Gând

Timpul vâslește nesfârșit

pe aceleași valuri

fǎrǎ sǎ poatǎ atinge ţǎrmul

În plasa lui înoatǎ liber

un banc de scrumbii

nǎdǎjduind

cǎ bǎtrânul pescar

a pǎstrat pentru fiecare

o lopatǎ de pǎmânt

Merkel merge in Ucraina

          De-a lungul timpului, 23 august a fost o zi fatidicǎ. În 1939 se semneazǎ la Moscova Pactul Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), cel care avea sǎ împartǎ sferele de influienţǎ în Europa și care a rupt din trupul ţǎrii Basarabia, Bucovina și Ţinutul Herţa.

          În 23 august 1944 România întoarce armele. Regele Mihai îl demite și îl aresteazǎ pe Ion Antonescu, se formeazǎ guvernul condus de Constantin Sǎnǎtescu, iar la ora 20,20 se transmite la radio Proclamaţia regelui Mihai care anunţǎ ruptura cu Germania și noua orientare politicǎ a ţǎrii.

          Si pentru alte naţii, 23 august a însemnat o paginǎ neagrǎ de istorie.

          În 1346 la Crési francezii pierd o importantǎ bǎtǎlie în rǎzboiul de 100 de ani în faţa englezilor. De ce s-a pǎstrat aceastǎ datǎ? Pentru cǎ atunci prima oarǎ în Occident, au fost folosite într-o luptǎ armele de foc.

Și sǎ nu trecem peste evenimentul sângeros petrecut la Paris în noaptea de 23 spre 24 august 1572, rǎmas în memoria lumii ca “Noaptea Sfântului Bartolomeu” când au fost masacraţi peste 2000 de hughenoţi(protestanţi calvini) de cǎtre catolici, într-un lung șir al înfruntǎrilor religioase.

          Tot 23 august, sunt 260 de ani de-atunci, l-a dǎruit Franţei pe Ludovic al XIV, ghilotinat de Revoluţia francezǎ. Iar în zilele noastre, 23 august 1948 ni l-a dat nouǎ pe Andrei Pleșu, scriitor, filosof, eseist, critic și istoric de artǎ, atins de ghilotina Antenelor.

          L-am sunat de dimineaţǎ pe Mugur Isǎrescu, guvernatorul  Bǎncii Naţionale și l-am rugat, din beciurile de la Drǎgǎșani, sǎ-i trimitǎ o ladǎ cu sticle din Sângele Domnului. Nu poţi sǎ riști cu sângele recoltat de pesediști!

          La mulţi ani maestre Pleșu!

          Dragi români, sǎ nu fiţi triști cǎ vremea și-a schimbat haina și nu ieșim la defilare.

          În altǎ ordine de idei, nepriceput cum sunt la femei, caut sǎ înţeleg de ce azi Merkel merge în Ucraina și nu la Putin, în alcov? Foarte tare! Vrea un Kalașnikov direct de la ajutoarele umanitare. 

Pe urmele lui Ovidiu

Nouǎ luni de Guștere

          Sunt nouǎ luni de când cu multǎ siguranţǎ am dat drumul în libertate Gușterelui meu. Vǎ mǎrturisesc sincer nu m-am așteptat ca în tot acest timp el sǎ se adapteze atât de bine încât existenţa lui sǎ nu fie luatǎ în seamǎ de nimeni. Eram convins cǎ monstruleţul meu special, gândit în dimensiuni minimiste, se va dovedi în spaţiul public o bestie. Sǎ mǎ fi înșelat eu? Chiar nimeni sǎ nu-l citeascǎ și sǎ-l perceapǎ la dimensiunile adevǎrate? Sǎ nu fi mușcat pe nimeni de mânǎ, strecurat între file și insul, potenţialul critic, sǎ nu vadǎ cǎ din locul mușcǎturii se scurge sânge albastru?

