Acoperişul cerului
Nici nu
apuca soarele să-şi spele-n rouă sudorile nopţii, când pleca la muncă.
Ciocanul, canciocul pentru smoală, foarfeca de tablă, găleata, scripetele,
asteptau de cu seară în sacul de rafie. Cu ţigara în coltul gurii mormăia la
prânz, “Cu răbdarea treci marea!”, când il strigam. Fără vapor, în mintea mea,
puţine şanse!... De la un timp, ploaia
grozavă şi-o ameţeală îl ţinea de pat. Până-ntr-o zi când zise: “Tu Mărie,
să-mi aduci sacul. Urc. Musai că s-a spart acoperisul ăl mare şi Dumnezeu,
n-are răbdare!”
Ceară şi miere
Ceară şi miere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu