Dacǎ voteazǎ bǎrbaţii?...

          Se pare cǎ nimic nu e întâmplǎtor pe lume și faptele se petrec cu o precizie matematicǎ de zeci, poate sute de mii de ani, de când viaţa a aruncat pe planeta noastrǎ ca sǎmânţǎ de scandal, sâmburele hazardului. Seminţiile ce au populat în diversele glaciaţiuni scoarţa terestrǎ – unele s-au dovedit periferice, trǎind în neștiinţa lor endemicǎ – altele mai responsabile, nu s-au lǎsat doborâte de arbitrar, civilizându-și atitudinea și cutezând a aduce corecţii în devǎlmǎșie, pentru a se încadra în ordinea fireascǎ lǎsatǎ de adevǎrul de netǎgǎduit al creaţiei.

          Se pare cǎ nu doar cei mai viteji dintre traci, dar și cei mai deștepţi, au fost strǎmoșii noștrii trǎitori pe aceste locuri magice, CARPATO -DANUBIANO – PONTICE, ce ascund încǎ marile taine, dar n-au putut ţine în frâu legendele și urmele dǎinuirii lor uriașe și statornice. Nu știu ce interese meschine au ţinut cu tot dinadinsul și au reușit întrucâtva, sǎ rupǎ firul poveștii și sǎ-i șteargǎ pe daci din istoria poporului român, dar locul lor e acolo și dacǎ temporar s-au oprit undeva, sacrificiul a fost doar cu voia lor. Poate cǎ temporar s-au depǎrtat, pentru cǎ vizionari, au înţeles cât de jos ne-a fost scris sǎ ajungem și poate încǎ așteaptǎ sǎ ne revenim.
          Citeam deunǎzi și mǎ minunam, câte ceva despre calendarul dacic de la Grǎdiște. Locul recent pângǎrit de Ponta, care a închis temporar în aceastǎ iarnǎ drumurile, ca sǎ poatǎ el, familia și acoliţii lui sǎ-și desfǎșoare petrecerea dintre ani, pe tǎrâmurile marilor regi ai dacilor și sǎ le cerșeascǎ binecuvântarea. Cu siguranţǎ cǎ au ajuns cu ATV-urile la Sanctuarul dacilor sǎ-l cerceteze, și, Ghiţǎ i-a tradus semnele clare de la locurile sfinte, cǎ anul ǎsta prin urmare va fi președinte. Și au declanșat zaiafetul dupǎ obicei, zile în șir.
          Dar sǎ revin la calendarul dacic. Unul dintre sanctuare are 101 stâlpi și 13  lespezi, care împart stâlpii în opt grupe de câte opt stâlpi, o grupǎ de șapte, alte douǎ grupe de opt și una de șase. Parcurgi de trei ori cercul, și încǎ opt grupuri, și împlinești anul. Fiecare an se încheie cu o lespede de piatrǎ. Sunt 13 lespezi, deci un ciclu întreg de 13 ani. Patru ani de 364 de zile, patru ani de 365, patru ani 366 și un an de 367 de zile. În total pentru 13 ani se obţin 4748 de zile, a cǎror medie pe an dǎ cifra de 365,23. La sfârșit de an se corecteazǎ cu o zi. La opt cicluri de 13 ani, deci la 104 ani, se mai adaugǎ o zi rezultând o valoare medie de 365,24
          Anul tropic are 365,242198 de zile.
          În ziua adǎugatǎ, cea care ajusta corecţia necesarǎ, dacii petreceau în mândria lor, se scǎldau în vin, ca sǎ uite cǎ timpul e mai veșnic decât propriul destin. A doua zi urmǎreau din nou calendarul, ciclul vegetativ al viţei de vie, perioada de fermentaţie și limpezire a vinului, lucrǎrile în livezi, calculând eclipsele de lunǎ și cele ale soarelui, tǎindu-și cǎrare în minele de aur, sau construind reţelele secrete ale canalelor pânǎ la tezaur.
          Calendarul lor era de 4-5 ori mai exact decât cel al lui Cezar.
          Am putea crede vreodatǎ cǎ dacii nemuritori au fost cuceriţi de romani și-au pierit? Doar femeile dace au dorit sǎ fie cucerite, fǎrǎ luptǎ de învingǎtori și au reușit.

