Serile Sinapsa cu Sorin Lucaci, Anca Mizumski, Adrian Suciu

        Spre finalul acestui film, realizat de Victor Potra la cea de-a XVI editie a Serilor Sinapsa, aduc si eu o neinsemnata contributie. Si tot in final o discutie libera, interesanta, despre onorata critica...

O întâmplare cu Amza

S-a născut la 07 aprilie 1931. Azi ar fi împlinit 84 de ani.

Să fie zâmbetul luminos al marelui Amza Pelea, cel care ne-a lipsit în vremuirile din urmă de nu mai ştim bucuriile, râsul homeric, farmecul vieţii adevărate?...

Un amic mi-a povestit nu de mult, o întâmplare cu Amza, având privilegiul s-o asculte direct de la sursă, printre rotocoale groase de fum, într-un spaţiu de hotel la Argeşelul, lângă Casa Armatei, unde-şi odihnea oasele înainte de spectacolul de la Al Davila, maestrul.

În vremea studenţiei la I.A.T.C. venise din vacanţa de sărbători cu paporniţele încărcate de-abi să le duci cu cele porceşti, cârnaţi, tobă, slănină, cu zaibăr de Băileşti şi-un kil de ţuică. Pusese bagajul pe bancă în Cişmigiu şi tropăia în jur să se-ncălzească. Îşi pierduse căminul într-un conflict deschis cu administratorul, venea târziu de la repetiţii sau de pe unde rămânea înţepenit. Unde să se ducă? Şi-l zări pe Petre. Dumnezeu l-a trimis! Nu Sfântul Petre ci fiul popii din Băileşti, unul slab, lung cât o pălugă, cu pardesiul pâna-n pământ ca sutana tătâne-său fluturând. Venea agale pe alee. Era şi el student, dar la A.S.E.

- Amzo, aş bea o bere! Hai cu mine la Cireşica!

- Stai colea pe bancă să te omenesc. Am zaibăr, ţuică...

- Păstrează-le, acu’ bem bere. Ne-ncălzim mai târziu!

După ce serviră berile, plecară spre locunţa lui Petre, nu departe, doar ce dădură colţul. O casă mare, înaltă, veche.

- Intrăm prin spate!  O scară de fier ducea într-un pod cu un perete deschis, numai bun de numărat stelele în plină iarnă, dacă eşti mai romantic. Cum e fânarul la ţară. Înăuntru coşuri, multe coşuri ce înţepau acoperişul scurgând afară fumul. Era cald oarecum. Petre avea agăţată în fundul podului, într-un loc mai ferit, o lanternă mare, dar nu făcea risipă că era scump.

- Aici sunt pături şi tot ce-ţi trebuie şi descrise cu un gest larg interiorul bine gospodărit.

- Pentru nevoi, valiza!(...) Şi-mi arătă ceva mai departe, un fel de cufăr destul de mare închis ermetic. N-am înţeles la-nceput!

- La o nevoie adică, vezi şi tu, te dai mai încolo după stâlpul ăla pe unde intraşi!... E acolo o găletuşă. După ce te descarci, o verşi în cufăr. Să fi ştiut popa! El îi dădea bani, dar ochiul dracului băgă de seamă că-i plăceau jocurile de noroc şi al lui fuse!  

Nu era rău la Petre, până-ntr-o seară când s-a umplut valiza. N-aveam încotro, trebuia deversată. Bine că Dâmboviţa era aproape! Am tras o ţârică de valiză deh, că mâncasem tot porcul!

N-apucarăm să ne tragem sufletul pe mal şi să dăm roată cu ochiul, că şi apăru ca din senin miliţianul călare.

          - Staţi nu mişcaţi! Haidaţi la secţie! Credea că prinsese infractorii.         - Luaţi amândoi cufărul şi mergeţi în faţa mea!

