miercuri, 25 octombrie 2017

CRONICI ÎN SINTAGME



Poetul şi criticul Daniel Marian rezolvă o problemă de geometrie, încadrând în trei pagini de revistă cărţile a patru poeţi. În spaţiul acela al atelierului critic în care pereţii nu sunt neapărat egali, acoperişul din panouri solare captează mişcarea browniană a poeziei, filtrând-o şi îmbogăţind-o cu rigoare.
Mulţumiri lui Geo Găletaru, stăpânul Sintagmei literare pentru găzduire şi preţuire lui Daniel Marian!

luni, 23 octombrie 2017

Zilele Tribuna



Zilele Tribunei ((20-23octombrie) s-au dovedit a fi o sărbătoare a spiritului, în ton cu toamna care şi-a aşezat pe simeze cele mai rafinate culori încălzite parcă din interior de un soare uitat prea mult în căldura verii. Martor la evenimente am fost onorat să-mi fie prezentată aici recenta carte apărută la Editura Grinta, Tablete în alb şi negru. (Mulţumiri Gabriel Cojocaru!)
Preţuire organizatorilor, redactorilor revistei, Consiliului Judeţean Cluj, lui Mircea Arman managerul care a ştiut întotdeauna să adune în jurul lui, nu doar elitele culturale ale Clujului, ci elitele ţării întregi, păstrând tradiţiile, dar conferindu-i Tribunei o largă deschidere şi o doză consistentă de modernitate.
Să sperăm că imaginile captate de Nikonul lui Tudor Calotescu vor capacita mai bine decât cuvintele mele, intensitatea schimburilor de idei, dezbaterile filozofice întreţinute de academicianul Alexandru Boboc, filozofii Andrei Marga, Grigore Zanc, sau invitatul italian Alessandro Cabianca.
O singură Cenuşăreasă mi s-a părut uşor neglijată în condurii ei, la masa bogaţilor, poezia! Poate că mi s-a părut mie, o să-l întreb pe Adrian Suciu! Dar poeţii s-au răzbunat plimbându-şi nepăsători destinul, cu coroniţa pe frunte, închinând zeilor vinul!…































În paginile revistei Tribuna


 Puteti lectura mai bine urmand link-ul
https://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2017/10/360_denetr.pdf

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Fragmentarium



(Din cuvântul de prezentare al autorului la zilele Tribuna.)



În afara faptului că tabletele mele sunt în alb şi negru ele se scurg din doi ochi, unul paşnic şi altul năvalnic, unul mai critic şi altul mai liric. La fel ca Oltul şi Mureşul izvorând din Hăşmaşul Mare, chit că unul e saşiu şi se rătăceşte veneticul, tot în Dunăre se varsă. Aş fi bucuros să vă pot prezenta două pagini alternative cu fundul de ochi, voi simţi dacă vor fi motive de îngrijorare şi mă voi opri…

joi, 19 octombrie 2017

La Zllele Tribuna



La invitaţia Editurii Grinta, în cadrul Zilelor Tribuna va fi lansată la Cluj şi cartea mea TABLETE ÎN ALB ŞI NEGRU. Mulţumiri lui Gabriel Cojocaru directorul editurii şi organizatorilor acestei manifestări de tradiţie!