Tabletă în alb şi negru. Oaia fantastică

În căutarea oii fantastice

             (revenire la text)

           Am citit cu mare plăcere de curând, un bestseller al unui scriitor japonez Haruki Murakami născut la Kyoto 1949. Şi ce dacă eu m-am născut la Piteşti 1948. Mi se pare că similitudinea e perfectă şi consemnez. Suntem amândoi în urma vieţii tot pe-acolo, cumva în conexiune directă, la un rând.(Gând la gând cu bucurie!)

El a primit o fotografie de la un prieten, „un peisaj muntos cu păşuni întinse şi nenumărate turme de oi”. Din acel moment zilele lui obişnuite şi anoste vor fi transformate în adevărate aventuri trăite, căci obligat să plece în călătorie „În căutarea oii fantastice” pe care un personaj misterios a identificat-o în fotografie, va reuşi să dea literaturii o capodoperă!).

Şi eu am primit o fotografie de la un personaj plin de mister. Un peisaj muntos într-un selfie cu o Mioară blondă şi puţin mai în spate o oaie. Bine că nu se văd toate că deveneau pleonastice!... Dar cât de greu să optezi ca romancier între cele două Mioare fantastice!

La Romanica, cu oaia năzdrăvană s-a mai scris o capodoperă. (Mioriţă laie, laie bucălaie...)

Ceva îmi spune să mă iau după blondă, nu după oaie.

Altfel capodopera mea va fi... apă de ploaie.

Curăţitorii de fântâni

Direcţia 9 are un cenaclu („cel mai bun!”, aprecia aseară Nora Iuga cu debordanta ei vitalitate la 86 de ani de experienţe şi experimente poetice). Cenaclul 9 (nu putea avea altă denumire) e locul unde se întâmplă lucruri – departe de lumea învrăjbită – despre poezie, într-un cadru prietenesc, de bun simţ şi în respectul valorilor adevărate.

De obicei Tudor Voicu şi Alina Naiu, cei doi tineri organizatori cu microfonul în mână, trag cu ochiul (un ochi comun) discret, spre colţul cel mai popular la profet (îmi pare rău n-am găsit o sintagmă mai potrivită în destin), de unde bate lumina, străfulgerată, dar blândă şi mulţumită, totdeauna filtrată printr-un pahar cu vin.

Te-ai putea gândi că în direcţia nouă tinereţea e cea care dă semnalul, e la ea acasă şi seniorii de vârstă s-ar putea simţi stingheri (ca şi cum stă să plouă…) printre alergătorii de viteză ai internetului, incontestabil stăpâni ai facebook-ului ce-şi citesc poeziile de pe telefonul mobil… Dar lucrurile nu stau aşa! E mult mai subtil.

Când Valeriu Mircea Popa, Lucian Vasilescu, Ciprian Chirvasiu sau altcineva cuvântează (era să scriu EU din greşeală), o covârşitoare atenţie generală se concentrează să rămână în pas cu spiritul lor mereu viu.

Aseară s-au lansat trei cărţi, în fond cărămizi puse la casa pe care intenţionează să o înalţe Direcţia 9. Mi-a plăcut rostirea lui Lucian Vasilescu, alcătuind o metaforă. Nu se împlineşte o casă dacă în curtea ei nu ai o fântână din care să bei, încet cu anafură şi rugăciune, apa curată, numai a ta, nepurtată prin ţevi comune şi apoi porţionată la robinet.

Cărţile celor trei autori Silviu Dachin – Bilet în lojă, Anca Hirschpek – Nu poţi salva nimic şi Tudor Voicu – Sticle goale fiare vechi, au curăţat fântâna.

Ca izvorul să fie mereu proaspăt şi bun de băut, cu apă rece şi plină cu dulceaţa ispitei, să-ţi umple gura însetată cum sărutul iubitei, e nevoie de sleit şi curăţat nisipul în fântână din timp în timp, să rămână doar apa vie cu care să-ţi stropeşti sufletul, chipul şi păcatele omeneşti…

Frumoasă şi grea meseria de fântânar. Ieri cei trei şi-au primit certificatele.

 Au mai sosit fotografii de la Directia 9...

Poem în octombrie

Imagine    http://iola-afiatraiaiubiamuri.blogspot.ro/2011_07_04_archive.html

s-a ridicat umbra
de la picioarele mele
ca o flacără vie
înconjurându-mă
şi mi-am zis
se poate să fii
o singura dată
şi să arzi
de mai multe ori

01.10.2016

Cheia din broască

În puţine momente ale semifinalei de azi la Whuam cu Kvitova, Simona Halep s-a apropiat de nivelul ei şi era greu în asemenea condiţii să faci faţă unei jucătoare puternice şi dezlănţuite căreia i-a  intrat totul. 

Se întâmplă uneori miracole. Zeii atenţi intră în joc şi restabilesc un echilibru al cărui rost îl ştiu doar ei. Simona câştigase în faţa cehoaicei până acum de trei ori şi părea favorită, dar rezultatul final drastic 6-1/ 6-2 / se citeşte fără îndoială aşa cum e scris, în toate datele partidei.

De obicei Simona îşi descuie jocul când se eliberează de gânduri, se relaxează şi dă libertate instinctului, răsucind o cheie potrivită. Azi a avut broasca încuiată. Se pare că de data asta Kvitova i-a găsit cheia rătăcită pe undeva şi a păstrat-o pentru ea.

Nu-i nimic, probabil că la Turneul Campioanelor va veni şi Darren Cahill să-i îmbuneze pe zei şi să aibă el grijă de legătura cu chei...

Încă o semifinală de turneu

Ăştia, detractorii care spun despre Halep că numai o conjunctură favorabilă a făcut-o să ajungă printre stelele incontestabile ale tenisului, nu ştiu dacă se uită vreodată la meciurile jucate de ea!

Siguranţa de metronom elveţian, armonia necrispată a mişcărilor, geometria perfectă pe care o imprimă mingii (vezi ghemul de 5-1 din setul 2 jucat cu Keys), a dat azi cu tifla tuturor, arătând lumii întregi că mai sunt sportivi români cu care putem să ne mândrim cu credinţa fermă că nu exagerăm cu nimic.

Nu am numărat a câta semifinală de mare turneu o va juca mâine. Ce ştiu însă sigur e că nivelul acesta în tenisul românesc l-a mai atins doar Ilie Năstase care în glorie, dacă i-ai fi spus cineva că va ajunge peste ani un politician ratat şi-ar fi ros racheta în faţa publicului la Roland Garros cu husă cu tot.

Precum câinii care latră crezând că numele lor lipit de cel al Simonei ar putea fi un os de ros pentru ei…

Hai să le dăm peste bot!

Simona – Keys la Wuhan 6-4/ 6-2!