Nu ştiu cât aur mai păstrează pământul
în Maramureş pentru urmaşi!
Ceea ce ştiu sigur e că am văzut un minereu mai preţios lucind în sclipirea ochilor vii şi am ascultat glăsuirea pădurii în vocea pasionată şi caldă a Măriucăi Verdeş, în Bisericuţa de lemn de la Călineşti Căieni, povestind cu mândrie despre strămoşi, obiceiuri, credinţe, legende ale locului, culese de ea umblând din poartă în poartă, vorbind cu bătrânii care la rândul lor în copilărie le aflaseră de la alţi bătrâni şi le păstraseră în memorie ca să nu se piardă. Legende şi fapte transmise din gură în gură, prelungind în cântec sufletul neatins al maramureşeanului, frate cu lemnul şi în rezonanţă cu el.
Sau, cu aceeaşi acribie ca cercetător, scuturând praful în arhive, iscodind cu de-amănuntul inscripţiile chirilice şi picturile de pe pereţii bisericii, centimetru cu centimetru, cu sete de cunoaştere şi dragoste de adevăr, mângâind pereţii exteriori, neatinşi de vremuirea vremurilor şi descoperind ca pe o minune potrivirea crucii în fibra lemnului.
Câtă frăţietate în Maramureş cu lemnul!
Ceea ce ştiu sigur e că am văzut un minereu mai preţios lucind în sclipirea ochilor vii şi am ascultat glăsuirea pădurii în vocea pasionată şi caldă a Măriucăi Verdeş, în Bisericuţa de lemn de la Călineşti Căieni, povestind cu mândrie despre strămoşi, obiceiuri, credinţe, legende ale locului, culese de ea umblând din poartă în poartă, vorbind cu bătrânii care la rândul lor în copilărie le aflaseră de la alţi bătrâni şi le păstraseră în memorie ca să nu se piardă. Legende şi fapte transmise din gură în gură, prelungind în cântec sufletul neatins al maramureşeanului, frate cu lemnul şi în rezonanţă cu el.
Sau, cu aceeaşi acribie ca cercetător, scuturând praful în arhive, iscodind cu de-amănuntul inscripţiile chirilice şi picturile de pe pereţii bisericii, centimetru cu centimetru, cu sete de cunoaştere şi dragoste de adevăr, mângâind pereţii exteriori, neatinşi de vremuirea vremurilor şi descoperind ca pe o minune potrivirea crucii în fibra lemnului.
Câtă frăţietate în Maramureş cu lemnul!
Se zice că atunci când înalţă o construcţie
sau o poartă, maramureşeanul se adânceşte în mijlocul pădurii, unde copacii se
înalţă drepţi către lumina soarelui, pune ochii pe cel ales şi nu apropie
securea de tulpină până nu cade în genunchi în faţa copacului şi se roagă de
iertare, pentru nevoia de a fi strămutate în frăţinătate, cum a lăsat Dumnezeu,
sufletele lor pereche într-o altă lucrare care să dăinuie.
Venisem de la Pensiunea Cosău, aşezată pe malul râului cu acelaşi nume într-un câmp deschis, la poalele unui munte înverzit, locul unde poezia îşi făcuse tabără, fără să ştim că din vârful acelui munte care ne ţinea umbră, cu sute de ani în urmă a fost tractată bisericuţa pe un soi de tălpici ca de sanie, pentru motivul probabil de a fi fost ridicată iniţial prea departe de aşezarea satului. Întreaga procesiune a fost privită ca o minune şi convoiul era condus de o femeie Călina, cu trei lumânări în mână care o dată s-au aprins în locul ales de Dumnezeu pentru dăinuire.
O priveam fermecat pe Măriuca Verdeş cum călca cu smerenie desculţă prin biserică, părea atât de mică în straiul ei cusut cu acul la lumina lumânării, luminând cu o lanternă chipul îngerilor pictaţi de Alexandru Ponehalschi. Mi-am închipuit pentru o clipă că e însăşi întruchiparea Călinei. După ce am ascultat-o cântând un cântec al locului, înălţându-şi glasul cristalin în biserică, am avut imboldul să recit acolo o poezie de-a mea intitulată
Credinţă. Venisem de la Pensiunea Cosău, aşezată pe malul râului cu acelaşi nume într-un câmp deschis, la poalele unui munte înverzit, locul unde poezia îşi făcuse tabără, fără să ştim că din vârful acelui munte care ne ţinea umbră, cu sute de ani în urmă a fost tractată bisericuţa pe un soi de tălpici ca de sanie, pentru motivul probabil de a fi fost ridicată iniţial prea departe de aşezarea satului. Întreaga procesiune a fost privită ca o minune şi convoiul era condus de o femeie Călina, cu trei lumânări în mână care o dată s-au aprins în locul ales de Dumnezeu pentru dăinuire.
O priveam fermecat pe Măriuca Verdeş cum călca cu smerenie desculţă prin biserică, părea atât de mică în straiul ei cusut cu acul la lumina lumânării, luminând cu o lanternă chipul îngerilor pictaţi de Alexandru Ponehalschi. Mi-am închipuit pentru o clipă că e însăşi întruchiparea Călinei. După ce am ascultat-o cântând un cântec al locului, înălţându-şi glasul cristalin în biserică, am avut imboldul să recit acolo o poezie de-a mea intitulată
s-a ridicat
umbra
de la picioarele
mele ca o flacără vie
înconjurându-mă
şi mi-am zis
se poate să fii
o singură dată
şi să arzi
de mai multe ori
Mi
s-a părut că ar fi fost o impietate şi am renunţat la imbold.
Mulţumiri organizatorilor acestei tabere private „pe persoană fizică”, la prima ediţie, Roşianului Ioan Romeo şi primarului comunei Călineşti, Mihai Memeş, un om ca nimeni altul, cei care ne-au adus din toate colţurile ţării în mijlocul poeziei Maramureşului. În plus, „pe persoană fizică” eu am de mulţumit şi Direcţiei 9.
Mulţumiri organizatorilor acestei tabere private „pe persoană fizică”, la prima ediţie, Roşianului Ioan Romeo şi primarului comunei Călineşti, Mihai Memeş, un om ca nimeni altul, cei care ne-au adus din toate colţurile ţării în mijlocul poeziei Maramureşului. În plus, „pe persoană fizică” eu am de mulţumit şi Direcţiei 9.