 
          De ce se agitǎ Ponta? De ce se teme dumnealui și socotește iar și iar voturile, în timp ce suita USD, petrece? Ei îl vǎd deja președinte, dar poţi admite, ţara nu-i dinainte așternutǎ doar din femei cucerite și argaţi! Dacǎ n-au bǎut toţi dacii, cucutǎ? În pǎduri nu sunt defrișaţi toţi copacii!… Mai sunt și statui!… La mâna baronilor, dacǎ ei nu-l vor e al nimǎnui!

La mulţi ani prietene oriunde te-ai afla!

Gicu

Dacă mă-ntorc în carte şi o fac de câte ori mă aşez să con­tinui, constat ce puţine lucruri am spus despre Gicu. Şi e nedrept. El a fost cu noi întotdeauna, inclusiv la proces, copil de trupă. Când trebuia să cumpărăm ceva, ce să cumpărăm? Cafea, votcă, ţigări, el mergea, Gicu „muşteriul".

Ne asculta atent când dezbăteam un subiect şi încerca să priceapă, se mai plictisea, e drept şi atunci, spăla ceştile de cafea, curăţa scrumierele, iar apoi „sportist" alerga în tenişi muzică pe undele radioului, oprndu-se la Metronomul lui Cornel Chiriac, încet, încercând să nu ne irite. Nu reuşea tot timpul.

Cu fetele, timiditatea lui îşi pierdea obiectul. Aici presta Gicu la turaţie maximă, dar discret, fără largă expunere. Sunt sigur că ar avea ce povesti, lucruri colaterale, colorate, cancanuri cărora în spe­cial eu nu le făceam faţă. Nu mi-a dat voie să scriu, dar mă risc, mi-a povestit ce i s-a-ntâmplat odată la mine în apartament. Avea şi el cheie, mi-a mărturisit abia acum. Eu eram la serviciu.

—  Era ceva trafic în lipsă, acasă la tine.

Tocmai agăţase o prospătură. N-a mai avut răbdare. S-a oprit cu trofeul în prima cameră, jos pe linoleum, la caracatiţă(colajul din tǎieturi de ziar ce împodobea pereţii), şi când să se-nalţe cu el în glorie, în loc de imnul campionilor şi de ovaţii, dezacordată, scârţâi prelung uşa dinspre dormitor... deschizându-se larg (nu era montată de mult).

—  Instinctiv, aş fi vrut să acopăr partenera cu corpul, dar am simţit cum mă răstoarnă tipa, împingându-mă şi ridicându-se goală cum o stabilise în principal natura, dar şi eu pe moment... ca o adevărată învingătoare, cu pieptul liber şi mintea fără ascunzişuri, sărind peste mine sportivă ca peste o râmă rătăcită pe linoleumul verde. Gla­surile li s-au contopit în uimire, celor două colege de profesie sau cunoştinţe ce-or fi fost, înainte ca mâinile să se cuprindă şi să-şi desă­vârşească îmbrăţişarea şi pupăturile. Nu se mai văzuseră de mult. Noi, băieţii, uşor excluşi, stingheriţi de privelişte ne-am dat mâna şi de-atunci am rămas oarecum prieten cu văr'tu Dorel. Venise să-ţi repare chiuveta de la baie...

(Fragment din Dosarul Albaștrii)

Azi e ziua lui Gicu. La mulţi ani prietene oriunde te-ai afla! Am sǎ beau un pahar în cinstea ta. Gicu e supǎrat pe mine. Se pare cǎ m-am bucurat prea tare, sau nu m-am bucurat îndeajuns, scriind câteva rânduri de întâmpinare pe blogul meu, fǎrǎ sǎ-l întreb. Publicase o prozǎ excelentǎ în revista Argeș și cum tot timpul îl bǎteam la cap sǎ-și strângǎ materiale pentru o carte, credeam eu cǎ așa am sǎ-l impulsionez. Se pare cǎ lupta lui cu necazurile și nedreptǎţile vieţii încǎ nu se terminase. Lupta lui cu balaurul continuǎ și azi, dar cu siguranţǎ va ieși învingǎtor, i-o doresc și își va gǎsi timp și pentru îndeletnicirea aceea pentru care e dǎruit. Linkul acesta vǎ poate duce în împǎrǎţia lui.

http://pasareacetii.blogspot.ro/2012/12/din-lotul-albastrilor-azi-george-carstea.html

 

Hora iepurașelor

          Nu am vorbit nimic deaspre aceste minunate fete pentru cǎ nu a fost timp și al doilea motiv ar fi, pentru cǎ Dolce TV mi-a tǎiat din meniul mesei de Paști aceaste imagini de înalţare la care au oficiat magnific fetele noastre. Greu de admis situaţia de fapt și de drept!

