S-a prelungit sezonul de împerechere al cornutelor mari

Am citit undeva  pe net, într-un Atlas cu imagini, despre perioada de împerechere a cornutelor de rang înalt (parlamentari, deputaţi, primari, şefi de consilii judeţene). 
          Fauna politică derulează în faţa noastră, în aceste zile nesincronizate cu calendarul naturii, nu o spectaculoasă poveste de dragoste întârziată, ci o anomalie genetică agonizantă, cu puzderie de adulteruri şi trădări, prelungind cumva sezonul împerecherii, mult peste limitele normalului şi normele moralităţii..

Se cuvine, ca primă concluzie, să ne facem griji şi să  sunăm înaite de a ajunge acasă, soţiile, cu riscul asumat al telefoanelor ascultate, să n-avem surpriza să găsim în patul conjugal niscaiva cornute.

În continuare am să dau un citat din Atlasul sus amintit despre această specie:

„Masculul se numeşte cerb sau taur, femela ciută sau cerboaică, puiul sub un an

(vechime în partid), viţel sau viţea, cerbul sub doi ani, cerbulean sau coldan, iar femela de aceeaşi vârstă, junincă. Masculul este numit şi bou, iar femela vacă.

În funcţie de vârstă (în partid) şi de trofeu (sau funcţie), masculii mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea de cerbi capitali, sau cerbi de selecţie, suliţari , furcari...”(Toate parantezele sunt ale autorului).

Sorin Frunzăverde desigur e cerb capital. El ani de-a rândul a încărcat frunze în căruţă, pentru iarnă, cu coarnele de la furcă, acolo la el în Severin, mereu popular, tot pe partea dreaptă. A găsit momentul acum să pună proptele, să echilibreze şi pe partea stângă. (Celălalt primar, de la Slatina, alde Vâlcu pare un cerb de selecţie, el a selectat bine şi când şi-a ales nevasta, pe frumoasa Lavinia şi de-aia n-o ţine cu el în partid). Ne-am lungii dacă am continua exemplele.

Mai bine citim din Atlas:

„Ca ordin de marime, masculii au greutatea cuprinsa intre 180 si 300 kg.”

Fără îndoială Cristian Popescu Piedone, uitaţi-vă la poză, are toate elementele boului în călduri. A încercat omul, după cum susţine pe la toate porţile şi la doamna Udrea şi la domnu Oprea:

„Sărumâna doamnă PDL! Sărumâna domnu’ UNPR!

L-au primit în curte, dar nu l-au lăsat în aşternuturi. Cum să te încumeţi cu o păpuşă gonflabilă?...

Trebuia să boncănească şi el undeva, USL-ul e mare şi cerbuleanul de Ponta l-a aşteptat cu braţele deschise, că la el în partid are juninci antrenate pentru toate calibrele.

Ca o a doua concluzie, voiam să zic, în războiul ăsta fierbinte, cu orgii, pasiuni şi trădări la mijloc, vorbind serios, nu-l văd deloc pe Preşedintele Boc. O fi plecat le Cluj?

Poftiti la Cafenea

Cafeneaua literara.3.-2012

Frunza verde din sânul opoziţiei

 

Am urmărit şi azi scena politică. Neeclatant, fără tensiunea de ieri care ne-a prins ca spectatori, de Ziua Mondială a Teatrului, în mrejele surprizei, oferindu-ne o felie de viaţă adevărată. Actorii au căzut în cabotinismul politic de trei parale, cu ochii fixaţi pe cabina sufleorului, iar acolo nu era nimeni să le susţină privirea.

Ayatolahul Frunzăverde, părea stors de nesomn la Conferinţa de presă. Ar fi vrut să sune un prieten, pe cin’ să sune, pe Crin? Copleşit de ideia că i se ascultă telefonul, nu l-a mai sunat. Nu stabiliseră codul comunicării, în mijlocul statului poliţienesc.

„Dacă băieţii înregistrează, şi-i dau banda lui Ponta, şi află ăsta că e stângaci şi de-aia vrea să construiască noua dreaptă pe eşicherul din stânga?”.

Cu Ungureanu vorbise, dar nu i-a răspuns preşedintele…

De cealaltă parte, starurile şi starletele din PDL, după îndelungi dezbateri, i-au jurat credinţă lui Boc şi voinicul, în loc de Congres, a primit pe taviţă jăratec, şi la fel ca-n poveste, şi-a provocat la duel inamicii.

Cei trei crai de la opoziţie, consumaseră la bufetul Victoriei, fără parai, peste noapte, un pătul de Frunzăverde şi dimineaţa i-a prins întăriţi.

_În coasă să ne cosim, sau în lopeţi să ne-nzăpezim!?

_În cuvinte meşteşugite, mărite!

Dregându-şi glasul, fostul premier se umflă-n plămân:

„Vântul bate, apa trece,

pietrele rămân.

Frunza verde se usucă,

las-o să se ducă!”

