Bookfest. Prima zi.

(Acesta e un material postat în 2014, o amintire, dar în învârtitura timului, azi 29 mai 2019, e o potrivire de evenimente cǎci se deschide Bookfest-ul...) 

         Prima zi de Bookfest a fost ca bradul miresii la nuntǎ. Dupǎ animaţia palidǎ din pavilioane, pǎrea cǎ mireasa n-ar fi fost nicicum la prima cǎsǎtorie și se înfǎţișa la vedere cam petrecutǎ de evenimente. N-am gǎsit o expresie mai potrivitǎ, pentru lipsa de orgasm cu care cerul ameninţa sǎptǎmâna de miere.

          Acu și cerul ǎsta, prea se amestecǎ și face încurcǎturi! Nu mai departe decât duminicǎ. A pus toate voturile ce trebuiau sǎ ajungǎ la Mișcarea Popularǎ, în ARO-ul  ǎla galben  al lui Mircea Diaconu, de era gata-gata bietul om sǎ înnebuneascǎ de fericire și sǎ sarǎ de pe fix. (In 2019 fraza asta ar trebui sǎ sune fix așa: A pus toate voturile ce trebuiau sǎ ajungǎ în sacii PSD, în traista omului
ǎla înalt și rebel ce umblǎ cu umbra lui Cioloș dupǎ el...)

            Nu pentru venitul lui personal, rezolvat, s-a bucurat atât de tare Mircicǎ, ci pentru câmpulungenii lui dragi!... Confortul votului i-a ridicat nivelul înţelepciunii și nu se mai oprea sǎ dea sfaturi, "nu e nevoie sǎ se planteze petunii în comunitate, soluţia pentru prosperitate este varza de Bruxelles." Toatǎ lumea în Câmpulung  se bucurǎ începând cu ziua de luni, de viţel cu varzǎ de Bruxelles. Ca la nebuni! (Recunosc, în 2014, despre Mircicǎ Diaconu am avut o viziune bunicicǎ...)
          Nu știu de ce am adus în discuţie Bruxelles-ul, cǎci invitatul de onoare din acest an al Târgului de carte este Institutul Polonez.(In 2019 ne-am orientat ca invitat, cǎtre brexitarul englez...)

          Uitaţi-vǎ la fotografia care urmeazǎ, altǎ viaţǎ dacǎ mireasa ar fi fost fata cu mascota!

          Organizatorii n-au ţinut cont de gusturile mele și au ales în prima zi sǎ omagieze o sutǎ de ani de la nașterea Mariei Banuș. E jobul lor pânǎ la urmǎ! În pat sau în bibliotecǎ, pui pe cine consideri...(Nu mi-am schimbat de atunci sǎnǎtoasele deschideri!...)

         L-am lǎsat pe Daniel Cristea-Enache sǎ converseze cu Nora Iuga despre Maria Banuș, zǎrind la Tracus Arte Portretul în oglindǎ al Lilianei Popa.(In 2019 aș vrea sǎ ajung la evenimentele lui Stefan Mitroi, Daniel Luca, Intâmplǎrile duducǎi Carmen Secere în est,  îl caut pe Adrian Alui Gheorghe și în rest, ce s-o mai putea...)

        Primisem misiunea sǎ obţin un autograf Claudiei, prietena mea olandezǎ. Olanda nu-i chiar la doi pași, cu toatǎ deschiderea! Eram gata sǎ mǎ bat la o adicǎ sǎ obţin autograful, dar n-a fost nevoie cǎci se pare colegii din radio ai Lilianei, rǎmǎseserǎ sechestraţi, ceasul rǎu, într-o cârciumǎ.

M-am conversat separat pendulând între Minela și Daniela Toma, singurele mele cunoștinţe așezate strategic la poli opuși,

pânǎ ce s-a pornit un vârtej, ca din senin. Descinsese un pâlc de nuntași cu toboșari și vrǎjitoare. Era Doina Roman cu Pragul, cartea ei de debut, ceva neprevǎzut între real și fantastic.

Sincer am crezut cǎ franciscanii ǎia se rǎtǎciserǎ cǎutând altǎ nuntǎ. S-a  înviorat atmosfera, dar deja timpul se precipitase prea tare.

          Se fǎcuse trecut de 18. Venisem în principal la Bookfest pentru lansarea cǎrţii lui Mircea Bârsilǎ, Viaţa din viaţa mea.