          E ca și cum jumǎtatea cealaltǎ de ţarǎ care nu privește Dolce s-ar fi aliniat în spatele parlamentarului Remus Cernea sǎ protesteze, refuzând sǎ mai participe de bunǎ voie la marele mǎcel al sacrificǎrii mieilor.
          Dar sǎ luǎm aminte, pe mine contributor de taxe și cetǎţean votant, m-a întrebat cineva? Eu nu contez în rǎzboiul lor pentru drepturi de televizare în care își scot ochii pe bani? De ce sǎ mǎ las discriminat și vǎduvit prin urmare de opţiune, pentru ca buzunarul lor sǎ se umfle consecutiv, separat? Eu ce sǎ fac în Sǎptǎmâna Luminatǎ, doar mǎtǎnii post și rugǎciune?
          Mai bine Parlamentul, în loc sǎ-și asmutǎ câinii din Comisia Nana pe moșia ficei președintelui sǎ latre degeaba la o tranzacţie între douǎ persoane private, s-ar sesiza cǎ la jumǎtate de ţarǎ i se taie opţiunea primarǎ și dreptul la libertate.
          Dar sǎ depǎșesc momentul. Vina nu e la Dolce și nici la RDS. TVR-ul e vinovatul. Oare de ce-i mai dǎm banul?
          Sǎ revenim la fetele noastre care nu de azi de ieri, ne încântǎ de bucurie. Bravo fetelor! Încǎ o datǎ aţi scos iepurașul din pǎlǎrie și ne-aţi umplut inima de mândrie.

Sunǎ dintr-un clopoţel și un înger își va primi aripile

          Hristos a înviat!

          Asearǎ clopotele Învierii au redat luminii începutul unei noi vieţi. Așa cum a fost hǎrǎzit sǎ se înfaptuiascǎ prin suferinţǎ și har. Nu cu multe zile înaintea Sǎptǎmânii Luminate, aflat la Bran, într-un pridvor al palatului, mi-a atras atenţia atârnat de tavan, un mǎnunchi de clopoţei. Pe unul dintre pereţii sǎliţei se afla și o explicaţie pentru vizitatori, care mi-a rǎsunat deosebit de frumos la lecturǎ. “Sunǎ dintr-un clopoţel și un înger își va primi aripile”

          Puteai ridica mâna deasupra capului pentru ca îngerii sǎ se deschidǎ precum florile de cireș. Dar și îngerii probabil cǎ își au legile lor. Poate cǎ sunetul cristalin al clopoţelului n-ar fi trebuit provocat fǎrǎ discernǎmânt, poate doar la un cutremur sau o furtunǎ cu vânt puternic, sau la o mare bucurie, ni se dǎ voie sa provocǎm îngerii sǎ zboare nevǎzuţi printre noi.

          Pǎcatul oamenilor este acela cǎ nu știu sǎ-și înfrâneze pornirile. Crezând cǎ îngerii și Dumnezeul lor sunt întocmiţi ca și ei, unii mai orbi, alţii mai surzi, au turnat bronzul în clopote uriașe și le-au urcat în clopotniţe, legâdu-le cu sfori, sǎ fie siguri cǎ tunetul clopotului va fi auzit de îngeri. Și de atunci ecoul clopotelor rǎsunǎ  tot mai puternic cu fiecare zi care trece pânǎ la soroc.

          Doar în noaptea de înviere aerul se cutremurǎ si intrǎ în carne

precum lumina prin cuiele lui Hristos.

          Redau mai jos câteva imagini de la masa noastrǎ de Paști

Toamna patriarhului

Aruncase nǎvodul

de frunze verzi

spǎlate de ploia nobilǎ

din Macondo,

visǎtoare

și limpede precum vesnicia

și în jocul acela îl închipuia

potrivit

pe García Márquez

Un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme

recompunând grǎbit

cu respiraţia înfierbântatǎ

ultima paginǎ

a Veacului de sigurǎtate

Erau rânduri întretǎiate

șir de cuvinte intraductibile

ca zbaterea unei pǎsǎri

ce simte golul din aer

la ultima

rǎsuflare

Captiv în ţinuturile Nordului

Cu urma sângelui sǎu

pe zǎpadǎ

începuse deja sǎ scrie

Cronica unei morţi anunţate

într-un alt veac

mai lung.

În Joia Mare a Paștelui Gabriel García Márquez...