joi, 9 februarie 2017

Cod roşu de întuneric




Citeam ieri pe internet o ştire în josul unei hărţi ANML. Se instituise codul galben de ninsori. Nu se vorbea nicăieri, dar după cum se agitau porcii cu paiu-n gură şi după glumiţele celor trei bărbaţi de stat ce vindeau gogoşi cu magiun în Casa Poporului în timpul moţiunii de cenzură – un alt pericol major, mult mai mare ameninţa să vină peste ţărişoară în proximitatea viitorului.
Cei 9 judecători de la Curte, constituţional le dăduse apă la moară şi le surâsese apostaţilor după judecată, spunându-le că în Romania domnea armonia ca niciodată între puterile statului, într-un mare hal! Preşedintele Iohannis se pare, avusese doar un coşmar.
Il capo de tutti capi, baronul de teleorman, îşi recăpătase graiul şi tonul liniştit susţinut de grandioasele demonstraţii de forţă. I-am numit aici pe vajnicii pensionari din legiunile sudului, îndrumaţi de apriga pretoriană Olguţa şi Codrin, fiul dudului – să vină la grădina botanică şi să bea ceaiul cu preşedintele.
De ţinut minte! INML-ul trecuse cu arme şi barometre, homeric, de partea PSD-ului, încă de pe vremea lui Ponta. N-avea cine să instituie Codul roşu de întuneric.
Încercaseră sutele de mii de români frumoşi şi tineri să le arate cât de luminos poate fi prezentul şi viitorul, aprinzând lanternele de la smartphonuri, fără minciuni, şmecherii şi corupţie, dar s-au descărcat până la urmă bateriile şi madam Firea din străfundul preistoriei a făcut ştirea zilei, oprind metroul şi curentul în Piaţa Victoriei.
În context, Premierul Grindeanu l-a luat cu el pe şestache, ca să-l scape de la protest, pe ministru Iordache şi au  bătut  la Poarta iadului pentru negocieri. Avea omul în programul de guvernare al PSD-ului, să ne facă pe toţi mineri mititei şi să-i albească pe hoţi.
N-au venit cu mâna goală în iad, obiceiul e obicei, au avut ceva mită: denghii, votcă şi femei pentru draci! Ce să faci, nu poţi să rămâi iadului dator!
După convorbiri oficiale cu puterea iadului, li s-a acordat împrumutul de smoală topită. Ştirea e venită prin Agenţia de ştiri Sputnik şi Russia Today.

Şi când dacă nu noaptea, trebuia covăsită clasa politica!?



Deja BOR-ul, s-a mişcat cel mai iute şi în câteva minute a anunţat pentru următoarele nopţi slujbe romantice cu lumânări parfumate…
Drace, iar e mâna ruşilor!
P.S. Incoerenţa de azi a preşedintelui Curţii Constituţionale, Val Dorneanu ne arată că scorul PSD-POPOR este 3-o! Gheaţă la mal! Toate golurile la bună vedere sunt date din ofsaid!...


Şi încă un post scriptum. Oamenii de la Cotroceni, cei ce protestează împotriva preşedintelui n-au nici o vină. Pe ei chiar nu vreau să-i jignesc…
Plai balai - pamflete poltice

luni, 6 februarie 2017

Ro.mânia trezeşte-te


Bucureşti, 5 februarie, ora 21. Ora astrală. 300000 de smartphonuri se aprind odată, ridicate deasupra capului. Piaţa Victoriei pare o prelungire a Caii Lactee. O imagine sublimă a renaşterii spiritului poporului român, păstrător şi apărător al valorilor. Parcă aud vocea bunicei mele Păuna în urmă cu 60 de ani:
Copile, în viaţă cel mai important e să nu minţi şi să nu furi!... Dragnea n-o fi avut bunică?



sâmbătă, 4 februarie 2017

Scara Richter a televiziunilor



Scriam în 4 februarie 2013 pe blog Scara Richter a televiziunilor:
             Televiziunile de azi, pe o scară Richter a dezastrelor, s-ar clasifica pe locuri fruntaşe, mult deasupra Televiziunii române din tinereţea mea, compatibilă cu cutremurul din 4 martie 1977. Vreau să fiu cât mai obiectiv. Scot din grila de programe, emisiunile omagiale cu limbaj de lemn. În acele ore citeam o carte, mergeam la un film, la Cenaclul Liviu Rebreanu, la o plimbare pe Trivale cu prietenii.
            Dacă mă întâlneam însă întâmplător pe stradă cu unul din monştrii sacrii coborâţi din televizor, fie că era Mircea Albulescu, Radu Beligan, Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Stefan Iordache, Marin Moraru, Maia Morghestern, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Marcel Iureş, Leopoldina Bălănuţă, Valeria Seciu, Amza Pelea, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu – o armată întreagă, doar din generali – tresăream luminându-mă. Îmi cer scuze că nu i-am trecut pe toţi în ordinul meu de front. Aceştia mi-au venit acum în minte. Mulţi au primit deja aripi de înger şi ordinul Crucea din cer.
            Cu ce rămânem după ce unda de şoc a Antenei 3, sau Romaniei TV, ne izbeşte din toate părţile supurând din ecrane valuri de mizerii, zoaie şi minciuni, 24 de ore din 24, precum vulcanii noroioşi? Ca să fiu obiectiv, ce să scot din grilă? Sinteza zilei, În gura presei, Subiectiv, Punctul de întâlnire de la Antena 3, sau Ediţia de seară, România la raport, ediţiile incendiare şi bombele fâsâite ale României TV, ? Cu ce rămânem, cu Ghiţă, Ghiţă, Ghiţă...
Oare aş avea aceeaşi tresărire luminoasă, dacă m-aş întâlni pe stradă azi cu Gâdea, cu Mircea Badea, cu Ciuvică, Razvan Dumitrescu, Ciutacu, Liliana Ruse, Andreea Creţulescu?...
Constat că din 2013 nu s-a schimbat nimic!... 
Ba da, ordonanţa 13 a hoţilor!