L-am zǎrit la un momentdat pe autor plecând. El, piteștean ca și mine nu m-a vǎzut, ce sǎ zic. Greșeala mea, sunt prea mic! Am întrebat la Cartea Româneascǎ. Mi s-a explicat cǎ numǎrǎtoarea inversǎ dinainte de acea lansare, a fost opritǎ. De la NASA se semnalaserǎ ceva turbulenţe astrale... 

         Am plecat cǎtre casǎ. E și mâine o zi. Si e Petre Anghel cu Istoria Politicǎ a Literaturii Postbelice. Doamne ce mǎcel va fi!...

 

            (Nu știu anul ǎsta unde va fi mǎcelul, dar sigur va crește
șeptelul la hectar!)
        Poftiţi la Târg!

Însoţitǎ de înger

          A venit timpul sǎ facem vorbire despre Roland Garos. Simona Halep ne îndreptǎţește sǎ nu ni se parǎ cǎ ne cheltuim inutil cuvintele. Cum mi s-a întâmplat înainte de alegeri unde nu am reușit sǎ trezesc pe nimeni din suav-anapoda adormire.(Traducerea exactǎ a sintagmei respective, vǎ las pe dumneavoastrǎ s-o descoperiţi.) Nu-i problemǎ, mai e mult pân’ la toamnǎ, nu vǎ grǎbiţi!...

          În primul tur, cu Kleybanova pe arena centralǎ Philippe Chatrier unde evolua pentru prima oarǎ, Simona a funcţionat cu o regularitate de metronom 6-0; 6-2.

          O încântare sǎ privești cum deseneazǎ Simona liniile de aur pe fondul acela cǎrǎmiziu, o ţesǎturǎ de borangic finǎ pe urzealǎ de mǎtase pe care o etaleazǎ pentru încântarea ochiului. Ca pe o iie subţire și transparentǎ cu deschizǎtura largǎ, ce se încǎpǎţâneazǎ sǎ nu ascundǎ nimic din bogǎţiile de dedesubt.

          De unde ea fata asta atâta forţǎ dintr-un trup ce pare firav? Se vede cǎ are o libertate mentalǎ, un confort ce ţi-l poate da doar gândul cǎ ești însoţitǎ de înger.

          Te însoţim și noi în continuare Simona cât mai sus, cât o fi sǎ fie!

Nimic despre Mircea Diaconu

Lamentaţie europarlamentarǎ

 

Am stat și m-am gândit

la viitor asearǎ.
Dupǎ ce-au ieșit
rezultatele
pe televizor.

Sunt complet derutat.

Nu mai știu bunǎoarǎ

în ce sǎ investesc.
Cresc o vacǎ?
Sau cioplesc
în lemn câinesc
statuia președintelui jucǎtor?

Suntem mulţi pensionari

și cam tot atâţia hoţi.
Într-o ţarǎ sǎracǎ
de unde bietul popor,
sǎ dea la toţi?

E bine sǎ-ţi faci socotealǎ,

un rost, sǎ-ţi fie ţinta
și bǎtǎtura plinǎ
cu ceva de muls în ea,
sǎ te afli la adǎpost.

Mi-e teamǎ cǎ ginta

latinǎ a fost
matriarhalǎ, cândva.
De-aia la noi, cea mai rea
e înjurǎtura de mamǎ!...

Și apoi vaca, nu e ca boul

sau viţelul, cam
tǎricelu de auz, Pǎcalǎ!
Când hǎis, când cea,
ușor comfuz...

Mǎ mai uit o datǎ la rezultate.

Pavelescu nu e, Crinul vestejește,
MRU, pǎcate...
Blaga cam blegit
PMP-ul crește, dar...

Nemulţumit

președintele,
supǎrat pe viaţǎ.
Rar l-am vǎzut așa!
Lenei i-a cǎzut
dintele din faţǎ
sau altceva...

Iar pe partea stângǎ

de din baronie
Ponta, stǎ sǎ plângǎ.
Știe el ce știe!

E mare bǎltoaca,

mlaștinǎ curatǎ
și-am cǎzut în ea
cu cal cu tot de-odatǎ,
ca la Rovine, Baiazid

Bine, iau vaca!

Dar de la ce partid?...