Braking news... Frunză verde

Evenimente paranormale intersectează azi spaţiul public, spaţiul aerian si celelalte spaţii vitale, mai mult sau mai puţin blogosferice. Spre prânz, un avion special l-a cules din mijlocul junglei africane şi l-a adus sub escortă în patria mama a tuturor fărădelegilor sale, pe marele Boldea. Mi-aduc aminte, cum în copilărie, cel mai puternic de pe maidan îşi lua numele de Titi Boldescu şi în jungla lui, punea de un Safari, “când îl durea pe el la şipcă”. Ǎsta, chiar s-a dus până-n junglă!

Cu viteza Gândului, în jurul orei 14, o alertă live sparge  toate limitele comunicării pe sticlă şi anunţă că televiziunea lui Dan Diaconescu, OTV, a primit interdicţie de la CNA de a-şi mai transmite emisiunile cianurice, începând cu 28 septembrie 2012. Măsura a fost luată ca urmare a înjumătăţirii licenţei postului, drept pedeapsă publicităţii politice ilegale, făcută pe post,  Partidului Poporului. Aspră pedeapsă. A rămas mut, preşedintele!…DD

Încă de dimineaţă, deputatul PNL Virgil Pop, este săltat din Hotelul Bucureşti Radisson Blu, punându-se în aplicare condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Este primul parlamentar condamnat cu executare, intrat în puşcărie şi implicit intrat în istorie.

A trecut la vot, către orele 15, în Parlament, Legea pentru confiscarea extinsă a averilor, e drept, doar din a doua încercare şi e încă lung drumul până la promulgarea legii.

Simt că mă paralizează entuziasmul, e ceva în aer, stricat.

Şi ultima bombă, Sorin Frunzăverde, a trecut strada periculos din PDL, către PNL.

Asta-i viaţa, e  grea dar trece!... Cum ar zice Ilie Chelaru, un amic de-al meu.

Leoaica tanară premiată, s-a dovedit leu...

Leoaica şi-a decernat premiile

Cu siguranţa despre premianţii Ediţiei a XII-a a concursului Leoaică tânără iubirea… vom mai auzii. Ne bucurăm că paşii lor au călcat cu emoţie şi pe strada noastră. I-am primit cu drag la Piteşti şi le-am ascultat freamătul primăvăratic. Poate că nu ne-am putut ridica la înălţimea momentului, să le punem cum meritau, la toţi, egal, cununa cu lauri. Poate cântarul nu a funcţionat, subiectiv şi sensibil cum e la poezie, înclinind balanţa spre unul sau spre celălalt, dar juriul alcătuit din Liliana Rus, Denisa Popescu şi Virgil Diaconu a încercat şi cred că a şi reuşit, să nu umbrească privirile lor senine.

Se întoarce acasă la Suceava cu diploma pentru Locul 3, Ana Maria Lupaşcu.(Din partea mea Marele premiu, dar acesta nu se acordă şi oricum eu nu sunt persoana oficială).

A plecat la Tărgovişte cu diploma pentru Locul 2, Delia Grosu.

A trecut din Braşov spre Bucureşti luând o Menţiune de la concursul nostru, studenta Anca Ioana Sandu.

Şi au rămas în Piteşti, de data aceasta localnicii luînd partea leoaicei, Menţiunea 1, cuvenită pe merit emotivei ziariste Ioana Mihai şi Premiul 1, profesorului de limba română Alexandru Gheţie, pe care se bateau atât de frumos la finalul sărbătorii, domnul Marin Ioniţă şi doamna Denisa Popescu, pentru primul interviu al câştigătorului la o televiziune locală.

Mai trebuie să spun cui s-a predat cu poezie cu tot, cavalerul?...

Secretul tăbliţelor. (Şarjă la o lansare)

Elena Tîrziman, Mircea Recneală, Robert Foravu, Octavian Ştireanu, Dan Iordăchescu  – am enumerat doar câteva personalităţi în domeniul public al cărţilor, veniţi de la Bucureşti cu ocazia lansării volumului, TRIUNGHIUL CUNOAŞTERII – LECTURĂ, CARTE, BIBLIOTECĂ, al domnului Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene  – gazdele, plantând-o la prezidiu doar pe Simona Bucura Oprescu, vicepreşedintele CJ Argeş, iar ca maestru de ceremonii, ne-am lăsat cu toţii învăluiţi, pentru a câta oară, de prezenţa de spirit şi de glasul cald al poetei Denisa Popescu.

N-o să cădem în greşeala de a enumera titlurile şi funcţiile invitaţilor! Ar îndoi desigur coala de hârtie pe care scriu şi s-ar auzi ecoul trozniturii până-n inima pădurii Trivale.(în textul iniţial, scrisesem inimile copacilor din pădurile transalpine, dar nu-i aşa, pierdeam contextul de mândrie al locului).