          Întrebǎrile ar putea continua. Ba s-ar putea încropi și ceva explicaţii logice. Au fost prea puţine ouǎle de guștere (firesc e crizǎ!) și dupǎ prima reprizǎ am scos din crescǎtorie la soare, un numǎr limitat de exemplare (de carte). Pe de altǎ parte sunt alegeri în toamnǎ, carnaval și mǎcel.

          Mai bine mǎ gândeam sǎ scot un miel ţurcan, argintiu, bun ca semn electoral, nu un roman. Umpleam taraba și tot gǎseam vre-un mușteriu idiot sǎ-l donez. Ce sǎ faci cu un Guștere amniot mic burghez?...

          E și târziu și degeaba. Fabulez.

          Dacǎ aţi citit romanul meu Gușterele întâmplǎtor, l-am urcat ca personaj și în cer, l-am expus și pe net (http://www.scribd.com/doc/185692677/Gusterele-Ion-Toma-Ionescu-1820-7)cǎ acolo e fǎrǎ buget, daţi un semn! V-aș rǎmâne dator!

Lucru bun la nouǎ luni

          Sunt nouǎ luni de când cu multǎ siguranţǎ am dat drumul în libertate Gușterelui meu. Vǎ mǎrturisesc sincer nu m-am așteptat ca în tot acest timp el sǎ se adapteze atât de bine încât existenţa lui sǎ nu fie luatǎ în seamǎ de nimeni. Eram convins cǎ monstruleţul meu special, gândit în dimensiuni minimiste se va dovedi în spaţiul public o bestie. Sǎ mǎ fi înșelat eu? Chiar nimeni sǎ nu-l citeascǎ și sǎ-l perceapǎ la dimensiunile adevǎrate? Sǎ nu fi mușcat pe nimeni de mânǎ strecurat dintre file și insul, potenţialul critic sǎ nu vadǎ cǎ din locul mușcǎturii se scurge sânge albastru?

          Întrebǎrile ar putea continua. Ba s-ar putea încropi și ceva explicaţii logice. Au fost prea puţine ouǎle de guștere (firesc e crizǎ!) și dupǎ prima reprizǎ am scos din crescǎtorie la soare, un numǎr limitat de exemplare. Pe deasupra sunt alegeri în toamnǎ carnaval și mǎcel.
          Mai bine mǎ gândeam sǎ scot un miel argintiu, semn electoral. Umpleam taraba. și tot gǎseam vre-un mușteriu idiot. Ce sǎ faci cu un Guștere!?...
          E și târziu și degeaba.

          Dacǎ aţi întâlnit un Guștere întâmplǎtor, l-am expus și pe net cǎ acolo e fǎrǎ buget, daţi un semn! V-aș rǎmâne dator!

PS. Chiar acum cu tristeţile mele împachetate plec la mare sa ascult Tristele lui Ovidiu, pe înserate...
S-auzim de mai bine! 

5.8. Un cenaclu de provincie:"Liviu Rebreanu"din Pitesti

Pasaje din consistenta Istorie politica a literaturii romane postbelice lansata anul acesta la BOOKFEST de Petre Anghel. Timpul lucreaza in tacere. Parca prea multa tacere... Sa fie doar timpul?

Îi înţeleg și pe critici

Moto: Critici voi, cu flori desarte, Care roade n-ati adus 

 Mihai Eminescu

          Nu are și el o zi de la Dumnezeu liniștitǎ! Nu se poate mișca nicǎieri în voie, un nor de cǎrţi, plagiate sau nu, îl urmeazǎ din spate, ca o umbrǎ proiectatǎ deasupra capului în afarǎ(Probabil de la soarele lui interior ce degajǎ o atracţie refractarǎ). Și umbra aia, nu-i mǎcar nor de pǎsǎri cǎlǎtoare, cum a citit el undeva, ce se ţine dupǎ soare. Ar avea o anumitǎ independenţǎ în zbor. Ca pǎsǎri, mai o planare, mai un ocol în decor...