Cuminţenia Pǎmântului și premiile revistei

          Premiile de anul acesta ale revistei Argeș cu siguranţǎ nu vor genera patimi și amǎrǎciuni.(Poate doar premianţilor, prin cuantumul insegnifiant!... Bǎnuiesc.) Sunt niște recunoașteri cuminţi. Nu știu de ce mǎ duce gândul la statueta lui Brâncuși, Cuminţenia Pǎmântului, reprezentând o femeie cu o figurǎ concentratǎ asupra ei însǎși, degajând mister, ca literatura despre care vorbim.

          Când a fost creatǎ sculptura (1907-1908) dintr-un bloc de piatrǎ descoperit în catacombele Parisului, numele sculptorului încǎ nu spunea nimic și primul cumpǎrǎtor a achiziţionat-o doar cu 1500 de lei.
          Dupǎ cincizeci de ani în 1957 un registru al Muzeului Naţional consemna cǎ statul a cumpǎrat cu 25000 statueta, de la o anume Margareta Romașcanu, fiica inginerului Romașcanu, primul norocos cumpǎrǎtor, introducând-o în patrimoniul naţional. Alte surse susţin cǎ Miliţia comuniștilor l-ar fi „sfǎtuit” scurt pe acel inginer, cum cǎ ar fi cuminte sǎ predea statului obiectul fierbinte, ca sǎ nu fie acuzat de furt.
          În 1998 Ministerul Culturii a clasat sculptura în patrimoniul naţional la categoria tezaur, iar în 2003 evaluatorul îi stabilea valoarea la 15 milioane de euro.
          Unde se aflǎ similitudinile? Ce legǎturǎ ar putea avea povestea schiţatǎ cu premiile decernate ieri la Centrul Cultural Pitești?
          Existǎ o cuminţenie mutǎ care se poartǎ în rândul criticilor, sǎ lase timpului preţ de câteva decenii sǎ-și facǎ singur judecǎţile, sǎ stabilizeze valorile, sǎ stabileascǎ ierarhiile, dupǎ care având indicii sigure, își pun și ei, criticii, apostila pe nemurire. Se evitǎ astfel turbulenţele inutile, n-ai de ce sǎ riști cu lupinguri și tonouri în picaj, juvenile, alegi cursa de linie cu o companie sigurǎ, nu riști vre-un jivraj.
          Laureaţii din acest an ai premiilor revistei Argeș sunt din patrimoniu naţional. Poate chiar din categoria tezaur. Nu spun cǎ Grigurcu spre pildǎ n-a fost și el turbulent cândva. Poate chiar de atunci revista a pus de-o parte o sumǎ, ca premiu care i se cuvenea. Timpul a ridicat valoarea criticului și poetului Grigurcu, dar suma din plic, premiul, a rǎmas întâiul strigat, cel de-atunci, neschimbat, ironic de mic.
          Ce sǎ facem, sunt alte alegeri, europene, cu mizǎ și e cultura în crizǎ!

          Laureaţii merituoși ai Premiilor Revistei Argeș:

Premiul Gheorghe Tomozei: Criticul Sergiu I. Nicolaescu

Premiu Opera Omnia pentru poezie și criticǎ: Ghe Grigurcu
Premiul pentru eseu: Ioan Lascu
Premiul pentru poezie: Gelu Dorian
          Inspiraţi de cele 60 de pahare pline cu poezie ale lui Dorian s-a mers într-un cadru natural pentru degustare. N-am fost invitat, nu cǎ aș fi ţinut dinadins, altfel scriam mai dedicat, mai convins...

 

 

Ei au ales

          Un comando terorist de nori ne-a panicat o vreme grǎbindu-ne sǎ ne cǎutǎm adǎposturi, dar ameninţarea s-a transformat pe parcurs într-o misiune de pace. S-a convenit probabil prin tratative directe cu oficialitǎţile orașului aflate în stradǎ, sǎ nu fie stricat marșul de susţinere al USD care tocmai se pregǎtea sǎ porneascǎ din piaţa Vasile Milea, cǎtre primǎrie și dincolo pânǎ în faţa teatrului Alexandru Davila. Nu se fǎcea ca în ultima zi de campanie, sǎ le strici cetǎţenilor europeni dispoziţia optimistǎ și sǎ-i bagi în cârciumi cu snopurile de baloane în braţe! 

          Întradevǎr, problema spinoasǎ asta era. Nu ai voie sǎ îngrǎdești cu baloanele, fie și roșii, în democraţie, libertatea circulaţiei cǎtre mese, a ospǎtarilor. E ca și cum la vot ai opri urna mobilǎ.

