Întotdeauna
mă întorc la Piteşti când am de lansat o carte nouă ca şi cum aş fi chemat de o
lege a firii să înscriu obligatoriu în registrul stării civile toate vieţile cu
care m-am îmbogăţit, prelungindu-mi numele. Şi cum să nu mă întorc cu drag la
bibliotecă, atunci când ştiu că încă din prag o zână bună, Denisa Popescu, îşi
intră în rol oficiind cu vorbele calde, bine alese, şi cu bagheta ei fermecată
o stare de vrajă care umple sala, chiar dacă privind mai atent scaunele, ai
putea deveni circumspect.
Iar când alături de Denisa mai e şi Magda Grigore, şi se mai întâmplă şi Alora Şerp, chiar că Dumnezeu ţi-a asigurat un cadru optim să poţi alege doar partea plină a paharului.
S-a încins la un moment dat o discuţie firească despre cultură – cu nemulţumirea vădită a publicului că Piteştiul nu arde la temperaturile cele mai înalte precum Clujul, Iaşiul, Baia Mare, Timişoara, Sibiul, Bucureştiul – la care pictorul Ion Pantilie a pus o întrebare retorică:
–De ce nu sunt aici, printre noi, poeţii şi scriitorii mari ai oraşului?... Şi un glas albastru din sală, al Claudiei, s-a auzit crunt: „Poate că nu sunt!”…
Mai târziu a venit lângă mine, cu un pahar plin, Marius Lăzărescu şi mi-a zis cu blândeţe din senin:
–Apropos de discuţia de mai înainte… Ştii, prietene Toma Ionescu, ce ne lipseşte nouă? Noi piteştenii n-avem nobleţe! Şi m-a lăsat fără cuvinte!...
Iar când alături de Denisa mai e şi Magda Grigore, şi se mai întâmplă şi Alora Şerp, chiar că Dumnezeu ţi-a asigurat un cadru optim să poţi alege doar partea plină a paharului.
S-a încins la un moment dat o discuţie firească despre cultură – cu nemulţumirea vădită a publicului că Piteştiul nu arde la temperaturile cele mai înalte precum Clujul, Iaşiul, Baia Mare, Timişoara, Sibiul, Bucureştiul – la care pictorul Ion Pantilie a pus o întrebare retorică:
–De ce nu sunt aici, printre noi, poeţii şi scriitorii mari ai oraşului?... Şi un glas albastru din sală, al Claudiei, s-a auzit crunt: „Poate că nu sunt!”…
Mai târziu a venit lângă mine, cu un pahar plin, Marius Lăzărescu şi mi-a zis cu blândeţe din senin:
–Apropos de discuţia de mai înainte… Ştii, prietene Toma Ionescu, ce ne lipseşte nouă? Noi piteştenii n-avem nobleţe! Şi m-a lăsat fără cuvinte!...
