Eu
cred cǎ s-a pus când s-a pus, mai la început, în gena fiecǎruia un hard. Ceva,
un organ invizibil, imaterial între inimǎ și minte. Un fel de martor care înregistreazǎ la un loc toate minunile
si agresiunile care ni se întâmplǎ. Receptǎm loviturile și ne minunǎm de
frumuseţi fǎrǎ a le lua în seamǎ, dar ele se acumuleaza acolo ca o bancǎ de
date si ne îngreuneazǎ mișcǎrile, sau dimpotrivǎ, uneori ne dǎ imbolduri nesǎbuite
care induc impresia cǎ ne putem mișca în voie, putem alerga în noapte ca
fluturii îmbǎtaţi de luminǎ.
Unii
descoperim cǎ meseria asta de martor, odatǎ ce ţi s-a dat nu trebuie trǎitǎ
degeaba. Ea e un bun care nu trebuie sǎ rǎmânǎ doar al tǎu, ci trebuie sǎ
îmbogǎţeascǎ un patrimoniu de care sǎ benificieze un urmaș al tǎu, sau un apropiat,
tot aia!, care sǎ n-o ia singur de la capǎt. Descopǎr ce nobil gândea
securitatea pe vremuri când strângea probe! Sunt conștient cǎ la fel ca în
blogosferǎ tot timpul trǎim ameninţaţi de viruși, dar tragem nǎdejde cǎ din
mǎrturia noastrǎ va fi cineva care sǎ priceapǎ ceva. Oare sǎ fie tot o formǎ de
delaţiune? Simt cǎ sunt ușor dezlânat.
Așa
am ajuns eu azi aici la Biblioteca Judeţeanǎ sǎ-mi lansez cartea la groapa cu
lei, cu trǎirile mele, cu reflexiile mele, mǎrturii dintr-un an 2012 al umilinţei
în care era programatǎ Apocalipsa.
Ma
uit în salǎ, va fi sigur îmblânzitoarea Denisa(deosebit respect!) cu mine, Sibiceanu
și câţiva prieteni, îi numeri pe degete. Constat mulţumit cǎ nu sunt lei. Leii
sunt invizibili, periculoși, s-au ascuns în cabinetele lor inconjurati de
onoruri si vrafuri de reviste exclusiviste pe care le citesc între ei. De fapt
nici nu trebuie sǎ le citeascǎ, se cunosc atât de bine!... Mǎ uit mai atent, focalizez cu Nikonul în
profunzime. și ca prin ceaţǎ vǎd pe maidan o haitǎ de câini trǎgând de viaţǎ.
Apoi…
Apocalipsa
azi la ora 17.
