Încǎ nu-mi revin. Nu sunt un bǎiat de bani gata obișnuit cu
daruri costisitoare. Totuși, pǎrinţii mi-au creat o oarecare independenţǎ (am
fǎcut liceul pe o bicicletǎ de curse, ORBEA ONIX dacǎ mi-e permis, dacǎ nu rog juriul sǎ șteargǎ marca ), cu bani de buzunar
întotdeauna, pentru o cafea, un suc și o pǎjiturǎ cu o prietenǎ la cofetǎrie.
La cofetǎrie, nu la bar! Nu-mi place fumul de ţigarǎ și nici prietenǎ nu mi-am
fǎcut deocamdatǎ. Cu colegele am mai intrat, destul de rar, în ultimul an de
liceu când mi-am petrecut mai mult timpul în biblioteca tatǎlui meu. Pe tata îl
știu dintotdeauna ambasador. Am petrecut împreunǎ mai mult vacanţele mele și
concediile lui. În ţarǎ, sau la postul unde funcţiona. Grecia și Japonia au
fost ţǎrile care m-au impresionat cel mai tare, de când am început sǎ înţeleg
lucrurile.
În biblioteca lui – pe lângǎ tratatele și cǎrţile
religioase, Biblia, Coranul și o mulţime de Cazanii și Evanghelii în toate
limbile pǎmântului, cu coperţi îmbrǎcate în piele și titlurile scrise cu litere
aurite – gǎseai orice. De partea cu literaturǎ contemporanǎ se ocupase mama.
Mama e scriitoare și a preferat sǎ stea cu noi copiii în ţarǎ
sǎ ne facem școlile. Mai am o sorǎ, pe Maria, mai micǎ decât mine. A contat
cred și faptul cǎ titlul de doamnǎ ambasador, cu obligaţiile implicite de protocol,
sǎ nu-i ocupe timpul și sǎ-i erodeze meseria de scriitoare.
Banii de buzunar mi-au permis sǎ-mi satisfac multe idei
trǎsnite, achiziţionând telefoane mobile, sau alte nimicuri. Acum, cǎnd scriu pentru
proba a doua a concursului SuperBlog, nu știu de ce mi-au venit în minte cele
douǎ buchete mari de trandafiri albi cumpǎrate în vara asta.
– Te însori cavalerule? M-a întrebat miratǎ florǎreasa. Nu
pun la socotealǎ orhideele pentru mama. Acelea erau sponsorizate separat de
tata.
Amândouǎ buchetele, bag de seamǎ acum, le-am oferit Laurei.
Unul dupǎ ultima probǎ la BAC . Atunci am așteptat-o în poarta liceului și ea,
uimitǎ, m-a sǎrutat zǎmbind, strângându-mǎ ușor în braţe și întârziind acolo
câteva clipe. Luase ultimul 10, la fel ca mine. Tot liceul ne-am împǎrţit
premiile cu aceeași medie și, firesc era, sǎ terminǎm la fel.
Al doilea buchet i l-am oferit dupǎ admiterea la facultate.
Am așteptat-o la gura metroului la Universitate și apoi am coborât în jos cǎtre
Cișmigiu. Eu locuiesc vis a vis de Casa Armatei într-un bloc din cele vechi
refǎcute, cu apartamente boierești, confortabile, saloane imense cu candelabru,
șemineu și sobe de teracotǎ monumentale. Am zǎrit-o pe sora mea Maria și pe
mama înconjurate de câteva geamantane, fǎcându-ne cu mâna. Maria ţopǎia în
jurul unui autoturism nou. Era un Aygo roșu. L-am identificat dupǎ X-ul lǎbǎrţat
pe care inspiratul designer îl subliniase cu toate elementele, vǎzut din faţa
autoturismului.
Surpriza nu era totalǎ. Știam cǎ tata comandase de ziua mea
în varǎ, când împlinisem 18 ani, la reprezentanţa Toyota, un automobil de oraș,
farǎ însǎ a-mi dezvǎlui marca. Cǎutând în oferte, alesesem în mintea mea un Aygo.
Cu el mi-aș fi dorit sǎ schimb ca student, bicicleta de curse. Eram pregǎtit.
Luasem carnetul de conducere și aveam ceva practicǎ pe automobilul mamei, cu ea
alǎturi.
Mama și Maria aveau bilete de avion la ora 19. La semafor
nu se mai sfârșea culoarea roșie. Am traversat luând-o de mânǎ pe Laura. I-am
prezentat-o mamei, cu Maria se cunoștea. Mama mi-a fǎcut discret cu ochiul cǎ
îi place, și mi-a întins cheile de la Aygo.
– Ţine-le! S-o stǎpânești sǎnǎtos, e a ta! Va trebui sǎ
faci primul drum acum cu noi la aeroport. Suntem deja în întârziere. Laura voia
sǎ-și ia la revedere și sǎ plece, dar mama i-a zis simplu:
– Te rog sǎ mergi cu noi la aeroport, nu lǎsa singur
SuperDan-ul ǎsta vitezoman la întoarcere, cǎ apasa prea tare pe acceleraţie și
înca nu cunoaște mașina. Tonalitatea sigurǎ pe sine din vocea mamei, n-a lǎsat
loc de îngǎduinţǎ. Laura și-a deschis telefonul și a sunat acasǎ.