S-a strâns sub acoperişul Bibliotecii de la Piteşti, floarea aristocraţiei păstrătorilor şi cultivatorilor de carte scrisă, şi s-a adunat atâta popor în jur, de am crezut că în sfârşit se decodase limbajul tăbliţelor de la Tărtăria, urmând să se comunice rezultatul cercetărilor, iar acestea, confirmau fără urmă de îndoială că uitaţii strămoşi, tracii, trăitori pe meleagurile noastre, au fost cei dintâi care au descoperit scrierea, cu mult înaintea sumerienilor.

Unii spun, că dacă ai prieteni bibliotecari, e un semn sigur de nobleţe. Alţii şi-au imaginat paradisul sub forma unei biblioteci. Nu am pretenţia să mă număr în nici unul dintre grupuri, eu am făcut parte doar din grupul „albaştrilor” şi mărturisesc în lumea aceea cu staif în care mă rătăcisem, eram singurul în blugi şi adidaşi.

Era atâta vibraţie şi rezonanţă magnetică pe metru pătrat, încât sinapsele mele se încărcaseră cu oscilaţii de înaltă frecvenţă. Habar nu am dacă înşiruirea asta de cuvinte are vre-un sens fizic, sau metafizic, potrivit cu fenomenul rar în mijlocul căruia mă plasasem, ca să pot recepta informaţia pură, extrasă din depozitele celor care depăşiseră de mult stadiul şoaricilor de bibliotecă, dialogând savant despre programul Euronet şi competiţia sângeroasă, acerbă, între cartea scrisă şi cartea electronică, minunatul e-BOOK.

Ne-a lămurit magistral, dându-ne la toţi o ştire, despre mersul istoriei, domnul Octavian Ştireanu, printr-o reuşită metaforă, cum că, „apariţia liftului nu a dus la dispariţia scărilor!”. Câtă chintesenţă şi profunzime, mai că uitasem de secretul tăbliţele de la Tărtăria!

S-a vorbit cu îngrijorare despre tineret şi s-a invocat subliminalul, făcându-se o trimitere responsabilă către necesitatea realfabetizării năţiunii române. S-a vorbit despre tehnici specifice şi resetarea în limbaj a termenilor, carte, bibbliotecă, lectură, care să recucerească teritoriile cotropite de strigătul generaţionist şi revolut: ”Pe ei, pe ei, pe mama lor!”

„E momentul să strângem cioburile din societate şi să reconstruim cultura noastră strămoşească, să o repunem în drepturile ei!”. (Ce vă spuneam eu mai la început, despre tăbliţe!?...)

A fost o glumă. Sper să nu se supere nimeni.

Domnul Director Sachelarie merita o manifestare frumoasă, între prieteni deosebiţi şi a avut-o din plin cu prilejul lansării.

O generoasă masă, a strâns în jurul ei la sfârşit, sumedenie de scriitori locali, însetaţi şi flămânzi de cultură, mulţumiţi în fond că în cetatea Bibliotecii sunt păstrate cu grijă nederanjate şi cărţile lor. E reconfortant să gândeşti:

 „Peste sute de ani, când ne vor decoda urmaşii, chiar dacă nu vor înţelege nimic, vor fi mândri de noi şi vom fi Tărtăria de mai apoi...

Licitatie la Bursa

 

Publicat in Cafeneaua literara 03 _ 2012

Click pe imagine pentru marire.

Semn de Ziua Mondiala a Poeziei

umbra e

dinaintea mea

lunecând în nisipul albastru al ierbii

om de vânt

fără chip

crescut din trup

efigie

din care timpul

a nivelat

reliefurile

filă de carte

scrisă de înger

împingând roua

în hieroglife suspendate

şi înflorind aerul

precum coarnele unui cerb

la capătul zilei

noaptea muşcă din carne

literele se întorc

împletind pe trup

o cămaşă de zale

sufletul flacără

se zbate în colivie

nevazută ca o floretă

pasarea cetii

puncteaza-n asalt

tuşe

cu trandafiri galbeni

Trofeul calitaţii

 

E reconfortant să constaţi ce delicvent(când te amesteci cu ei...) de rând a ajuns fostul premier Năstase, cel care-şi număra nu de mult fabuloasele sale ouă în parlament şi cum se înghesuie el acum, spăşit, în Curtea Justiţiei să dea socoteală.

Ne-am obişnuit într-atât să-i vedem defilând pe politicieni la DNA, sau la tribunal, încât greu faci diferenţa între ei şi preacuvioasele oiţe ale Domnului, cu baticurile trase pe frunte, îmbulzindu-se să ia apă sfinţită de la Izvorul Tămăduirii în bidoane de plastic.

Mă întreb, o fi întâlnit-o vre-odată în drumurile sale, măcar în vis, pe mătuşa Tamara reconstituind cu bidoanele cu agheasmă în sacoşă, drumul de la biserică şi păna-n strada Zanbaccian?

E reconfortant?... Puţin probabil.