Frontiere deschise pentru urşi. Etapa III-a proza arhiscurtă

            
             Parcă au înnebunit urşii, de când ministresa mediului a afişat în pădure Proiectul de deschidere a frontierelor. Ce-or fi înţeles bietele animale de pe tăbliţele bătute în cuie pe tulpina capacilor, e greu de aflat. Au hibernat când sa-nvaţat  abecedarul. Oricum, recrudescenţa urşilor a luat amploare. Ei tot atacă, fie oaie, fie vacă în disperare. Un reporter curajos de la B1 i-a întrebat cu voce tare ce-a răsculat natura? Cum s-a sluţit Nirvana? Dintr-un tufiş, un mormăit a precizat: 

         –Ne-a stârnit. Plumb-ul lui Rovana. Iscălitura pe afiş...

Din albumele Maiei MARTIN

Sursa: Biblioteca Maia Martin

Cu toţii ca idioţii. Campanie la români.

Toamna asta e belalie rău de tot! A ridicat strocul şi avansează pe turnantă să prindă momentul votului, cănd se vor încreţii apele şi vor îngheţa toate acele de ceasornic ale preşedintelui. În ultima vreme, supermarketurile scot oferte tot mai ciudate în ton cu candidaţii partidelor politice, de zici că şi-a băgat coada Bănelul lui Nicoliţă, driblând furibund în faza celebră când i-a dat pe spate pe ăia de la Real Madrid, de asistau neputincioşi bieţii oameni cum îi driblează strecurându-le mingea printre  picioare şi o loveşte măiastru cu exteriorul, direct în autogol.

Cât am să trăiesc, n-am să uit cum se rostogolea balonul oval în plasa lui Tătăruşanu, la firul ierbii de se lungeau privirile spaniolilor, paralizate, incapabile să înţeleagă cum de au dat peste un asemenea NOROC.

Paralizat, stau şi eu acum în faţa unei vitrine, răzemat de zid, incapabil să-mi exprim mirarea de bine care vine direct în mine din pachetul promoţional, antum, lansat de USL. Pachetul ăla ce se vede prin geam nu e un lucru banal, e un program complet electoral, strălucit. Nu mai e nevoie de studii de piaţă, de sondaje, de strategii, de buget şi şampanie pentru vot la sfârşit. Fasolea cu costiţă afumată la conservă, e viaţă adevărată. În campanie, sparge tot! E mai tare ca impozitul de paişpe la sută!

Părerea mea, îi spun cititorului, nu se discută! Nu căuta intenţia lui Bănel Nicoliţă şi nici pe cea a autorului, poate fi idiot. Să intrăm în joc şi să votăm fasolea cu costiţă şi berea NOROC. Asta e tot!

Autori interzişi. Insomnii. Autor Nicolae Radu

Din lotul "Albaştrilor". Rubrica prietenilor.

            Notă: Voi continua să public aici pagini care nu au văzut niciodată lumina tiparului. Pagini ale prietenilor mei, personaje din cartea  "Dosarul Albaştrii" restricţionaţi publicării şi în zilele comuniste şi se pare că şi acum. Azi revine Nicolae Radu.

*

           Anticarul zâmbeşte pe sub mustaţa bogată.

          – A, Cehov...! Bun, bun... Teatru... Livada cu vişini, Unchiul Vania. Pescaruşul...Bine. Doi litri de lapte şi o conservă de peşte... Lapte proaspăt. E bine, domnule ?

          Domnul dă trist din cap.

          – Aşa... Să vedem ce mai avem pe aici ... Dostoievski... Crima şi pedeapsă. Două volume. Interesant. O conservă cu carne de vită în suc propiu, doua pâini, o casoletă cu salată de icre de crap... aşa... şi o sticlă de doi litri cu apă minerală carbogazoasă. Nu pot mai mult, credeţi-mă ! Mulţumit ?

          – Mulţumit, oftează celălalt.

          – Umberto Eco. Numele trandafirului. Din păcate mai am trei, patru exemplare. Deci... Un cozonac cu rahat şi stafide, cinci ouă...E bine ?

          – E bine.

          – Şi aici... Stephan King. E bun... se vinde... Un kilogram de cartofi şi o jumatate de kilogram de roşii. Ultimul preţ.

          –Fie, acceptă bărbatul.

          Anticarul îi întinde mâna.

          – Mai poftiţi pe la noi, domnule. Paşte fericit!

          – Mulţumesc. Şi dumneavoastră la fel.

          Bărbatul ia cele două sacoşe cu alimente, se face că nu vede cum anticarul îşi freacă mâinile a mulţumire. Deschide uşa, lumina caldă, mirositoare a lacramioare şi liliac timpuriu, al unui aprilie de sarbatoare, îl învaluie protector. Anton, Umberto, Feodor, Stephan îl aşteptau pe bancă. Ii luară sacoşele cântărindu-le în mână. Păreau mulţumiţi de schimb.

          – Hai, să mergem acasă! Cu greu îşi croiră drum prin lumea ce se grăbea besmetic cu braţele încărcate de cumpărături.                                                                                                                            

          Acasă... O veche hală, acum părăsită, la capul căreia din cartoane şi folie, înjghebase un acoperământ. Un căţel negru îl aştepta, lătrând vesel şi dând din coadă. Bărbatul  se apleacă, îl mângâie cu iubire, blând.