          – Umbra aia mare seamǎnǎ cu un zid de cǎrǎmizi în surpare! (cǎrǎmizi de partid plutitoare?)
          – Ba, sunt avioane militare de hârtie viu colorate, aflate la Cotroceni în patrulare, zice altcineva.
          Nu-i șagǎ! Te poţi trezi cu Udrea în cap, când îţi e lumea mai dragǎ! Și e o cǎrǎmidǎ grea în draci! Te asigur, de iure, nu se sperie de lup în pǎdure și lucru sigur, nici nu-ţi cere sǎ-i faci critica raţiunii pure...
          – Ionescule, ai mers prea departe, Udrea n-a scris în viaţa ei nici o carte.
          – Da, dar a scris cinci cuvinte: „Eu vreau sǎ fiu președinte!”Un vers cât un univers de gândire fierbinte.
          S-au scris munţi de cǎrţi și ce a mai rǎmas din ele?
          Scriitori-s desculţi, timpurile sunt rele, îi înţeleg și pe critici! De-aia s-au fǎcut mulţi comentatori politici...

Mistreţul în pǎpușoi

          Bucuria lui Toma de ziua lui aniversarǎ a fost deplinǎ, ca luna rotundǎ pe care o studiase câteva seri în urmǎ, desenatǎ pe cer, mai mare decât îi pǎruse vreodatǎ. În parcul de joacǎ din cartierul „lui mamaiu și al lui Alex”, auzise de la prietenii de vacanţǎ multe bazaconii în seara aia, mai ales de la Tudorel. Dar îi rǎmǎsese în cap cumva cǎ la un ciclu de douǎzeci de ani, luna sporește în dimensiuni. Ciclul lui se pregǎtea sǎ încheie opt.

          Tudorel ǎsta avea un frate mai mare, treizeci și cinci, patruzeci, aproximativ. Un senator bogat care era foarte important și în curând îl va da jos pe Obama. Nu mai venise de mult în România pentru cǎ pregǎtea campania de alegeri acolo. Câștigase de partea lui și pe doamna Obama, care i se alǎturase, cǎ nu-i mai plǎcea de molâul ǎla de când intrase ca mistreţul în pǎpușoi și Putin „adresase” Crimeea. Acu, nu s-a înţeles prea bine: „ardeiase”, „agreiase”, „agresase”, cǎ puștiul vorbea mai peltic.
          Important cǎ frat'su fǎcea exerciţii militare în niște laboratoare secrete la LaserMaxx, sǎ salveze America și pe doamna Obama, ca sǎ se poatǎ ocupa  în liniște s-o ia înapoi pe Crimeea, sǎ aibǎ timp apoi pânǎ-n noiembrie, cu Chișinǎul alǎturi, sǎ se aleagǎ președinte și la București. Nu știu unde-l gǎsise pe puști, dar Tudorel ǎsta ar fi fost bun în guvern pe comunicare. Toma al nostru nu se mai uita la lunǎ, cu gura cǎscatǎ nu mai scotea un cuvânt, se uita în gura lui de ziceai cǎ se uitǎ la soare.
          Mi-am adus aminte de întâmplare când mama lui Toma, ficǎ-mea ne-a anunţat cǎ de ziua lui Toma petrecem la LaserMaxx AFI.

 
          Între copiii fericiţi, înconjuraţi de mulţimea de jocuri electronice și mecanice, tot exerciţiile militare cu automatele defensive, încǎrcate cu laser au luat caimacul. Bine cǎ ne-am gândit sǎ le luǎm întunericul din labirintul ǎlǎ încurcat, cǎ își rupeau picioarele de atâta entuziasm!
          Pânǎ a sosit momentul tortului, noi, iluminaţii, pensionarii serviciilor inteligente, în timp ce filam desfǎșurarea întregii operaţiuni, am reușit sǎ dezamorsǎm câteva sticle incendiare, periculoase, din câmpul de bǎtaie.
          Din pǎcate nu a fost și Tudorel, ne-a pǎrut rǎu. Toma a uitat sǎ-i cearǎ în seara aia lunatecǎ numǎrul de telefon. Am fi aflat ce mai face Obama. Am sǎ fac sǎpǎturi, dar ceva intern dupǎ cum îmi dau seama, îmi spune cǎ e deja consilier la Guvern.