Alexandru la Londra

Micul nostru univers se invarteste in jurul lui Alexandru. El ne incalzeste sufletele si prin el respiram. ATomistul, celalalt nepot, nu se va supara desigur pentru ca azi e ziua lui Alexandru si el Tomistul, stiind deja tabla imultirii lucreaza de zor la inmultirea soarelui cu doi. E o promisiune de viitor.

La multi ani Alexandru, din partea parintilor, a lui Rami si a lui Toma si din partea bunicilor! Cu siguranta lista e mult mai lunga!

 

 

Foto Cristina Florescu

Dincolo de Canalul Manecii

 

Cand fiicei mele celei mari i se pune in minte ceva, e mai bine sa n-o contrazici. Oricum nu ai nici o sansa s-o intorci din drum. Si pentru ca nimic nu e mai sfant in Olanda, locul temporar de pornire al expeditiei, decat alergarea si mersul pe bicicleta, initial m-am temut sa nu se lase antrenata de neprevazut sa-si lase masina parcata  la Zwole,  in custodia Claudiaei sub motivul ca pentru Albion n-are volanul la locul lui stiut si nu risca. Iar noi cinci statui  sa ne aliniem in dispozitivul de start dis de dimineata pe pista cu mic cu mare cap compas  directia Calais, cu Nordul spre Mare.

Nu ca ne-ar fi speriat distanta, o aruncatura de bat de doua ori  Bucuresti Constanta, dar daca tot trebuia sa traversam Canalul Manecii, ar fi fost mai original sa-l lasam dracului de feribot ancorat la mal, ca nu-mi place sa fiu clatinat in burta monstrului, si sa trecem canalul inot!...

Nu e totdeauna cum socoti ca ar trebui sa fie! Am plecat tot pe roti pe o ploaie de credeam ca are sa se-nmoaie astfaltul pe drum. Oricare, dar nu cel din Olanda, ca n-are cum!

Iar pe feribot ne-am clatinat  intr-o veselie.

Ajuns la Simina m-am uns repede un whiski sa-mi treaca ameteala

 

 

 

 

Lãcãţelul încuiat. Koln. Lumea vãzutã de ITI

Am primit un mesaj privat de la doamna Merkel în care îṣi cere scuze pentru cele câteva blocaje pe autostradã întâmpinate duminicã, fapt care ne-a produs un oarecare discomfort adãugând câteva ore în plus timpului alocat traversãrii Germaniei, ṣi aṣa mai lungã decât o zi de post cum precizam cu altã ocazie. Ca sã se revanṣeze, nu pot sã-i zic marea doamnã cancelarului cãci s-ar putea naṣte o confuzie în mintea partizanilor lui Iohanis, ne-a invitat sã ne intoarcem dupã o zi de refacere în Zwolle la prietenii noṣtrii Claudia ṣi Martin, ṣi sã dãm o fugã pânã la Koln unde, special pentru noi, în Piaţa Domului se va da un concert la xilofon, vom fi serviţi cu o gogoaṣi din partea casei ṣi vom avea asigurat pe podul de peste Rin un loc unde sã ne putem prinde un lãcãţel al iubirii.

S-a potrivit bine, tocmai aveam de rezolvat câteva mici problemuţe la clinica unde s-a operat Alex ṣi nu am ratat ocazia de a cântãri cât poţi pune bazã în vorbele cancelarului, vis a vis de gogoṣile infuriate, ultimele, ale premierului nostru.

Mãrturisesc, am gustat cu mare plãcere din gogoṣile cu care ne-a servit doamna Merkel, e drept nu personal ci prin reprezentanţi, cãci se ivise o crizã neprevãzutã la nivel planetar. Gogoṣile nu erau ca la noi din lapte ṣi miere ṣi nici nu se serveau cu muṣtar! Nici uṣoare ca un balon de sãpun, nici prea consistente ca ghiulele de tun! Erau gogoṣi simple, cum ne fãcea bunica Pãuna, umplute cu magiun.

Am vizitat ṣi Dom-ul, am ascultat Cavaleria rusticanã revãrsatã la xilofon ṣi ne-am minunat de mulţimile de japonezi ce veniserã fãrã Nikoane ṣi imortalizau imagini pe niṣte ciudãţenii de bastoane înfipte într-un ecran de telefon.

Într-un singur loc n-am avut noroc, pe Podul de peste Rin. Aici peste tot era plin de lacãte încuiate ṣi pe deasupra Cristina îṣi lãsase lacãtul la Puiu, rãmas acasã sã scoatã din bagaje niṣte pietre Zwarowschi, sã nu atârne prea greu când trecem cu bacul în Anglia.

Sã ne vedem cu bine!

Din Koln, ITI.

 

Viena. Lumea vazuta de ITI

Viena ne-a primit ca de fiecare data cu tabieturile sale de împãrãteasã rãsfãţatã, care e pusã sã aleagã între dorinţa de a trãi strãlucirea de altã datã a imperiului ṣi nerãbdarea de a gusta din toate extaziile modernitãţii.

        Ṣi totuṣi balanţa trãgea mai greu în talgerul aurit al trecutului, mulţimea de caleṣti traversând majestuos pe bulevardele pietruite, în ritmuri ce vin dintr-o memorie nepieritoare a istoriei. Mirosul de balegã pare un parfum ancestral, pãstrat în genã sã consfinţeascã legãtura indestructibilã dintre om ṣi cal.
         Ṣi dacã în prima fazã a omenirii, omul ṣi calul alergau într-o singurã fiinţã miticã, centaurul, mai apoi omul ṣi calul s-au însoţit la vânãtoare pentru a prinde animalele sãlbatice ṣi a le însemna cu sãgeata arcului.
         Într-o altã fazã, în cavalcade rapide, omul ṣi calul au trecut împreunã prin sabie ṣi foc tabãra inamicului, pentru a înscãuna puterea în drepturi legitime.
         Nimic nu egaleazã însã mersul caleṣtilor la galop, într-o plimbare pe sub zidurile încãrcate de mãreţia netrecãtoare a vremurilor! Poate doar blazonul înnobilat al artelor, ce ṣi-au dat mâna cu curgerea între maluri a Dunãrii ṣi muzica desãvârṣitã ce se revarsã din cladirea Operei. 
         Ne-am strcurat printre grupurile organizate de turiṣti ce se înṣirau cuminţi fiecare cu ghidul sãu în spatele unei pancarte. Ca un stegar de demult, ghidul dãdea explicaţii pertinente despre tot ce nu miṣcã ṣi trãieṣte veṣnic.

La un moment dat, un grup compact de bicicliṣti s-a oprit în mijlocul pieţei în fãţa Palatului prinţesei Sisi ṣi stegarul, coborând de pe bicicletã le-a explicat tinerilor japonezi, cum se poate prinde în obiectivul Nikonului, întreaga glorie.

Am promis cã ne vom întoarcere ṣi vom sta mai mult.