dragoste-3_eea622df5ded28
Perfuzia
Mă duc la vale, de parcă lunii apele mării când vânturile dedesubt îşi aştern somnul şi păsările se retrag într-un cântec mut. Alunec plonjând prin stelăria cerului cu îngeru-n spate surfând suplu, sub creasta valurilor. E o linişte mare cât clipa din urmă rătăcită prin mărăcini! Dintr-o cornişă de deal, acoperiş peste lume, răsǎrea soarele orb picurând sânge. Încordarea Valeriei îi lăsase pe frunte boabe de rouă. Reuşise până la urmă infirmiera să-mi dăruiască sângele nou
Din antologia în pregătire Ceară şi miere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu