“–
Ieși copilă cu părul bălan afară și râzi după soare, doară s-o îndrepta
vremea!”
Așa se pare că i-a zis Stere, tatăl Simonei,
punându-i într-un rucsac racheta de tenis și câteva tricouri. Și la fel ca Nică
a lui Ștefan a Petrei – la rândul lui, îndemnat de instinctul matern sǎ plece
din coclaurii Humuleștilor – și copila cu părul bălan a plecat din Constanţa.
Avea un plan, sǎ se lupte pe zgură, pe iarbă, pe
ciment, sau altă suprafaţă mai dură, în lumea de zmee și sǎ cucerească trofee.
A mai curs ceva timp, până ce steaua lui Halep
să se nască şi zeii din Olimp sǎ se înghesuie s-o cunoască. Cum și la
Nică a Petrei, cursese ceva apă pe râul Ozanei, până ce a cântat în biserică în
faţa icoanei, în ziua de Paști, rugăciunea “Îngerul a strigat”, spre uimirea
humuleștenilor care au văzut cu ochii lor minunea şi s-au închinat.
Nu mi-am propus sǎ fac paralelisme, pentru simplu motiv că Simona a umblat în
adidași peste mări şi ţări, în timp ce Nică se purta prin Iaşi cu cizme, ca
încălţări. Așa era atunci!...
Și ghinioanele au fost diferite! Ea nu a dat
de bucluc căzând în ispite, sǎ ia râia de la caprele vreunui Irinuc. Şi nici nu
s-a lăsat tunsă ca cel mai mirean popă dintre păgâni, din considerente etice. Simona
a avut doar operaţii estetice la sâni…
La un moment dat, nu-l cunoștea personal,
Simona s-a întâlnit cu Ţiriac pe mare, ţinea strâns timona unui barcaz. Ea era
pe val prin urmare și mustăciosul o măsura, mustăcind cu necaz. Parcǎ ochea un
mistreţ prin lunetă.
– Asta mică sǎ mai fi crescut 10 centimetrii, înainte sǎ
să se fi născut! Sau măcar de-ar fi fost brunetă, ca Serena cu
noaptea pe ea! E păcat putea să ajungă stea pitică!
– Ţiriac puiule! Eşti băiat de băiat!
Ia o ciungă, nu fii prostănac! Îi facem o rachetă mai lungă şi s-a rezolvat!...
Sper să nu-i fiu piază rea azi la Madrid!