– Mamǎ, te rog sǎ nu mǎ așteptaţi cu masa, nu știu cât o sǎ
întârzii. Sǎrbǎtorim cu colegii, vom merge undeva. O sǎ revin cu un apel mai
târziu. Se înroșise pânǎ-n vârful urechilor. Mama îi fǎcu și ei ștrengǎrește cu
ochiul și puse glumind diagnosticul situaţiei:
– Numai mamǎ sǎ nu fii! Am aranjat întâi bagajele. Înainte
de a deschide portbagajul, am privit cu un ochi critic de proprietar. Luneta şi
partea inferioară a barei de protecţie, rupeau liniile solide ale caroseriei,
ce formau litera X. Portbagajul,
nu prea mare, primi pânǎ la urmǎ toate geamantanele. Firesc, e doar un
automobil de oraș! La ce-mi trebuie mai mult spaţiu!
Apoi ne-am urcat în Aygo. Șoferii, eu și mama, în faţǎ.
Ne-am așezat comod. Laura și Maria s-au înghesuit în spate. Norocul lor cǎ
amândouǎ aveau o siluietǎ adecvatǎ, dar geamurile laterale ofereau o
vizibilitate destul de micǎ. În interior, consola centrală,
în formǎ trapezoidalǎ, dezvǎluia tema
generală a designului, punctatǎ prin elemente precum aeratoarele, panourile
uşilor şi schimbătorul de viteze. Vedeam deja o mulţime de posibilitǎţi pentru
personalizarea interiorului. Puate și în exterior, va trebui sǎ caut ceva stickere…
Specificaţia X-wave, cea pe care o primisem
cadou, oferea scaune cu tetiere integrate şi tapiţerie în combinaţie de piele
şi material textil. Bordul însă era din materiale plastice tari la atingere.
Concentratǎ, mama începu sǎ turuie prezentându-mi bordul și
interiorul cu toate surprizele lui plǎcute.
– Modelul ǎsta, cel mai de top din serie, beneficiază de sistemul multimedia x-touch, cu ecran
tactil, are geamuri electrice faţă, oglinzi electrice şi încălzite, cameră
video pentru mersul înapoi, sistem de navigaţie, aer condiţionat manual, controale audio pe volan,
indicator pentru schimbarea optimă a treptelor de viteză, computer de bord,
acoperiş panoramic cu deschidere electrică, 6 airbaguri, etc. Se opri sǎ
respire și continuǎ:
–
Sistemul funcţionează bine, dar amplasarea butoanelor în partea dreapta, mie mi
s-a pǎrut ușor peste mânǎ. Sistemul de navigaţia are şi harta completă a
României, dar configuraţia rutelor se pare cǎ ar mai trebui optimizatǎ. Meritǎ
de apreciat intenţiile bune ale Toyotei, ai remarcat interfaţa în limba română. Ce e drept o remarcasem.
– Habar n-ai tu! Cât ai fost în examen, mama n-a avut nici
o emoţie! A stat toatǎ dimineaţa sǎ descopere ce era de descoperit în mașinǎ.
Am fǎcut singurǎ bagajul și aproape sigur cǎ am uitat sǎ pun ceva. Aruncǎ din
spate Maria.
– În general pot sǎ spun cǎ sunt mulţumitǎ, se putea și mai
bine! Când am fost s-o ridic, dupǎ ce m-au chemat de la firmǎ, i-am stabilit și
consumul. E cel scris în cartea tehnicǎ între 4-5l.
– Mamǎ ǎștia sunt japonezi!
– Ai și tu dreptate!... Dar, acolo la ei, cu circulaţia
lor! Aici în București, calculele pot fi încurcate de reţetele suspendate ale
doctorului Oprescu.
– Reţele mamǎ, reţele! Șosele suspendate.
– Știu ce spun. Eu vorbesc de reţete. Nu ne îndeamnǎ el sǎ
mai stǎm și pe-acasǎ! Sǎ folosim metroul cǎ nu ne-am nǎscut toţi în mașini,
dacǎ e obligatoriu sǎ ne deplasǎm!...
– Și cine i-a suspendat mama reţetele? Am aruncat eu râzând
vorbele pe care le aștepta.
– Eu le-am suspendat! Sub pǎmânt de bunǎ voie?... Poate
doar când mǎ veţi duce în cavou! Avea mama o rǎfuialǎ cu doctorul. În tinereţe,
o vreme o curtase.
Am pornit motorul. oglinzile laterale generos dimensionate
şi camera video pentru mersul înapoi, ce afişa imaginile pe ecranul mare al
sistemului infotainment, m-au ajutat sǎ întorc și sǎ intru în trafic cu
lejeritate maximǎ. La dimensiunile Aygo m-am strecurat în trafic fǎrǎ nici o problemǎ fǎcând depǎșiri și trecând de pe o
bandǎ pe alta fǎrǎ ca mama sǎ-mi facǎ vreo observaţie
Le-am condus pe cele douǎ pânǎ la poarta de îmbarcare și la
insistenţele mamei ne-am întors, sǎ nu
se facǎ noapte. Laura de data asta s-a așezat lângǎ mine în faţǎ. Parcǎ nu
vǎzusem pânǎ atunci cât era de frumoasǎ!
– Dacǎ te mai uiţi la mine, cobor. Am un gând, nu ţi-l
spun, dar în primul rand vreau sǎ ajung întreagǎ la Universitate. Am aprins luminile de zi cu tehnologie LED și atent la traffic, am
dat drumul la muzicǎ. Apǎsând pedala de acceleraţie am schimbat treptele de
viteza la turaţie mai joasǎ. Am observat cǎ se conduce mai liniștit.
În dreptul Casei armatei, ea locuia
mai jos la Podul Izvor, Laura s-a aplecat înspre mine și mi-a șoptit.
–
Oprește aici! Vreau sǎ vǎd biblioteca tatǎlui tǎu. Și
Aygo auzind a înţepenit.
Go Fun Yourself! Și Laura și Aigo împreunǎ…
Etapa II-a Superblog 2014
Etapa II-a Superblog 2014