Cufărul greu. Bietul, ce-o fi crezut că furasem? Era sigur c-a dat lovitura! Deja-şi benoclase juma’ de tablă pe umăr.

Până să vină şeful la secţie, înauntru cald, începu să cam miroase. Noi tremuram ca varga, ne şi vedeam la zdup. A venit şeful. I-am povestit de-a fir a păr toată tarăşenia. Răbdător, ne-a ascultat serios, mustăcind, până la capăt.

          - Haralambie, întocmeşte formele! şi încruntat către noi:
          - De acum înainte aici va fi casa voastră! Şi s-a pus pe un râs!...

          Am locuit acolo în secţia de miliţie într-o cameră liberă până la absolvire. Eram în ultimul an. A fost bine. Am băut cu şefu, ne-am distrat. Om!

          L-am pierdut. Ale vieţii! După mulţi ani la Iaşi, terminasem „Mihai Viteazul”, la masa festivă m-am auzit strigat:

          - Amza! ... În spatele meu colonelul, „şeful”. Ne-am luat în braţe. Ne-am adus aminte. Am râs homeric.

          - Şi aici tot eu răspund de voi!...de buna organizare.

Am vrut să mă ridic să fac linişte şi să povestesc la toată masa povestea cufărului.

- Lasă cufărul Amzo! Fuseşi Mihai Viteazu, ce dracu’!

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE

Foto By Ciprian Barbu

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE

- transmisionistul-

  

e un aer bun acesta

dar eu

cu vesta

de sânge

pǎtatǎ

și-o vâslǎ

scǎpatǎ

din mâini

lângǎ barcǎ

… cu respiraţia

mereu în urmǎ

de parcǎ

cerul de pâslǎ

coboarǎ nebun

în cǎruţe de piatrǎ

trase de câini

e un aer bun

care latrǎ

acesta

din mǎini

Din antologia Ceara si miere

Sinapse

          Intr-un spatiu discret in care pe ringul de streptease evolueaza metaforele si din rotocoalele de fum se plasmuiesc idei, intre poeti cunoscuti, o seara nu poate fi decat agreabila. 

Mai venim Alouette!

Multumesc pentru fotografii Dianei Caragiu

Briza de nord

Pe 4 aprilie primeam pe e-mail de la Al. Cistelecan o sintagma scurtǎ: “Mulțumiri - și felicitări! - pentru Norduri!” O sǎgetare care mi-a bucurat sufletul.

In aceeasi zi pe facebook o alta sagetare, ca o replicǎ dureroasǎ mǎ izbea în inimǎ citind o postare a lui Aurel Sibiceanu: “De douǎ ceasuri s-a stins Petre!...” Cum sǎ se stingǎ Petre?... Petre Anghel - si devin subiectiv - a scris postfaţa pentru recenta mea carte de poezie, Norduri, pe care a intitulat-o Briza de Sud, argumentând exact, parcimonios, cǎ dincolo de ceţurile nordurilor, rǎmân un “poet solar”, existând în poezia mea “un filon religios, ascuns, ca orice fibrǎ de valoare”.

Cine mai risipește azi cuvinte dezinteresate într-o literaturǎ care și ea a ajuns de consum?

Pentru facebook, s-a stins soarele ce în fiecare dimineaţǎ lumina la cafea.

Pentru oamenii de litere, istorici si sociologi, s-a stins cel care lucra la volumul al doilea al tomului Istoria Politica a Literaturii Romane Postbelice. Nu vor recunoaște niciodatǎ, unii dintre ei, cǎ au respirat liniștiţi.

Pentru mulţi poeţi si prozatori și pentru cititorii dumnealui, mai vechi sau mai noi, mirarea vieţii fǎrǎ de moarte nu se va stinge niciodatǎ!

Doar pentru familie vin ploi.

Dumnezeu sǎ-l odihneascǎ la loc potrivit! Îl va întâmpina desigur în nordul acela, negreșit prietenul lui Marin Preda.