Război şi pace la Palatul Victoria.

Războiul continuă. Dragnea fuge de pe câmpul de bătălie, pentru ca guvernul „de capul lui” să adopte amnistia şi graţierea mascată şi el să iasă curat şi uscat din fiertura în care doi elefanţi fierbeau în cazanul infractorilor la foc mic.

De partea cealaltă Iohannis, profesorul de fizică descinde la guvern ca la catedră pe vremuri şi îl scoate la tablă pe elevul Grindeanu. Simţindu-l nepregătit, să nu-l facă de râs, renunţă să-l întrebe despre legile fizicii din lecţia de zi şi îl pune să cânte un refren cunoscut de toată lumea, dar premierul de emoţie recunoaşte că a uitat cuvintele…

Profesorul scrie personal cu creta pe tablă:

„Doi elefanţi se legănau pe o pânză de păianjen…”

Hai cu toţii în cor să-l ajutăm pe premier! Zice preşedintele către clasă

„Doi elefanţi se legănau pe o pânză de păianjen…” Vocea de soprană a doamnei Sevil Shhaideh se detaşa luând înălţime în zbor spre America.

Duminica la Therme

La Therme

Timpul în care învăţăm să nemurim

         

           În fiecare 15 ale lui ianuarie, Mihai Eminescu, tânărul redactor al Timpului, la care a trudit și trudește în continuare înfășurat în mantia lui luminoasă, măsurând clipa veșniciei cu aceeași rigoare și distanţă ca un metronom al românităţii, mai scoate o ediţie specială a gazetei sale.

          „Părerea mea individuală în care nu oblig pe nimeni de a crede, e că politica ce se face azi în România, şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu las lumea să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de-a doua sufletul meu ţine ca la el însuşi.”

A trecut un secol şi jumătate de când aceste consideraţiuni au văzut lumina tiparului. Ce s-a schimbat de atunci? Au trecut atâtea generaţii!...

Fluxul de ştiri nu mai soseşte pe telegraful agenţiei de presă Havas, vine direct pe facebook şi generaţia facebook aşteaptă azi de ziua culturii să iasă preşedintele de la Cotroceni, în deplina înţelegere a instituţiilor statului, să  recite în faţa adunării strânse în piaţă, Oda în metru antic. Ar fi vrut dar  nu poate cu toate treburile ţării pe umeri!

Într-un târziu apare să ne citească un comunicat purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale, madam Dobrovolschi Puşcalău (Mie chiar îmi place Mădălina!), care ne informează  ştirea momentului, că omul rău Ghiţă s-ar fi retras cu Coldea într-o mănăstire în mijlocul viei şi s-ar fi dedat poeziei…

Povestea lui Alexandru . Partea VI-a

Din Jurnalul lui Alexandru

          Ninge. Peste toate relele lumii se așterne albul zăpezii,

pretutindeni egal cu sine, echilibrând balanţa. Prima zăpadă, cu toate necazurile ei, ne încălzește sufletul cu suflul copilăriei care ne străbate, ecou nevăzut, furnicându-ne ecranul minţii și acoperindu-l cu inconsistenţa fulgilor ce se cern de undeva de sus. Admitem că ni se mai dă o șansă într-o pagină nouă, albă, sǎ ne scriem cartea de la început.

          Am deschis fereastra și m-am trezit lângă mine cu Alexandru, agitându-și degetele ca niște aripi de fluture și încercând sǎ prindă fulgii ce se topeau pe mânuţele lui.

          Azi e Sfântul Dumitru. Pe Alexandru îl cheamă și Dumitru. Oare pentru el sǎ fi venit zăpada mai devreme, sǎ poată sǎ scrie cuvinte pe pagina lui?

          Minuni s-au mai văzut!

          Am postat povestea lui Alexandru în multe locuri pe acest blog. Nu e simplu în nici o luptă, de orice fel. Dar cât timp elementele de optimism nu sunt pierdute, merită sǎ te lupţi.

          La mulţi ani Alexandru Dumitru! Sper din toată fiinţa mea sǎ izbândești!

Februarie 2015

            Am visat într-o noapte că Alex se scuturase de elementele de autism ca un cireș de florile sale, grăbit să-și coloreze în ramuri cu zâmbetul său, chitele de cireșe, sporovăind cu razele dimineţii și certând păsările. Alex culegea de pe poale fructele coapte și se mânjise pe faţă cu zeama cireșelor până la urechi, iar pe buze îi înflorise din nou bucuria cuvintelor. Nu se mai sătura de cireșe și vorbea întruna povestind despre minunea regăsirii.

            Azi Alexandru a împlinit 11 ani. Încă nu am găsit cireșul acela, dar tragem nădejde și noi și el că îl vom găsi într-o zi.

            LA MULŢI ANI ALEXANDRU!

Mai 2015

          Citesc la adresa mea de email iontomai@gmail.com în dimineaţa asta un mesaj care m-a descumpǎnit și emoţionat în același timp. Îl redau întreg în simplitatea și bogǎţia lui nu pentru valoarea intrinsecǎ ci pentru puterea cuvintelor:

          Buna seara. Am transferat prin home bank 150 de ron , pentru Alex, in acest cont 

Contul e:

Cont bancar RO36BTRLRONCRT022463592A

Asociatia Captivi in Propria Minte - Florescu Alexandru
Cod de identificare fiscalǎ a entitaţii nonprofit/unitǎţii de cult: 26908832

         Sper din toata inima sa ajute la "gǎsirea acelui cireș sau cireșul sǎ il gaseasca pe Alex "
Florina

          Caut “cireșul”pe blogul meu( sfinte ghilimelele!). Îl gǎsesc postat într-un text scurt din seria Povestea lui Alexandru prin februarie. Pun aici un link spre acel text:  Altǎ filǎ a poveștii 

          Gândesc la Alexandru și lupta celor apropiaţi lui, permanentǎ și neobositǎ, spre a reface legǎturile pierdute într-un moment de cumpǎnǎ când pare cǎ bisturiul chirurgului (sau o anestezie incompletǎ într-o operaţie grea) a atins o zonǎ interzisǎ, întrerupând la trei ani evoluţia normalǎ și încercuindu-l în propria minte. Terapia deosebit de costisitoare, dupǎ opt ani sterili, parcǎ începe sǎ-și arate roadele.

          Alexandru înţelege aproape tot și cu ajutorul terapeuţilor încearcǎ sǎ recupereze un decalaj imens, reînvǎţând prin joc și repetiţie lumea lucrurilor și a fiinţelor. A devenit sensibil, socializeazǎ, încet-încet pricepe o anumitǎ ordine a numerelor, își cautǎ singur desenele pe internet bucurându-se cu personajele lui preferate, doar casa vorbelor a rǎmas dǎrâmatǎ. Cǎrǎmizile împrǎștiate ale sunetelor se așeazǎ greu în construcţia complicatǎ a cuvintelor. Sunt atât de greu de zidit silabele! Ochi lui mari expresivi uneori mǎ întreabǎ însoţiţi de sunetele colorate pe care le risipește neobosit, “Bunicule tu de ce nu înţelegi trilul de pasǎre cântǎtoare?”

          Puterea cuvintelor e atât de mare! Cât timp existǎ o șansǎ meritǎ sǎ nu-l lipsim pe Alexandru de ea! Mulţumesc Florina cǎ gândești ca noi!