marți, 26 mai 2015

Prietenii mei scriitorii

       Aflaţi pe turnantă prindem viteză. Caii aceia doi par sa ţină  timpul în loc. Cu puţin noroc...

         De cele mai multe ori, în prozele lui Nicolae Radu, fantasticul erupe din întâmplări aparent neînsemnate şi nu se constituie într-o irealitate de sine stătătoare, ci într-o prelungire a realităţii până acolo unde ea arată altfel decât am fost obişnuiţi să o vedem. De aceea, chiar şi la limita stranietăţii, întâmplările sunt plauzibile şi, prin urmare, literar vorbind, adevărate, iar ecoul faptelor narate rămâne în mintea şi în sufletul cititorului mult după ce acesta a închis cartea. Volumul de faţă, aflat pe aceeaşi linie a orizontului cu Povestiri aproape fantastice ale aceluiaşi autor, diferă de primul cel puţin prin faptul că ambiţionează să devină unul de amintiri din viitor, tulburate de o întrebare pe care şi-o pune oricine la un moment dat: „Ce ai să faci mâine dacă nu mai ai nimic de fãcut?” Ei, bine, pentru cititorul acestei cărţi, răspunsul este cât se poate de liniştitor: să o deschidă şi să o parcurgă până la capăt, cu încredinţarea că, graţie efectului de ecou de care vorbeam, ea abia de acolo începe.


Ioan Es. Pop

vineri, 22 mai 2015

Lumea vǎzutǎ de ITI. Bookfest

            Într-un singur loc meridianul care trece prin București se întâlnește cu Paralela 45. Nu departe de Casa Scânteii – numele acesta va dǎinui mult dupǎ ce va fi dǎrâmat așezǎmântul, cǎci constatǎm cu fiecare zi care trece, noul nume de botez, Casa Presei Libere, ales greșit, scufundat în apǎ rece a rǎgușit…
            E acolo un punct 0 unde în fiecare an face escalǎ câteva zile din marea ei cǎlǎtorie în timp, descinzând dintr-o imensǎ farfurie zburǎtoare Împǎrǎţia Bookfest.   

       
            Regina, Cartea de literaturǎ, de a cǎrei tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe nu se mai îndoiește nimeni, poposește cu suita și slujitorii curţii în haine de sǎrbǎtoare, fericitǎ sǎ-și primeascǎ oaspeţii și sǎ le facǎ daruri. Nu funcţioneazǎ Schengenul, nici un vameș nu te întreabǎ de pașaport, iar bodyguarzii pot pǎtrunde în zonǎ doar în ziua când se lanseazǎ Președintele. Cǎci președintele nostru, a ţinut sǎ dovedeascǎ în scris, cǎ nu e mut, iar sâmbǎtǎ va reveni la Primul pas dupǎ Pas cu pas și își va depune omagiile la picioarele Reginei, sub privirile atente ale soţiei sale Carmen.
            Sǎ revenim la ziua de ieri. În împǎrǎţia de plǎceri la Paralela 45 a prietenului Cǎlin Vlasie, au fost trei lansǎri.

            La prima(lansare), dupǎ cum se poate vedea în imagine, au dansat în Agorǎ împreunǎ, o prinţesǎ romancier de 14 ani cu un confrate (sau con-sorǎ ?) ceva mai patern. Un dans modern, nu atât de distant cum s-ar cere !... Cristian Teodorescu rostind galant :  
            « Nu se știe peste vreo douǎzeci de ani care dintre noi doi va fi mai important! Timpurile sunt efemere! »
            S-a chinuit și editorul sǎ-i explice meritoasei autoare, cǎ dacǎ te-ai nǎscut în anul 2000, nu-ţi poţi zice cǎ faci parte din generaţia douǎmiistǎ. Ce veste tristǎ! Dar curajos copilul nu s-a lǎsat mai prejos și a explicat cǎ oricum anul 2000 e cu trei zerouri, din soiul bun, grâu luminos, care crește frumos în aluat.


