luni, 18 ianuarie 2016

Sportul alb între Melbourne şi Bucureşti



Cel mai mare Turneu de Grand Slam, trofeul iernii, care se decernează în fiecare an celor mai buni a început în forţă concomitent la Bucureşti şi la antipozi.
Schimburile spectaculoase de mingii se expediază  cu acurateţe în ecranul televizoarelor, de o parte si de alta a fileului. O adevărată încăierare cu bulgări de zăpadă - spre încântarea publicului spectator şi milioanelor de telespectatori - teleportaţi din rachete şi din lopeţile celor care deszăpezesc, căci transmisia se face în direct pe toate posturile de televiziune inclusiv Eurosport.
Iar câştigurile uriaşe sunt planificate până la ultima centimă să ajungă în buzunarele celor mai buni sportivi ai licitaţiilor şi jucătorilor de la casele de pariuri, precum şi în vistieria de la guvern a statului, care gestionează cu competenţă maximă impozitele.
Pregătirea s-a făcut în turneele mici cu licitaţi trucate sau mai puţin trucate, care au avut darul să stabilească până la urma ierarhiile şi implicit capii de serii ce au asigurat un parcurs mai uşor şi îşi joacă şansele pe terenurile centrale îngrijite de CNADR.
Acum se va vede dacă tenismenii şi tenismenele noastre au cărat la antrenamente, pe plajele de la Miami sau Coasta de azur, suficienţi rucsaci de nisip in spate (material antiderapant) şi au inhalat suficientă sare în plămâni în salinele de la Turda şi Praid ca să nu rişte sufocarea pe terenul de joc.
La Bucureşti arenele centrale, marile bulevarde, curăţite la negru de zăpadă au ieşit din viscol peste aşteptări de curate, asigurând un trafic corect căci şenilatele şi frezele pentru deszăpezit au lucrat toată noaptea, împingând zăpada pe străzile lăturalnice, ca să nu mai poată ieşii de-acolo nici un vehicul particular ce ar putea împiedica bunul mers al coloanelor oficiale şi al carelor de filmare ce asigură transmisiile.
Oamenii muncii, ăia puţini care mai vor să meargă la muncă în loc să rămână la televizor, treaba lor gusturile nu se discută în democraţie, pot circula în comun cu metroul şi să lege noi prietenii, că de-aia nu, avem metrou.
Azi la Bucureşti Victoria Nuland însăşi se deplasează să vadă o partidă de tenis la Cotroceni împreună cu preşedintele Iohannis. Din păcate consilierii preşedintelui în frunte cu Dan Mihalache au făcut greşit socoteala când au stabilit programul, neţinând seama de fusul orar şi nu vor putea oferi Victoriei, în direct victoria Simonei Halep, dar au înregistrat în schimb primul succes românesc la Melbourne al Monicăi Niculescu şi o vor privi pe aceasta în reluare.
Succes sportivelor noastre la Melbourne căci la Bucureşti nu mă îndoiesc că până la urmă "ai noştri" îşi vor împărţi corect anii(încăpăţânat laptop nu mai vrea să tasteze litera b de la banii...) şi succesurile în Beciul Domnesc sub dreapta supraveghere a arbitrilor de la DNA!
Să auzim de bine!

duminică, 17 ianuarie 2016

Poem alb







de atâta alb răzvrătit
mă dor ochii
privesc fix şi aştept
să ţâşnească
din rochia miresei
uraniu îmbogăţit

în penumbră
privesc fix şi aştept
să-ncolţească poetic
un concept de fum de ţigară
viscolit în cafeaua amară
a dimineţii

privesc fix şi aştept
(ca)trenul încărcat cu metafore
s-a anunţat prin staţie
a ieşit de pe şine
undeva înzăpezit
între coline veline

Un crochiu cu semnatură

Jurnal din anul apocalipsei este o carte savuroasă, resursele autorului sunt mai mult decât suficiente pentru a mai scrie acest gen de literatură. Chiar dacă nu împărtășesc și o parte din convingerile sale, de natură politică, uneori, felul cum este scrisă cartea m-a cucerit. Este acel mod echilibrat de a spune ce observi, fără să-ți verși  fierea. Analize obiective, asociații uimitoare despre actorii principali ai scenei politice, aspecte din lumea literară. Literatura de blog în desant, pe hârtie, cucerește cititorul.

Tablouri fără semnatură. Stefan Teodor Cabel

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

La bursa odelor




Ieri am preferat să nu scriu nimic pe blog despre Domnul Mihai Eminescu. Bănuiam că va fi o inflaţie de osanale care va avea ca rezultat, nimic altceva decât o cădere spectaculoasă a Bursei de valori. Valorile, fie ele spirituale, sau materiale, la fel ca la bănci, trebuie scoase din tezaur cât se poate de rar, doar în momente potrivite nu în vremuri potrivnice, ferite de blitzurile zgomotoase şi de ochii celor nepricepuţi, sau ai celor cu spirit gregar.
Ce să mai redai despre Domnul Eminescu cel care a învăţat pururi tânăr taina de a muri în veşnicia limbii române!
La mulţi ani Domnule Eminescu oriunde ai fii!

vineri, 15 ianuarie 2016

Ghiveci pompieresc



ISU, la televizor, explica printr-un purtător de cuvânt azi, de ziua culturii, nu de ce s-au închis teatrele,  cii, de ce Stadionul Naţional nu are aviz de funcţionare; copertina care îl acoperă, nefiind din material standardizat la noi. Constructorul susţine că acelaşi material a fost folosit şi la Stadionul de la Munchen şi la alte stadioane de top din Europa. „Spune constructorul, dar noi nu ştim! Cu înţelepciune, nu luăm de bune ce zice popa!”.

E mare grădina şi precum credinţa, dacă nu l-ai atins pe Dumnezeu, nema puterinţa.

Hai să respectăm România educată, proiectul preşedintelui lansat tot azi de ziua culturii la Academie!

Daţi-le măi oameni buni de la primărie bani să se plimbe şi ăştia de la ISU, ca să vadă oamenii Paradisul şi să pipăie copertina ca pe sfintele moaşte, că le vine sigur lumina! Cine vede cunoaşte!         "Dragosti crânşenă" de cunoaştere, cum zicea muta de Ema Zăicescu, cunoscuta prezentatoare, vis a vis de postarea junelui Crăcea, care vrea să se însoare pe facebook.

Unde a mers mia mai merge şi suta!