           – Am rezolvat-o, Bobiţă! Aveam ce pune pe masă în sfânta  noapte a învierii Domnului...

          Mă trezesc speriat. Adormisem îmbrăcat. Chiar adormisem?

Căţelul mă privea curios. Intorc capul spre teancul de cărţi. Cehov, King, Dostoievski, Eco erau acolo la locul lor.

La Centrul Cultural se întâmplă lucruri

            În asemenea întâmplări, când se împart premii, un păianjen uriaş ţese cu suveica lui aberantă, fir subţire într-un hăţiş bine controlat în care tensiunile se descarcă iscând în sinapsele fiecărui participant un pumn de licurici clipind neîntrerupt, nehotărâţi încă dacă vor decide până la sfârşit să se alăture focurilor de artificii. Greu de presupus îşi pot părli la o adică aripile. Sala ca un puzzle viu, dispusă  pe centrii de afinităţi, fremăta în aşteptare. Mai curând dornică să asiste la naşterea în mod natural, sau prin cezariană a unui mic scandal.

            N-a fost să fie!

            Premiile USR Filiala Piteşti au împăcat toate taberele. E drept că în mine potolisem cu greu, când mi s-a spus, frustrarea, prevăzută se zice de regulament, de a nu putea să particip în concurs cu Dosarul „Albaştrii”, carte editata în anul de referinţă 2011, nefiind membru al Uniunii. Nu era prima oară în viaţă când mi se decartau cărţile. Şi-apoi, nu sunt înnebunit după jocuri, în societate am jucat totdeauna doar pe beţe de chibrit. Mă număr printre cei ce susţin că e mai bine cu orgoliul stins. Cunosc pe cineva care umblă  tot timpul cu orgoliul lui pe umăr. Cât să ţină şi flacăra aia!

            Juriul alcătuit din Jean Dumitraşcu, Mircea Bârsilă, Augustin Doman şi Sergiu I. Nicolaescu, cer scuze dacă am uitat pe cineva, a făcut bine reparând o nedreptate. Au decernat premiul „Miron Cordun”omului în primul rând, Valentin Predescu, autorul cărţii „Persona non-grata”. Ce titlu potrivit!

            Ceilalţi câştigători sunt:

            Cristina Onofre pentru placheta „Templierii lucrurilor simple”(Ce inspirat a mulţumit Cristina: „Vă iubesc pe toţi!... vă demonstrez!... Nici nu ştiţi ce bine pot s-o fac!...”  Duceţi-vă, „pentru că nici nu ştiţi ce pierde-ţi!”... la librărie şi citiţi-i cartea.

            Premiul “Iustin Moisescu” l-a obţinut ÎPS Calinic pentru tomul autobiografic “Toată vremea-şi are vreme”  Înalt Prea Sfinţitul prezent doar cu gândul, fizicu-i trecător plecat cu probleme importante la Curtea Regală.

            Premiul Cartea Anului la secţiunea Proză a fost atribuit scriitorului satiric George Rizescu pentru volumul “Mic tratat de prostologie”. De unde se poate trage concluzia că prostia e mană cereească.

            Premiul Cartea Anului pentru Critică literară şi Istoria literaturii i-a fost oferit criticului literar Nicolae Oprea pentru cărţile „Poetul trivalent” şi „Arte poetice româneşti”. Sper să fiu înţeles. Aici n-am găsit comentarii. Sunt încuiate toate cu cheile intrarii în Uniune.

            Spre deosebire de altădată, plicurile garnisite de Consiliul Judeţean Argeş reprezentat de vicepreşedintele Ion Popa au umplut de data asta nu numai inimile dar şi buzunarele merituoşilor premianţi. De-ar fi în fiecare ab alegeri!

            Dar scandalul? Micul prinţ? Pruncul? Chiar nimic, nimic!? Să ne fi deplasat atâta lume degeaba?

            Undeva acolo, un sâmbure tot a plesnit, dar s-a mascat elegant. Maestrul de ceremonii Mirce Bârsilă, dupa mine(,) cel mai important poet din zonă (un alt poet important zice ca nu ştiu să pun virgula, are şi el dreptate!)şi printre cei mai importanţi din ţară, a împlinit tocmai azi 19 octombrie 60 de ani. Un sincer la mulţi ani! De 3 ori 30 măcar! Că se poate!

            Parcă i s-ar fi cuvenit mai mult. De ziua lui i s-a dat, doar corvoada conducerii întregului ceremonial. Ca să repare, Augustin Doman a ieşit la rampă anunţând, ştia pe surse, că „a fost hotarăt ca la Tărgul de carte de la Paris, literatura română deci România să fie invitatul special.” Suspans, unde e legătura!...”Treizeci de scriitori români cu cărţi traduse în limba franceză vor fi acolo la stand. Şi printre ei Mircea Bârsilă. Nu aflase Mircea.”

            Încă o dată: Felicitări Mircea Bârsilă! Şi să foşnească şi plicul celui uitat!

            Se întâmplă la Centrul Cultural lucruri frumoase!