Aflaţi pe turnantă prindem viteză. Caii aceia doi par sa ţină timpul în loc. Cu puţin noroc...
De cele mai multe ori, în prozele lui Nicolae Radu, fantasticul erupe din întâmplări
aparent neînsemnate şi nu se constituie într-o irealitate de sine stătătoare,
ci într-o prelungire a realităţii până acolo unde ea arată altfel decât am fost
obişnuiţi să o vedem. De aceea, chiar şi la limita stranietăţii, întâmplările
sunt plauzibile şi, prin urmare, literar vorbind, adevărate, iar ecoul faptelor
narate rămâne în mintea şi în sufletul cititorului mult după ce acesta a închis
cartea. Volumul de faţă, aflat pe aceeaşi linie a orizontului cu Povestiri aproape fantastice ale
aceluiaşi autor, diferă de primul cel puţin prin faptul că ambiţionează să
devină unul de amintiri din viitor,
tulburate de o întrebare pe care şi-o pune oricine la un moment dat: „Ce
ai să faci mâine dacă nu mai ai nimic de fãcut?” Ei, bine, pentru cititorul
acestei cărţi, răspunsul este cât se poate de liniştitor: să o deschidă şi să o
parcurgă până la capăt, cu încredinţarea că, graţie efectului de ecou de care
vorbeam, ea abia de acolo începe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu