Pe străduţa pietruită a Dudeştilor, dincolo de
intersecţia cu Dorobanţi, trăsurile începeau să oprească în faţă bordelurilor
după ce se lăsa întunericul. Flǎcǎruia felinarului – agăţat direct pe zidul
casei sau în poartă – roşie de la gazul îndoit cu apǎ, nu reuşea să lumineze
într-ajuns feţele celor care intrau scoţându-şi obiectul ce le acoperea
fruntea. Pălărie, dac-ar fi fost vreun domn, sau caschetã, dacă se nimerea unul
dintre ofiţerii venetici ce umpluseră străzile Bucureştilor. Cei, cu bască sau
chipiu, treceau ceva mai în jos căci strada plăcerilor avea mai multe
stabilimente. Oferta fiind după buzunarul clientului.
Odată intrat în salonul larg cu pereţii plini de
tablouri, aşezat la una din cele câteva mese, băutura şi flecǎreala fetelor
care stăteau în picioare lângă soba de teracotă ce ocupa jumătate din perete,
te făceau să uiţi de bombardamentele tot mai dese din ultima vreme. Sorbeai un
pahar-două din băutura fină şi numai după aceia îţi clăteai ochii alegându-ţi
una dintre fetele îmbrăcate provocator, transparent, astfel încât să-și pună în
valoare calităţile de patrimoniu.
Venise să-şi ia la revedere. Aranjase la cazarmă cu
sublocotenetul Haralambie, zicându-i că nevasta e gata să nască şi trebuie s-o
încurajeze cumva înainte de plecare. Transferat de curând din Garda Regală nu-i
ştia nimeni rostul ȋn trupa nouã aşa că încercarea dăduse rezultate. În birjǎ
se gândise deja la Suzi, şi-ar fi dorit s-o găsească liberă. A avut noroc.
Nu-şi mai plătise de mult abonamentul, dar Miţa, patroana, avea slăbiciune la
el. Cum îl văzu îl luǎ în braţe şi-i şopti la ureche:
– Unde mi-ai fost puşlama? Am crezut că m-ai tradus.
Ce e cu uniforma asta pe tine? Titi era într-o uniformă militară obişnuită de
infanterist, o predase pe cea specială cu ciucuri și firete din Gardã.
– Îţi povestesc mai târziu. Las-o pe Suzi cu mine şi
dǎ-ne sus şi o sticlă cu lichior de nuci. Patroana se uită lung, fetele nu
aveau voie să bea în timpul lucrului, dar se execută îndată. O luǎ pe Suzi de
mânǎ extrăgând-o cu o plecăciune “vinovată” din grupul ce se strânsese ciorchine
în jurul lui. Fetele ţuguindu-şi buzele supărate izbucniră pe mai multe voci.
– Ia-mă pe mine Titișor!
– Doamnelor, va rămân dator!
În camera de sus, patul larg cu aşternut roşu după
două păhăruţe de lichior se cãznea sã-i primeascã bine, dar parcă nu se
potriveau ca altădată jocurile. Nu ardea focul… Nimic profesional ȋn
ȋntȃlnirile lor de pȃnã acum, uitau cu totul unde se aflau și ȋși stȃrneau
reciproc dorințele, ceeace mai ales pentru Suzi pãrea o minune, redescoperind
ȋn sine ca o bucurie ce-i umplea inima, susurul unui izvor pe care-l credea
ȋmpietrit demult.
– Suzi, ştiai că ai un sȃn mai nătâng şi altul fudul?
Pare că n-am supt nici le fel, nici destul! Avea un bust perfect Suzi şi-i
plăcea să-i mângâie sănii, să-i potrivească în căuşul palmei ridicându-i uşor
spre gura lacomă.
– Mai lasă iezii că ne-apucă nǎmiezii, fără speranţe!
Ce-i cu pistolul tău? N-are gloanţe? Hotărăşte-te până joi!
– Suzi, mâine plec la război. Îl împinse cu putere de
deasupra. Aprinse lumina şi mânioasă în pielea ei de femeie tânărǎ ce lucea, îl
cercetǎ intens, cuprinzând-o încet, din interior, întunericul.
– Bine mă Titi şi noi?... Devenise dintr-o datǎ
purtătoarea de iluzii a tuturor fetelor care-şi făceau meseria fără tragere de
inima în camerele alăturate. Veni lângă el, îi lua mâinile şi i le puse pe sâni
cu capul dat pe spate, frecȃndu-i de mâinile lui. Sfârcurile deveniseră tari şi
sănii flǎmânzi parcă cerşeau adăpostul.
– Bine mă Titi!... Se mistuirǎ într-o îmbrǎţișare
lungǎ, refuzȃnd sã asculte fȃșȃitul tot mai intens al tãcerii.
Nota: Acest post poate fi publicat in orice revista cu conditia sa fiu informat
