marți, 26 mai 2015

Prietenii mei scriitorii

       Aflaţi pe turnantă prindem viteză. Caii aceia doi par sa ţină  timpul în loc. Cu puţin noroc...

         De cele mai multe ori, în prozele lui Nicolae Radu, fantasticul erupe din întâmplări aparent neînsemnate şi nu se constituie într-o irealitate de sine stătătoare, ci într-o prelungire a realităţii până acolo unde ea arată altfel decât am fost obişnuiţi să o vedem. De aceea, chiar şi la limita stranietăţii, întâmplările sunt plauzibile şi, prin urmare, literar vorbind, adevărate, iar ecoul faptelor narate rămâne în mintea şi în sufletul cititorului mult după ce acesta a închis cartea. Volumul de faţă, aflat pe aceeaşi linie a orizontului cu Povestiri aproape fantastice ale aceluiaşi autor, diferă de primul cel puţin prin faptul că ambiţionează să devină unul de amintiri din viitor, tulburate de o întrebare pe care şi-o pune oricine la un moment dat: „Ce ai să faci mâine dacă nu mai ai nimic de fãcut?” Ei, bine, pentru cititorul acestei cărţi, răspunsul este cât se poate de liniştitor: să o deschidă şi să o parcurgă până la capăt, cu încredinţarea că, graţie efectului de ecou de care vorbeam, ea abia de acolo începe.


Ioan Es. Pop

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu