vineri, 4 mai 2018

În două râuri



Cum să-mi las fiul din grijă
în primejdia fluşturaticei?...
Zvârlugă de apă
va luneca printre degete
şi el se va arunca după ea…

Gândea mama
şi eu tăiam cu braţele
în amonte,
întors pe spate,
apa în două
râuri…

joi, 3 mai 2018

Cărţi noi în biblioteca mea




Două cărţi noi în biblioteca mea, sosite azi cu poştalionul de la doi prieteni dragi. Cu atât mai mare bucuria cu cât în paginile lor am găsit  eseuri critice scrise cu har şi empatie(firesc amândoi sunt poeţi), dar şi obiectivitate a analizei, despre trei din cărţile mele: Guşterele, Norduri şi Argintarium. Mulţumesc Domniţa Neaga! Mulţumesc Daniel Marian!
 


miercuri, 2 mai 2018

Monologul Guşterelui


Tabletǎ de centenar
(din romanul Guşterele)

Poporul român e un popor de domni. Ne tragem în linie paternǎ direct din ramura cu rădăcini înfipte adânc în noianul de voievozi și domnitori ai neamului, iubitori de ţară, vinuri și femei. Cel Mare, cel Rău, cel Bun, cel Cumplit, cel Viteaz. Toţi risipindu-și preaplinul inimii lor în paturile largi, primitoare, cu așternut de atlaz. La soare te puteai uita, dar la pielea albǎ de domniţă înaintea domnitorului, ba! 
Pe boierii cârtitori i-a mai scurtat dinadins de cap, la mânie și supărare, vreun Despot luminat uneori. Ramura ciuntită a boierilor s-a stins mai târziu în închisori.
            Astfel ne-am îngropat viţa de vie – cei care nu sunt slugi, nici cuci, nici haiduci – un popor de domni în democraţie. Talpa crăpată a ţării, ţăranul – niciodată n-a contat.
            Lucrurile sunt schimbate acum. Timpurile de splendori, chiolhan și huzur, au rămas uitate sub o perdea de fum. Noi, poporul suveran de domni, am ajuns meditativi. Ne-au cuprins depresiile, fatalmente ne-a învins spiritul Mioriţei. Ne-a plăcut sǎ ne scufundăm în el și am devenit triști, așteptându-ne stipendiile invariabil neîndestulătoare, la date fixe. În culmea răbdării ne-a cuprins plictiseala, starea de graţie a contemplării. Continuăm sǎ fim slujiţi, poporul de domni cei mai iubiţi, doar când votăm.
            Câţiva, puţini, am intrat în biblioteci, alţii, cei mai mulţi, s-au înfundat în fotolii privind la televizor ca la circo-teci roiul de molii și urmărind cum se mișcă reforma statului ca un elefant într-un picior. 
Ei, slugile noastre, au evoluat, au gulere albe nu le mai au albastre. I-am atașat la stat demnitari. I-am investit în guvern pe cai mari. Parlamentari, primari. Toţi slugi în slujba poporul suveran de domni, marele tiran!…
            Istoric vorbind, slugile au fost întotdeauna hoaţe și-au tras partea lor, au înșelat, au vândut vinul din beci, au luat viile și moșiile asupra lor, pentru ca stăpânii sǎ nu mai aibă griji, să-și înalţe spiritul liber și lenea pe creste, și sǎ se joace în cel mai rău caz, la necaz, părăsiţi de neveste, de-a baba oarba cu vremea.
            Au rămas pe dinafară poeţii notabili, ei nu sunt nici domni, nici slugi! S-au năpustit pe bloguri în blogo-sferă și înoată în blugi prin nămeţii de metafore și pamflete politice, într-o nouă eră, înfierând în numele poporului de domni cu toată ura de care sunt capabili, poporul de slugi!
            Dar sluga, ca o babă surdă – cum bine zicea senatorul Nicolicea – n-are mamă n-are urdă!

luni, 30 aprilie 2018

Drumuri europene


Cât de lung e drumul întoarcerii, nu se mai sfârşeşte şi roţile automobilului rulează în gol!... Benzile de la autostradă par bretelele de gumilastic ale unui extensor, la care un atlet din afara timpului îşi lucrează muşchii şi le întinde la maximum până se subţiază şi sunt gata-gata să plesnească. Oasele-mi din trup se răzvrătesc şi mă presează precum împletitura într-un coş de nuiele, început mai demult, la care nuielele s-au uscat şi se rup.
Ecranul vitezometrului indică succesiv 144, 139, 153, 164, dar continui să cred că suntem prinşi într-un blocaj, uitându-mă la sutele de kilometrii rămaşi de parcurs.
Matematicile mi se par precare, nu te mai poţi baza pe nimic! Cifrele dinapoi, nu sporesc egale cu cele dinainte, care scad atât de încet! Ar trebui, corect, ca orice călătorie să înceapă de la jumătate drumului. Spre exemplu Viena-Bucureşti, te uiţi pe hartă, ca şi cum ai ieşii direct din Dunăre printr-un canal secret la Budapesta şi porneşti. Atunci da, distanţa parcursă dinapoi, ar putea fi egală cu cea dinainte! Şi nici măcar atunci n-ai şti când ajungi, căci în Românica drumurile vor rămâne totdeauna mai lungi...