          Norii cuminţiţi, probabil cǎ deveniserǎ între timp angajaţi ai primǎriei, s-au retras ordonat, în tǎcere, stropind cu apǎ de ploaie în câteva rafale, asfaltul strǎzilor; lǎsându-ne pe fiecare, în desfǎșurarea cu care plecase de-acasǎ.

          Eu cu Vasile Iordache aveam drum spre bibliotecǎ, la a doua lansare de carte a Povestirilor aproape fantastice, scrisǎ de Nicolae Radu, prietenul nostru. Zic unii cum cǎ ar fi un debut întârziat; ţin sǎ le reamintesc faptul cǎ literatura nu-i cale feratǎ și chiar de-ar fi, el n-a cǎlǎtorit cu trenul acela, pentru cǎ alţii l-au dat jos din el pe motivul cǎ avea hainele pǎtate cu albastru. Și ca sǎ fie sigur acum, în cartea asta târzie a lui și-a urcat toate gǎrile.

          Nu erau la bibliotecǎ snopuri de baloane colorate. Lume rarǎ. Prieteni. Mulţimea rǎmǎsese afarǎ. Ne-am mișcat liberi, am schimbat idei, s-a citit, am bǎut și o votkǎ.          

          Felicitǎri Nae! Te mai așteptǎm!

Si noi am ales

Constipaţii

          Conosc sentimentul constipaţiei. O jenǎ profundǎ ce-ţi apasǎ organele, sila de vorbele urât mirositoare care simţi cǎ îţi vin direct din stomac, nerafinate de confortul pe care ţi-l poate da un creier oxigenat, liber sǎ funcţioneze în parametrii. Bietul Dușa, lângǎ Baiden pǎrea un boschet în spatele cǎruia n-ai putea nici mǎcar sǎ-ţi faci nevoile. Oamenii ǎștia așa mǎrunţi și nesemnificativi cum sunt, ne reprezintǎ pe noi, sunt emblema naţiei,  semnul de arme și nici mǎcar n-ar trebui sǎ ne fie rușine cu ei, caci noi i-am ales

          Când Baiden a început sǎ vorbeascǎ în faţa soldaţilor români și americani, atât de direct, atât de simplu, nu era nevoie de traducere rostirea aceea sonorǎ te pǎtrundea pâna în adâncul fiinţei. Mǎ întreb oare cine trebuia sǎ înţeleagǎ o fi înţeles mustrarea?

          Noi americanii facem ceeace spunem!...

Bârnǎ de campanie

          Clasicul cǎlǎu, cel care ridica securea ascuţitǎ și rece, îndepǎrtând cu îndemânare din lujerul alb al gâtului, capul pǎcǎtoasei în ochi crǎpaţi ai mulţimii pestriţe de gurǎ cascǎ ce umpleau piaţa; negustori, tǎrfe, copii, lǎptǎrese, calfe, cerșetori, orbi, leproși, împietriţi într-o tǎcere vinovatǎ, a pierit de mult pe fundul cǎldarii de oase marginitǎ de piscurile munţilor, peste care s-a ridicat o pǎdure verde.
          Vremile de azi moderne nu mai au cǎlǎu. Mai nou, au Gâdele, pastor la Antena 3.
          Asearǎ, în studioul de la Gâde au fost gimnastele. Ca niște miei nevinovaţi împinși de la spate spre tǎiere, nu înainte sǎ treacǎ în echilibru puntea suspinelor. Și gimnastele, copii ascultǎtori, cu pas ușor, bine antrenate, nu degeaba au luat medaliile și-au executat exerciţiile fǎrǎ complexe în faţa glugilor de postav roșu, decupate doar în faţa ochilor extaziaţi, ca sǎ nu creadǎ monștrii ǎia de la CNA cǎ arbitrii judecǎtori, mândrii cǎ sunt români, ar fi Doamne ferește eurocandidaţi în campanie.
          Cum era și firesc n-a fost sǎ cadǎ nici o gimnastǎ de pe bârnǎ. Și atunci maestrul de ceremonii, cel mai mare în rang, a hotǎrât din oficiu cǎ fǎrǎ sacrificiu nu se poate și a cerut sǎ se urce pe bârnǎ Belu și Bitang. Cum e în tot și în toate, a pus și o mizǎ, trebuia spǎlat butucul de sângele atâtor execuţii, erau și soluţii, instituţii în crizǎ... și a oferit COR-ul. Se pare cǎ Belu și-a pierdut echilibrul.

