DNA ca ADN. Sau talpa ţǎrii

        Când eram elev de liceu locuiam pe bulevard într-un demisol. Înainte de a pleca la școalǎ mǎ așezam la mǎsuţa mea în faţa ferestrei mici, pǎtrate, ce se deschidea la nivelul trotuarului și așteptam clipele magice. Recunoșteam sunetul acela unic al tocurilor fine cu flec de metal cum se apropie, cǎlcând piatra cubicǎ și-l alegeam dintre zecile de sunete, unele mai grǎbite, altele împiedicate, de parcǎ ritmul acela dezinvolt ar fi eliberat melodia, numai pe notele înalte ale pianului, într-un concert.

          Nu vedeam mare lucru, doar gambele bronzate pendulând armonios și întregind linia elegantǎ a pantofilor. Cu siguranţǎ era o tânǎra profesoarǎ ce își calcula cu precizie timpul, astfel cǎ în minutul de aur aerul se tulbura întotdeauna în dreptul ferestrei mele. Aș fi putut sǎ trag masa într-o parte și sǎ mǎ apropi de fereastrǎ, mǎrindu-mi astfel perspectiva. Aș fi putut alerga pe scarǎ sǎ capǎt o imagine completǎ. Nu doream asta. Mǎ prefǎceam cǎ verific o temǎ, așteptând împlinirea ritualului și dacǎ pașii se încǎpǎţânau sǎ nu vinǎ, eram sigur cǎ voi avea o zi agitatǎ.

          La fel și acum, tânǎr pensionar, doar cǎ m-am mutat la mansardǎ, ǎstept în fiecare dimineaţǎ clipele magice, minutul de aur, breaking news-ul din ferastrǎ, când trece, am identificat-o deja,

Laura Codruța Kövesi, fǎrǎ tocuri înalte, dar cu vești proaspete de la DNA. Mi-a intrat în ADN și a rǎmas acolo parfumul.

          Dacǎ se întâmplǎ și nu apare, în acea zi mǎ agit și nu mai am rǎbdare.

Cum sǎ ne fie mai bine

          Cum sǎ ne fie mai bine? Chestiunea, poate fii la fel de grea ca alegerea președintelui.

          Ar trebui sǎ lǎsǎm gropile – sǎpate la vedere în pǎdurea de aramǎ a neamului de puterea PSD, – acoperite cu târșuri, rogojini și frunze uscate; dedesupt arzând focul și deasupra, socotind bugetul așezaţi pe scaunele de cearǎ, sǎ-i punem pe guvernanţi sǎ-și savureze propriile pomeni electorale!

          Sau sǎ trecem ca peste un coșmar cu buldozerul, sǎ nivelǎm terenul și în loc de urǎ sǎ avem rǎbdare sǎ se aștearnǎ zǎpada sub care sǎ rǎsarǎ la primǎvarǎ grâul înfrǎţit!

          Greu de stabilit cum ar fi mai bine! Mai ales cǎ nici dreapta nu pare scǎpatǎ de campania de toamnǎ a DNA-ului. Cea mai bunǎ soluţie mie mi s-ar pǎrea un moratoriu de 6 – 12 luni în care ţara sǎ fie guvernatǎ de niște tehnocraţi. Sǎ existe suficient timp pentru partide sǎ se cureţe de baronii penali. Apoi, organizarea de alegeri anticipate ar garanta, dupǎ ce pare cǎ ne-am maturizat într-ale votului cǎ electoratul în cunoștinţǎ de cauzǎ va putea sǎ-și exprime liber cuvântul.

          Mi se pare o mare greșealǎ, sǎ nu lǎsǎm premierul acoperit de durerea lui în concediu. Poate cǎ în mediu academic, nu știm noi, vrea sǎ se lepede de doctorat, apoi sǎ-și schimbe blasfemic religia care l-a trǎdat. Poate cǎ omului i s-au scuturat trandafirii și calea mǎtǎsii are azi o direcţie schimbatǎ zona contaminatǎ de harakirii trebuia evitatǎ.

          Cum sǎ ne fie mai bine? Poate ...

Gaudeamus igitur

          Dupǎ ce ne-am bucurat de alegeri, a sosit timpul așadar sǎ ne bucurǎm de carte.

           Pare cǎ diaspora îl urmǎrește pas cu pas pe președintele lor și au sosit la București în formaţie completǎ sǎ-i obţinǎ autograful.

          Au venit și rușii. Sigur acele scriituri aliniate la vedere nu sunt otrǎvite.

          La Editura Teșu, Mareșalul l-a scos din pușcǎrie pe Sorin Roșca Stǎnescu, ultimul pe afiș...

          A venit și Nicolae Radu. El ar vrea cumva sǎ zboare în faţǎ, peste rand în istorie, dar constatǎ la fel ca și mine cǎ în cele cinci secole ale lui Manolescu, nu mai e loc...

A consemnat pentru dumneavoastrǎ insul acesta supǎrat ...

