joi, 19 martie 2015

2015 Wednesday Simona Halep Hot Shot



O bijuterie!

UnEscu pres.ro: Procurorul Simona

wtatennis.com
Nu știu câte procese a pierdut DNA-ul în instanţǎ anul ǎsta la Înalta Curte, dar în ceeace o privește pe procuroarea Simona Halep, e greu sǎ-mi amintesc vre-un alt proces pierdut în afara celui de la Melbourne în faţa Makarovei. (De ce abordez astfel subiectul? Ieri searǎ la ceainǎrie Mon Cher am avut ocazia sǎ stau la masǎ cu partea frumoasǎ a justiţiei și sǎ dau share. Pare cǎ am rǎmas blocat...)
Dezinvoltǎ ca în curtea școlii Simona pune pe bune în faţa judecǎtorilor dosare bine argumentate cu înregistrǎri ambientale și probe video profesionist filmate din toate unghiurile. Aproape cǎ nici nu mai e nevoie de depoziţiile martorilor, suspectul însuși fiind obligat sǎ recunoascǎ elocinţa profesionista a procurorului și cerând clemenţǎ pentru o condamnare mai ușoarǎ, daca se poate cu suspendare.
Cu o viziune personalǎ deschisǎ, Simona a optat în ultima vreme sǎ punǎ în valoare potenţialul maxim al adversarelor, oferindu-le pe parcurs un set în meci. De obicei la prima înfaţișare!... Numai cǎ la recurs, vine irezistibil din urmǎ ca o amazoana calare pe cal. Marinimoasǎ în pledoaria de final cere completului de judecatǎ clemenţǎ pentru inculpat și o pedeapsǎ cu suspendare. Asa au stat lucrurile și asearǎ cu Navarova (N-a fost de loc ușor!). Dupa un inceput dificil 5-7, a cravașat subtil în noapte, 6-1, 6-1 și s-a închinat la zei cu chipul ei luminos
În tribunǎ Bǎrânul lup de mare Ţiriac amușina sub pǎlǎria de soare. Simţise el ceva! Mǎ ispitește și pe mine un drac de gând, dar nu vreau sǎ cad în ispitǎ.
La Indian Wels Serena Williams nu e prea iubitǎ.


miercuri, 18 martie 2015

Gala poeziei de dragoste

          Mulțimi de concepte, cu asupra de măsură sau nu, au definit în timp poezia. (de dragoste)
Poezia e ca o femeie frumoasă purtându-și despicătura rochiei elegante, de mătase ușoară, adânc între sâni și curajos, de jos până sus către curmătura coapselor, într-un mers elastic, fulgerând aerul şi încărcând cu electricitate scânteia din ochiul vânătorului.
          În punctul maxim de sarcină, în timp ce inima îți înflorește, mâna ţi se crispează, îți stăpânești cu greu mângâierea gândului și împietrite pe buze nu se mai rostesc cuvintele(...) aici vine poetul, se agață de crengi și culege poemele ca pe niște cireșe de mai. Cireșele coapte rămân pe vârfuri. Pe acelea le culeg doar poeții înalți, cât un secol de lungi.(Jurnal din anul Apocalipsei)

duminică, 15 martie 2015

UnEscu pres.ro / Stirile pe scurt

          De câteva zile m-am gândit, optimist de servici, cǎ at fi de bonton sǎ scot pe piǎţǎ un hebdomadar cu verdeaţǎ de sezon și sǎ mǎ fac știrist

Protestul librarilor

          În orasul de azbest s-au colorat panseluţele albǎstrii și lalelele bat recordurile. Ies librarii în stradǎ la protest, cu fricile lui Pamuk(un turc nobelizat). Dacǎ Nordurile(carte de poezie a lui Ion Toma Ionescu) intrǎ în librǎrii, aduc intemperii cu zǎpadǎ și ger, și pier urzicile…
          Mai bine NU!

UnEscu incoruptibil

          Un grup de critici m-au atacat asearǎ în tramvaiul 26 și mi-au jefuit geanta în care mai erau 4 bucǎţi de Guștere, 13 Norduri și un Jurnal de mǎtase din anul Apocalipsei. Procedând la negocieri discrepante și-au mainifestat intenţia vǎditǎ de a-mi oferii mitǎ, cronici la fiecare carte în parte, la reviste importante. Ar fi de-ajuns sǎ renunţ la denunţ.
          Anunţ pe aceastǎ cale DNA-ul, cǎ nu le-am dat nici un rǎspuns…

Aferim Petruţa Kovessi

          Regizorul filmului Aferim m-a sunat azi-noapte sǎ-mi propunǎ ecranizarea Dosarului Albaștrii, dar când sǎ batem palma a intrat pe fir Generalul Coldea cu informaţia bombǎ pe surse cǎ s-a interesat de dosar însǎși Petruţa Kovessi, ea dispunând de mai multe resurse de scriitori, ar vrea personal sǎ rescrie scenariul ca sa elimine în instanţǎ suspiciunile judecatorilor vis-à-vis de greșelile de ortografie…

Burse la Un Escu Press

          Din fondurile UnEscu Nicolae Manolescu mi-a oferit pe toatǎ durata vieţii o bursǎ pentru stagiu dinainte de intrarea în Uniunea Inspirescu.

Comitetul de sprijin al timbrului literar


          Deputatul Dobriţoiu a depus ieri în parlament un amendament la Legea Timbrului Literar. În spiritul egalitatǎţii de șanse propune cǎrţilor cu tirajul sumar, susţinute de autori, sa li se lipeascǎ timbrul literar pe fiecare paginǎ.