”... şi cumperi de la Oktal.

          Sau dacǎ pui papagalul la www.umbrelaverde.ro/ Sǎ pǎstrǎm o Romanie curatǎ! Conteazǎ întrebarea cum e ambalatǎ.

          Pentru tudorchirila.blogspot.com, copilul aleargǎ cǎtre mare, e şi el om, papagalul poate sǎ-i culeagǎ un  regat dintr-un pom.

          Pentru groparu, piticu, ciutacu, blogatu, mortu, un semnal clic şi vine tortul la subsemnatul şi de-aici direct la Oktal, cǎ de-aia mi-am luat papagal.

          _Maestre, n-ar strica un consult medical, tare mi-e teamǎ cǎ nu e mult şi dai ortul…

          _Şi mai am în cap un concurs de reclame, cu banere, filmuleţe Youtube…

          _Şi cât va costa toate aste Oktalul, pentru papagal şi tot restul? Cât vrei în cont ca artist? Cât un Chagall, cât un Matisse?...

          _Sǎ-ţi vând un pont. E gratis.

          _E trist! Mǎcar 100 de puncte…

Postat in cadrul concursului SuperBlog

Jurizat 88 puncte

Mici hibe

        Am şi eu ca tot omul micile mele hibe. Uit de necazurile de peste zi, uit de mazilirea lui Geoanǎ, uit de ratingul de la Realitatea, uit de frustrǎrile fotbalistice, uit, uit. 

E nevoie de lecitinǎ, zic unii, în timp ce alţii mǎ trimit la homeopate. Câţiva amici care mǎ cunosc mai bine mi-au zis sa folosesc ceaiuri antistres. Altcineva de la ministerul de interne s-a oferit sǎ-mi procure etnobotanice, cu regim special, de la magazinul lor de vise.

Hiba mea are, din fericire, un doctor pe cinste. Nu e nevoie de toate mişcǎrile de trupe, pot rǎmâne la locul lor în zonele de comflict. Eu de un singur trup am nevoie, liber, fǎrǎ constrângeri, stimulativ. Ce noroc am avut cǎ m-a tamponat blonda, dupǎ care s-a mutat la mine ca sǎ poatǎ avea direct sub privirea ei oblǎduitoare caroseria mea vǎtǎmatǎ.

Melomanǎ convinsǎ, îndragostitǎ de film, liberǎ de toate constrângerile, n-a venit singurǎ ci cu universul ei multimedia, un întreg arsenal. Ca sǎ fiu sincer, nici nu auzisen pânǎ la ea de O!Play HD2.Gallery

In prima searǎ, crisparea inerentǎ momentului oricǎrui început a dispǎrut progresiv, o datǎ cu eliberarea de veşminte, punându-ne pe urechi cǎştile Asus Vulcan şi aruncându-ne ca-ntr-un bazin în magia sunetului în sistem TrueHD pusǎ în valoare de o placǎ de sunet de excepţie Xonar Essence One pe care ASUS ne-a adus-o la îndemânǎ.

Dupǎ câteva lungimi de bazin partenera mea m-a luminat cu expertiza, vorbindu-mi de viteza impresionantǎ de transfer cu ajutorul noii tehnologii USB 3.0 şi de stocarea pe HDD de 3.5 inch, amintind funcţiile NAS - Networking-Attached Storage şi multe alte minunăţii tehnice din dotare.

         Dacǎ aş fi avut un iPhone cred cǎ l-aş fi folosit pe post de telecomandǎ, sǎ rulez un film pe LCD. Relaxaţi după gimnastica trupurilor şi a minţii mărturisesc că n-a mai fost nevoie. Am adormit îmbrǎţişaţi aşteptând sǎ vinǎ zorii cu urmǎtoarea probǎ la Superblog.

         Am şi eu ca tot omul micile mele hibe. Am uitat de cerinte.

Postare in cadrul SuperBlog 

Jurizat 88 puncte