Briză de Sud

           Mulţumesc domnului Profesor Petre Anghel pentru aprecierile din postfaţa Nordurilor

*

 Poezia  Ion Toma Ionescu îndeplineşte prima condiţie a artei: se naşte din sentimente şi trăiri. O îndeplineşte şi pe a doua: trăirile şi gândurile sunt transfigurate. Cea de a treia este, de asemenea, îndeplinită: poezia lui este înţeleasă şi lasă spaţiu pentru interpretări. E o poezie sinceră, rodul frământărilor curate, porneşte din viaţă şi se întoarce la viaţă. Nu e un lucru neînsemnat, ci extrem de semnificativ. Într-o lume a avantajelor, a luptei pentru avuţie, poezia lui Ion Toma Ionescu nu cere şi nu aşteaptă nimic. Împlineşte hulita sintagmă (pe nedrept, desigur că pe nedrept hulită!) a artei pentru artă. Dar pentru ce altceva ar trebui scrisă poezia, pentru ce altceva ar avea poeţii insomnii. Şi pentru ce ar trăi.

Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.

Autorul este un răzvrătit. Şi alţii sunt. El este un răzvrătit blând (în artă este posibil şi aşa ceva). Biografia lui a fost bruscată, dar el nu lasǎ sǎ se vadă, nu-şi arată cicatricile, e decent ca un ţăran din alt secol şi sensibil ca un adolescent.

Când se ia la luptă cu gazetarul, (în blogosferǎ) greşeşte, drept care i-aş sugera (meteahnă de critic literar ratat, că altfel nu pot să-mi zic!) să lase altora locul din aceastǎ arenă. Nu e al poeţilor. Poeţii sunt din stirpea aleasă a pierdanţilor, lumea aceasta nu este a lor.

„Ţin aproape linia sinuoasă/ a valului, înotând pe spate/ cu branhiile/  sincronizate la tastatură.” Aşa să facă.

Dar să ne întoarcem la versuri: poemele lui Ion Toma Ionescu curg, Mai exact: alunecă.

Cine citeşte poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripele lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.

Iubitor de Nord, Ion Toma Ionescu este un solar în fond. Adică poet.

Petre Anghel

Semnal editorial

            În sfârșit Nordurile mele ies din ceaţa literelor de iarbǎ intrând în corpul literei tipǎrite.
Aici coperta:

Ora zero și un sfert. Sa ne potrivim ceasurile

          Îndemnam ieri, întruna din cele cinci postǎri ale Pǎsǎrii ceţii pe site-urile de literaturǎ de pe facebook, sǎ lǎsǎm pentru moment metaforele, având prilejul sǎ participǎm în direct la facerea istoriei. Și da, am avut dreptate, istoria a mai scris o paginǎ a trezirii naţionale. Nu omul Iohannis a fost cel care ne-a unit, ci sfidarea pe faţǎ a guvernanţilor, cei care cu o mașinǎrie infernalǎ a minciunilor, au șlefuit cu demenţǎ un chip cioplit.

          Nu poţi pune botniţǎ celui care-ţi culege via și-ţi face vinul bun cu care apoi ai pretenţia sǎ fii primit și sǎ închini la masa zeilor. Devi zeu pentru poporul tǎu cu principii, cu moralǎ, cu dragoste de ţarǎ, cu respect nu cu șmecherii.

          Și un sfat celor care se socotesc lângǎ Iohannis învingǎtori. Nu vǎ aruncaţi precum corbii când simt sângele pe jivina rǎnitǎ. Lǎsaţi-i pe cei din haitǎ sǎ-și lingǎ rǎnile și sǎ se judece între ei. Personal nu mǎ mai tem. Mulţimea tǎcutǎ și frumoșii tineri exuberanţi vor veghea din stradǎ, și sigur nu vor permite abuzuri.

          Cine seamǎna vânt culege furtuna! Cine seamǎnǎ dezbinare va avea parte de ea!

          L-am ascultat de dimineaţǎ pe Iohanis vorbind simplu rar, apǎsat mǎsurânduși de douǎ ori cuvintele.

          „ Ce a fost de ales s-a ales. Acum trebuie sǎ mǎ apuc de treabǎ. Eu am înţeles acest semnal. Îi îndemn pe politicieni sǎ ia și ei seamǎ. Solicit parlamentului sǎ se ţinǎ de cuvânt și mâine sǎ pice legea amnistiei și sǎ lase justiţia sǎ-i judece pe cei suspectaţi de abuzuri și corupţie din rândul lor!
           Rog partidele sǎ înceapǎ imediat discuţia pe legea votului electronic și prin coresondenţǎ, sǎ nu se mai întâmple niciodatǎ ce s-a întâmplat ieri! Vreau sǎ-mi exprim încǎ odatǎ respectul pentru cei din diasporǎ! Cineva trebuie sǎ rǎspundǎ de votul catastrofal din diasporǎ și guvernul trebuie sǎ demitǎ pe cei vinovaţi!