Am scris acest pamflet inspirat de Supliciile lui Nae

 

Apǎ vie.

                                                Dacǎ nordul ar dispǎrea în mare

                                                   încotro ar naviga corǎbiile?

          Un moto dintr-o poezie pe care încǎ n-am scris-o.

          Mǎ aflu într-o complicatǎ eroare, ca și cum aș vrea sǎ ridic un zmeu ca sǎ pot recepţiona sau emite un mesaj, dar nu știu sǎ strunesc curenţii de aer pentru cǎ vântul s-a pornit brusc din toate direcţiile. Acul busolei, cel care ar fi trebuit sǎ-mi indice dreapta cale, parcǎ a înnebunit sub cadran, rotindu-se bezmetic precum elicea unui elicopter. (Puma?... Doar suntem NATO ce dracului!

          Mișcarea elicei îmi încolǎcește braţul deasupra capului, înnodându-l într-un nod marinǎresc cu sfoara zmeului. Și, de parcǎ aș fi un spectator parașutat la un Dineu cu proști ce vrea sǎ zboare, –  am vǎzut spectacolul de curând la Naţinal cu Mǎlaiele în rol principal, vrând sǎ-și punǎ neapǎrat cu capul, pǎlǎria în picioare... sau invers nu mai știu precis –, la fel și zmeul meu, parașutǎ mutǎ în câmp deschis, cǎutǎ nordul în soare, în loc sǎ coboare cu mesage cifrate, extraterestre, din Paradis.

          Mai bine studiam hǎrţile riscurilor de inundaţii, plǎtite cu bani grei de guvern și cǎram sacii cu nisip pe Dunǎre și pe Prut cu soldaţii, sǎracii, sǎ nu mai stea ţara sub ape. Cǎ rușii aștia, fraţii din Ucraina, e posibil mai întâi sǎ inducǎ ploile, sǎ ne înveţe cu dezastrele și dupǎ aia sǎ ne arate taina salvǎrii de la înec. N-aș mai vrea sǎ-l vǎd pe premier împins cu barca în munţi de ǎia de la ISU, taman acu! Vin americanii și iar zice lumea cǎ se dǎ ascuns. Știu de la extratereștii mei, pe surse diplomatice, Joe Biden vine sǎ-l întrebe pe Ponta ce are de gând cu Românica și cum vrea el s-o treacǎ dincolo de schimbǎrile climatice?

          Oricum, nu e liniștit premierul. Are informaţii sigure, de-aia și-a tras serviciu personal plǎtit, cǎ vicepreședintele american îl aduce și pe Masaru Emoto, un om de știinţǎ japonez care se zice cǎ știe sǎ citeascǎ în cristale de gheaţǎ. Japonezul a demonstrat știinţific, cum cuvintele, gândurile, muzica, sentimentele, altereazǎ moleculele apei. Experimentul din punct de vedere tehnic e foarte simplu. Se pune apǎ într-o gǎleatǎ de plastic, din cele multe care stau în stoc, pregǎtite pentru alegerile europarlamentare și, câteva minute se dǎ drumul Rapsodiei albastre a lui Gershwin, sau de ce nu, Rapsodiei lui George Enescu. Se lasǎ apa expusǎ câteva zeci de secunde vibraţiilor muzicii, apoi se congeleazǎ și se fotografiazǎ cristalele formate. S-a auzit pe surse cǎ Biden, ca sǎ-i facǎ lui Ponta concesii aduce la București și femeia cu barbǎ, sǎ-i cânte live și sǎ-l mai scoatǎ o datǎ din depresii, cǎ orșicum e tracasat în campanie ca el are barcǎ, n-are nici cǎruţǎ, nici sanie.  

       

          Evenimentul zilei și Gândul ne-a pus la dispoziţie câteva planșe. Uimitor cum Artistul a așezat cristalele când iubirea și muzica înǎlţǎtoare au fost receptate de apǎ. Și groaznic cum minciuna, viclenia și rǎutatea umanǎ au deturnat moleculele.

          Tare curios sunt cum se vor așeza cristalele când va minţii premierul de va-ngheţa apele.

 

Plai balai – pamflete politice

Lansare carte de Nicolae Radu