marți, 30 decembrie 2014

Spiritul turului doi

       

          Cărtărescu este cel mai mare scriitor român contemporan.”
          Nu știu ce mi-a venit acum sǎ abordez ultrasubiectul Cǎrtǎrescu! Poate cǎ datoritǎ modei mult rǎspândite printre ultrașii din galeriile Stelei(sau stelelor), de a întocmi anchete și clasamente la sfârșit de an.
          Pot fi de accord cu asereţiunea lui N. Manolescu din Istoria Literaturii Române pentru cei care citesc în necunoștinţǎ de cauzǎ, ca un simplu votant, unul dintre cei care n-a citit aceastǎ istorie dintr-un motiv anume și nici pe Cǎrtǎrescu întreg…
          Mi s-a întâmplat și mie, la fel ca microbistului ǎla belgian care, bucuros de victoria echipei favorite într-un meci important și-a uitat la plecare în tribunǎ, fetiţa de șase ani. Eu, dupǎ ce am cumpǎrat cartea la Gaudeamus, m-am așezat la coadǎ pentru autografe și, cam la vreo jumǎtate de orǎ, când sǎ ajung în dreptul maestrului m-am trezit cǎ nu o am. Dupǎ ce am plǎtit-o, am refǎcut filmul mental, mi-am luat restul la 100 de lei, dar am lǎsat pe tarabǎ cartea, civilizat ambalatǎ de vânzǎtoare într-o pungǎ cu sigla Paralelei 45.
          Microbistul belgian a doua zi dimineaţa a recuperat copilul de la o circǎ de poliţie. Eu ca un telectual ce mǎ aflu am declanșat cercetǎri filozofico-introspective și constatând propriile inconsistenţe, limitǎri și inadvertenţe comportamentale, am renunţat sǎ afișez rezultatele, optând pentru autoflagelare și încasarea materialǎ a pagubei în plan personal.
          Pot sǎ fiu de accord cu aserţiunea spuneam, totuși, ce mǎ nedumerește pe mine este insistenţa lui Manolescu de a-și susţine în fiecare an favoritul sǎ candideze din partea USR la Premiul Nobel pentru Literaturǎ.
          Se pare cǎ nici marele critic n-a pǎtruns spiritul turul doi al alegerilor...

duminică, 28 decembrie 2014

Cele mai multe like-uri

Cele mai multe aprecieri pe pagina de facebook a Pasarii cetii

Nord de cuvinte

Intraţi în vagoane vă rog!
E periculos să rămâneţi pe scări.
În timpul mersului, 
curenţii de aer vă pot atinge
cu aripa vreunei păsări
doborâtă de smog.
Te poţi dezechilibra
căzând în hăul dintre traverse.


În trenul acesta amfibie
e loc destul.
Garnitura dispune
de suficient habitaclu,
ajunge până la staţia terminus
a poemului
pentru toţi poeţii.

O simplă deducţie:

„Nu există pericol iminent să opreşti
înainte de capătul ceţii,
metafora căii ferate
fiind permanent în construcţie”.

N-ai putea crede 
că tot universul din faţa,
sau din spatele tău
e o garnitură de tren din cuvinte!

Ţin minte, în dimineaţa copilăriei,
exersam mersul
pe o singură şină
şi înşiram bănuţi de argint
căutându-i apoi, turtiţi,
printre pietrele terasamentului,
să înpodobesc cu ei
coada cometei.

Din volumul Norduri

Cel mai citit post

 
          Pentru cǎ sfârșitul de an vine cu statistici, se fac top-uri și clasamente, am avut curiozitatea sǎ vǎd care a fost în 2014 cel mai citit articol al meu pe blog. Recunosc nu e un criteriu, în fond nu este nici corect pentru cǎ spre exemplu materialele postate în decembrie au fost la vedere un numǎr mult mai redus de zile decât cele expuse încǎ din începutul de an. Am trecut peste inconvenient și am purces la datele reci.
            Hazardul cifrelor, dupǎ ce am eliminat viralul, a scos în faţǎ un post important nu prin valoarea literarǎ a textului, nici prin subiect, nici prin unghiul abordǎrii, ci pur și simplu prin emoţia trǎirilor. Dar sǎ mǎ explic.
            Întâi pentru cǎ veni vorba, ce e cu viralul?
            Cum sǎ explici un viral? Dacǎ s-ar putea ști secretul, am produce cu toţii virale la foc automat, deveninind cum îmi place mie sǎ zic, stǎpâni ai inelelor. Realitatea e cǎ o postare de-a mea a devenit viral. Sunt puţin invidios, nu e tocmai a mea! Un coleg de servici de la Automobile Dacia, haios, inginer la calitate, fost paroh, fost pescar, dupǎ ce a ieșit la pensie a dorit sǎ se facǎ scriitor. Mi-a adus 10 caiete dictando de 80 de file, scris îngrijit și un bidon cu vin.
            “Cât bei vinul vezi ce zice destinul!”
            Mi-a plǎcut limbajul autentic al “ultimilor plutași de pe Bistriţa” și harul lui de povestitor și am transcris un fragment lansându-l la apǎ, pe blog. Pare cǎ pluta aia de bușteni a avut ceva supersonic în ea, devenind viral. Între timp deja Lulu Ion Mararu grǎbit și-a tipǎrit cartea. (postarea viral aici)
            Dar sǎ revin la postarea mea cea mai cititǎ comform cifrelor Stat Counter-ului. Bokfest. Ziua a doua. Atunci am participat cu Aurel Sibiceanu la o lansare de carte importantǎ a scriitorului Petre Anghel, Istoria politicǎ a literaturii române postbelice. Îl cunoscusem pe scriitor cu un an înainte tot prin Aurel. Lume multǎ, chiar dacǎ cei mai mulţi dușmani nu veniserǎ. Dupǎ ce am primit autograful și ne-am permis câteva fotografii cu autorul, Aurel Sibiceanu mi-a deschis cartea și mi-a arǎtat un fragment. "Uite, aici Petre scrie despre ce-aţi pǎtimit voi". Așa era. Nu-mi spusese nimic. În contextul analizei avatarurilor unui cenaclu de provincie prin anii 70, autorul fǎcea câteva referiri la cartea mea Dosarul Albaștrii.

            Emoţia de a mǎ regǎsi intre coperţile acelui tom, m-au încǎlzit, ca om care niciodatǎ nu a primit ce poate i se cuvenea.
P.S.
           Ulterior Petre Anghel a avut amabilitatea sǎ scrie și postfaţa
Nordurilor. Mulţumesc. 

vineri, 26 decembrie 2014

Consideraţii de Crǎciun


            Slǎbiciuni? Fiecare dintre noi avem un cǎlcâi al lui Ahile. Nu e important sǎ-l ferești, orice platoșǎ se va dovedi cǎ nu se poate opune sǎgeţii care vine spre tine. E mai greu fǎrǎ cruce! Crucea e un semn al echilibrului tǎu interior pe care il ai și la care revii când te regǎsești, oriunde te-ai duce.
            Crǎciun fericit!

Post scriptum.

            La laptop nu-mi mai funcţioneazǎ culerul. Cred cǎ de la vinul vǎrsat pe tastaturǎ. Așa cǎ sunt obligat sǎ scriu repede și cu mǎsurǎ…