          Il rog pe președintele în funcţie sǎ-i cheme și sǎ-i retragǎ pe ambasadorii care au umilit români! Un gând bun pentru partenerii externi. Voi continua sǎ mǎ sprijin pe cei trei piloni importanţi în politica extenǎ: Parteneriatul cu Statele Unite, locul și rolul NATO, locul și rolul UE. Voi dovedi cǎ România e un partener serios! Invit guvernul cât mai urgent cu bugetul în parlament! Cea mai plǎcutǎ surprizǎ pentru mine la aceste alegeri au fost cei peste 64% dintre cetǎţeni care s-au prezentat la urne. Voi fi un președinte liber și vǎ voi reprezenta pe voi care m-aţi ales!”

          Vǎ puteţi imagina ce logoree poleitǎ, ce diatribǎ sforǎitoare ar fi pregǎtit celǎlat, dacǎ ar fi ieșit președinte?

Ora 21

          Nu mai conteazǎ cifrele, procentele, atâta timp cât la Torino și Paris jandarmii au aruncat cu gaze lacrimogene, împotriva românilor care voiau sǎ voteze. Aceiași români ce au stat la coadǎ, 8-9-10 ore, umiliţi a doua oarǎ de guvernul ţǎrii lor.

          Nu mai conteazǎ cifrele, atâta timp cât românii umiliţi sunt culeși de pe strǎzi de salvǎri, pentru a li se da primul ajutor, iar guvernanţii, ca niște fecioare nevinovate, rǎmân sǎ se plimbe în continuare pe trotuarul politicii românești.

          Continuaţi sǎ vegheaţi pânǎ dimineaţǎ! Și dupǎ aceea multe zile la rând, dacǎ tot v-aţi trezit!

Ora 19

          58% prezenţǎ la vot în ţarǎ, iar la Paris, înconjuraţi de jandarmi, mii de oameni strigând împotriva guvernului: Hoţii! Hoţii! Aici am ajuns la borna orei 19. Mai sunt douǎ ore de foc.

          Am ascultat o româncǎ plângând dupa zece ore de stat la coadǎ, reușise sǎ voteze și era feericitǎ. Nu a simţit nici ploaia, nici frigul, nici oboseala, doar perplexitatea în faţa obstrucţionǎrii organizate a guvernului care își împiedicǎ cetǎţenii sǎ-și exercite un drept.

          Abia acum vor înţelege strǎinii de ce ne înghesuim noi românii sǎ sǎrutǎm la sǎrbǎtori sfintele moaște.

          Mǎcar acolo ne simţim liberi!

          S-a gândit cineva dintre decidenţi cǎ votul ar trebui sǎ fie o sǎrbǎtoare? Cine rǎspunde cǎ totul, în aceastǎ zi, e o luptǎ pentru, sau împotriva fraudei!?

          În final zic și eu  ca preotul acela sublim din diaspora: Vǎ binecuvântez cu mâna dreaptǎ! Iar lor guvernanţilor le zic, pânǎ nu e prea târziu:

          Lǎsaţi românii sǎ voteze!

Ora 16

          Prezenţa la vot la ora 16 a fost de peste 44%. S-a cunoscut votul meu. Pentru a se cunoaște și votul tǎu cititorule, du-te la vot! Am devenit militant pentru cǎ vǎd ţara bântuitǎ din interior și din exterior de pericole. Noi știm când ne este cuţitul la os și la greu, ne unim!

Mare atentie oameni buni! Se dau iarasi ghiare de pui!

Ora 13

          Acești oameni se tem de români. Au fǎcut din secţiile de votare din diaspora adevǎrate cetǎţi. S-au înconjurat de ziduri și lanţuri cu lacǎte grele, au sǎpat șanţuri în mijlocul Parisului, la Londra, Munchen sau în Italia și se roagǎ dumnezeului lor, sǎ plouǎ, sǎ vinǎ o vijelie, un viscol catastrofal, mǎcar un cutrenur major, sǎ-i sperie pe cei ce-și doresc sǎ-și ia înapoi teritoriile și dreptul votului.

          În timpul ǎsta ministrul de externe al rușinii naţionale, în preocuparea sa stǎruitoare de a fluidiza votul, în numele democraţiei consolidate în laboratoarele trǎdǎrii, își cedeazǎ timpul personal alocat dreptului domniei sale la vot, unui alt cetǎţean care a stat încǎ de dimineaţǎ în faţa Consulatului de la Paris, la coadǎ.

          Apoi, cu empatie afișatǎ pe faţa lui de diplomat mincinos, sfǎtuiește pe cei ce doresc sǎ fie mai siguri de vot, cǎ pot sǎ meargǎ și la Nancy cu mașina sau pe jos... Se gândește deja cum sǎ le deconteze benzina. Prin grija guvernului existǎ și acolo o secţie de vot! La ce sǎ stai în coada infernului la Paris când ai la câteva sute de kilometrii o mânǎ întinsǎ în Paradis. Mǎ uit la pǎrul alb și sclipirea stinsǎ din ochii dumnealui.

          Ce urât a îmbǎtrânit Meleșcanu!
          Pânǎ la ora 13 au votat peste 27% din numǎrul alegǎtorilor