            A urmat o poetǎ de dincolo de Prut,  Maria Pilchin care s-a uitat fix în ochii lui Ioan Es Pop și i-a declarat:

sunt rusoaicǎ la bucurești
și româncǎ la moscova
dar în patul tǎu
sunt femeia de iubit
femeia de atins
femeia de legǎnat
femeia de înţeles.( Poeme pentru Ivan Gogh, pg 39 )
Știu eu ce-o fi înţeles Ioan Es Pop? cǎ pǎrea nedumerit.



A treia lansare-eveniment Ileana Mǎlǎncioiu, De anima, 75

Mǎ rog de tine, bǎiat curajos,
Încercat pe zidul morţii, în bâlciul copilǎriei,
Nu umbla sǎ mǎ smulgi de la zmeul cu șapte capete
Ca sǎ câștigi o parte-a-mpǎrǎţiei.

Eu am venit de bunǎ voie aici,
Am șters vatra-mpǎienjenitǎ.
Am frǎmântat de douǎ ori pǎmântul
Și am umplut cuptoarele cu pitǎ.

Apoi am rupt-o ţǎrǎnește, pe ștergar,
Sǎ iasǎ aburi calzi și i-a simţit din depǎrtǎri
Și-n locul buzduganului vuia ca uraganul
Mirosul tras pe cele paișpe nǎri.

Îl așteptam sǎ aflu gustul pâinii
Și numai dupǎ bǎtaia inimii am înţeles cǎ e bunǎ,
Cǎ pânǎ în piept era îngropat în pǎmânt
Și de la umeri în lunǎ.

O, toate fetele acelea din poveste,
Care de teamǎ v-au urmat mereu,
Când e atât de simplu și de omenește
Sǎ-ncerci  o datǎ sǎ iubești un zmeu !


            Au vorbit despre Marea Doamnǎ, Eugen Negrici, Simona Sora, Daniel Cristea - Enache. 
            A consemnat cu interes Ion Toma Ionescu. 
            M-a întrebat un prieten de pe facebook, de ce cu « interes », de parcǎ nu s-ar ști cǎ vreau sǎ-mi tipǎresc antologia…


joi, 21 mai 2015

In revista

Am descoperit intamplator pagina in Nomen Artis. Multumesc Viorela Codreanu Tiron




Lupta soldatului cu umbra sa

Sarbatorim azi, Înălțarea Domnului și Dumnezeului Nostru Iisus Hristos,Sf. Împărați Constantin și Elena. Ziua Eroilor Neamului

a soarelui cocoaşă
se întinde leneşă
în afară

oştire înfrântă
iarba uscată
se târăşte
printre copaci
  
doar o fâşie
proaspăt arată
vie şi murdară
flutură steagul
pe ogorul arid
  
de-atâta luptă
viaţa însăşi
stalactită
ca o lance tandră
îşi prelungeşte coasta
în trupul sleit
  
stau rezemat
la un capăt
de lance
cu celălalt capăt înfipt
în umbra mea
  
prizonieri
eu şi lancea
într-o cocoaşe de foc
dintr-un cer
răsturnat
  
eu - flamura umbrei
și ea - bravul soldat


Ceară și miere

miercuri, 20 mai 2015

Bursa îngerilor. Ultimii ţapinari

Turner

cu pieptul dezgolit
tac primenind
vorbele grele
ale rugǎciunii
sub piele
diluviul mǎ strânge
încercuit
precum coaja
unui copac

dacă fulgerul
ar fi fost ursit
să spargă
spinare norilor
poate cǎ
s-ar fi retras
potopul
pe albia
zorilor

doi câte doi
perechi
urcăm pe corabie
mireasmă de sare
apa trece curând
peste bordul înalt
năpădeşte
precum iarba
timpul 

înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
convoi de plutași
cară stejari 
...doar în cer
a rămas pământ
pe un vârf de munte
un imaș
cu pădure de cruci


singuri peştii
uitaţi
în adânc
tăcuţii peşti
tresar
năluci
în ecoul
loviturilor

de secure

Ceara si miere - in pregatire