joi, 14 martie 2013

Unchiul Google e ungur



            Ce-mi zice mie Google?

            "După examinarea profilului tău, am stabilit că unele conţinuturi (de exemplu, texte, imagini sau nume) încalcă Politica Google+ privind conţinutul postat de utilizatori şi comportamentul acestora sau Politica Google+ privind numele.
          Pe durata suspendării, nu vei putea utiliza în totalitate serviciile Google pentru care trebuie să ai un profil activ, precum Google+, Google Reader şi Picasa"

*

          Unchiul Google, dacă analizez ce mi se-ntâmplă am toate datele să cred că e ungur. Altfel nu-mi explic de ce a suspendat dreptul la liberă circulaţie al Păsării ceţii, blogul în care scriu eu, obligându-mă la un soi de mişcare limitată, doar pe coclauri. Dau mai jos un citat din răspunsul primit când am cerut explicaţii:
          „We have re-reviewed your Google+ profile and have found that it is still in violation of our Google+ User Content and Conduct Policy: www.google.com/intl/en/+/policy/content.html. Please note that your Google+ profile appeals are limited. We ask that you update your profile to comply with our policies, and then you may request a re-review.” 
          M-a pus dracu în urmă cu două săptămâni la Nădlac să intru în Schengen cu 4 litrii de ţuică, la paporniţă. Vameşul ăla ungur, zelos, a scos PET-ul cu două degete, a desfăcut tacticos dopul şi a mirosit înghiţind în sec aroma prunei distilate în alambic. A urmat şi celălalt recipient de plastic. L-a clătinat scurt, descompunându-şi mişcările ca un Iozefinii malefic într-un truc de magie. Nările i s-au dilatat flămânde, iar buzele au articulat cu dispreţ în româneşte, stâlcit, că produsul e de contrabandă, nu are etichetă şi nu e recunoscut în comunitatea europeană neavând permis de consum.       
            Degeaba i-am explicat că e pentru uz intern, personal. Concesiv, mi-am călcat pe inimă şi i-am propus să împărţim frăţeşte. O sticlă el, una eu. Halal compromis! Să mă fac frate cu ungurul pentru doi litrii de ţuică!... 
             Nici în cel mai urât vis nu m-aş fi gândit!... Dar nici asta nu la convins. Nebunul nu s-a dat invins, m-a tratat cu refuz şi m-a lăsat mofluz. E un abuz!
          – Asta e legea maghiară. Dacă nu ţi-e clar, dai mata un telefon la Barosso pentru detalii şi informaţii! Până atunci, 80 euro amendaţii!(V-am zis că vorbea prost limba)
          – Staţi-ar în gât! O să te încondeiez pe blog. Şi o să fac reclamaţii şi la Parlament, şi la Curtea de la Haga. Te fac erou de saga.
          Din acel moment Google mi-a limitat contul, iar pe Google + şi PICASA sunt blocat.
          Am fost şi la Parlament şi la Curtea de la Haga, dovadă fotografiile postate, dar Pasărea ceţii zboară tot cu aripile tăiate.                                                                                                      De-aia vă zic, eu cred că Unchiul Google e ungur.

miercuri, 13 martie 2013

Alerta Google. Gasit pe net


Viena văzută de Ion I



De parcă am intrat ȋntr-o sală de bal, singurul bărbat ȋnconjurat de prinţese şi de valsurile lui Johann Strauss. La cine să privesc admirând, cu cine să dansez mai ȋntȃi ca să nu jignesc?

Marii artişti ai lumii sculptori, arhitecţi, pictori, muzicieni au dăruit Vienei faima pe care o merită. Capitală a imperiilor a strâns bogăţii câtă apă s-a scurs în jos pe Dunăre, dar opulenţa nu e afişată şi aerul nu e încărcat de greutatea apăsătoare a comorilor. Se respiră liber spaţiu, căci monumentalele clădiri înconjurate de grădini şi parcuri străjuite de statui, au păstrat vie o epocă în care arta încă se descoperea cu bucurie, nu-şi descoperise limitele, iar ideea de frumos era dominanta, scopul în sine mai presus de utilitatea demersului.

Nu sunt de loc pregătit de a susţine doct o disertaţie orgolioasă despre stilul baroc şi clasic al arhitecturii, sau despre alte lucruri din istoria oraşului vechi înscris de UNESCO în lista monumentelor patrimoniului mondial. Las ca deobicei Nikonul, el oricum îşi expune mai repede  si mai obiectiv decât mine impresiile.


marți, 12 martie 2013

Germania cȃt o zi de post. A zecea zi



Roţile automobilului meu se afundă ȋn ȋntunericul asfaltului. Agăţat cu privirea de linia alba continuă mă concentrez asupra punctului fix ce pare că ne monitorizează de la  egală distanţă să nu ȋncurcăm  coordonatele traiectoriei 

Ȋn urmă şi ȋnnainte, şarpele alunecos ȋşi unduieşte alene trupul mȃngȃiat de lumina farurilor.

Am plecat de la Zwolle dimineaţă pe autostradă ca să ajungem după calculele nostre către seară la Viena. Ȋn Germania spiritul nemţesc şi-a trădat condiţia şi la un anumit moment ne-am blocat ȋn trafic preţ de două ore. Nu am reuşit să desluşesc dacă a fost ȋnsuşi spiritul, vre-o  reparaţie iminentă a drumului,  accident, sau ne-a urmărit pur şi simplu ghinionul. Ȋn rest m-am jucat cu Nikonul fotografiind pe geam peisaje, clădiri spectaculoase, tuneluri, infrastructură rutieră, panouri solare,  avioane,  castele.

Cȃt o zi de post  e  Germania de lungă! Cu opririle noastre scurte, necesare şi eficiente şi cu oprirea de la ei neprevăzută,  ȋn loc de 11  ne-au trebuit 13 ore ca să parcurgem cei 1100 de kilometrii. O fi socotit cineva cȃte kilograme de vopsea albă s-au ȋntins pe linia continua?
Nota: Dupa ce am plecat din Zwolle catre Viena prietenul meu GOOGLE mi-a blocat contul si nu am mai putut posta in blogul meu. De aceea sunt in mare intarziere. Maine despre magnifica Viena.