luni, 4 februarie 2019

PR de sihastru




Există un însemnat număr de prozatori şi poeţi blestemaţi, ale căror cărţi ajung în mâinile cititorilor cu totul şi cu totul întâmplător. Nu valoarea din păcate este cea care dă şanse vieţii cărţilor, spre marea dezamăgire a celor care cred că odată cu ultimul rând adăugat în manuscris, misiunea i s-a încheiat şi se aşteaptă să curgă mulţumirile şi aprecierile, cronicile în reviste literare, aplauzele dacă s-ar putea, satisfăcut că munca lui e cunoscută şi a ajuns unde trebuia. Nu se pune problema de a fi răsplătită, ar fi prea mult!

Ne lipseşte veriga misionarului, fără ea nu are cine să răspândească învăţăturile, zvonurile, că doar nu ne permitem toţi pârliţii, piar-ul lui Igor Bergler. Despre circulaţia obiectelor cărţii, n-ar putea fi vorba, la tirajul confidenţial de 100-200 de exemplare, cum se poartă în majoritatea editurilor, pe banii nebunilor orgolioşi care vor să le rămână numele pe o copertă colorată şi în registrul ISBN, unde când eşti înscris, te poţi socoti deja nemuritor, căci nu există rubrică în care să consemneze cineva, moartea cărţilor.

Sunt perfect conştient că la numărul imens de cărţi tipărite, evident că n-are sens să gândeşti optimist! E greu să te regăseşti pe listele cu cărţile citite de critici, dar eu tot răsfoiesc lunar revistele literare poate observ vreo muşcătură de „Guştere”…sau măcar un „dosar albastru”, sau aflu de vreun training media cu piar…

duminică, 3 februarie 2019

Primul trofeu din 2019



Ne-au venit imagini frumoase şi veşti bune din Thailanda. Primul trofeu WTA din acest an intrat în patrimoniul fetelor noastre minunate. care poartă cu mândrie în lume tricolorul românesc. Felicitări Irina! Felicitări Monica!

2-6/ 6-1/ 12-10/

Va aşteptăm învingătoare la Fed Cup!

sâmbătă, 2 februarie 2019

O nouă cronică la Guşterele


Ion Toma Ionescu

Guşterele din specia Guşterelui, din neamul Guşterelui şi din zodia Guşterelui

(Ion Toma Ionescu – „Guşterele” – Ed. Inspirescu, 2015)


             Ingrat locul poetului în lumea romanului. Trebuie să-i citeşi pe amândoi, om şi roman, de trei ori în trei ani diferiţi. Şi a patra oară, să fii sigur dacă ai înţeles bine. Mai ales când nu scrii romane, cel mult romanele mai fac aluzii la tine. Şi ca un făcut, când te-ntâlneşti cu omul, aproape şi cu romanul: „Cum e cu Guşterele, ai zis ceva de el, el a zis ceva de tine?...” M-a înnebunit Ion Toma Ionescu, cu soiul ăsta de făptură, încât de fiecare dată când iar m-apropiam de „Guşterele” lui, trebuia s-o iau de la cap la coadă, înc-o dată şi-nc-odată.

            Până la urmă, ce poate fi atât de periculos la ’un şopârl’ simpatic, care de regulă e paşnic, dacă neinspirat cumva te târcoleşte până de te muşcă şi-ncerci să-l prinzi, îţi lasă amintire coada, deci tot te-ai ales cu ceva. Dar stai că nu-i chiar aşa, adică să fug după târâtoare ori ele după mine. Trebuie văzut cine supărarea-i Guşterele aici şi ce hram poartă, pesemne că-i ceva bai cu el.  

            Mai întâi de toate, descoperim un roman autobiografic, de unde ne duce gândul că ITI o fi-n ceva legătură de rudenie cu G; sau nu, G să fie un fel de marcator pentru cromozomul şi/sau destinul lui ITI... Îi voi da de cap şi de coadă! Dar nu prin exegeză, să nu mai zic, Doamne fereşte, de vreo te miri ce hermeneutică şi alte cele, ca să nu mă iau de cap şi de coadă, fireşte. Şi nici printr-o încercare de fărâmă de  biologie, că mai mult nu ştiu.

            Vom merge într-o călătorie spaţio-temporală la clasa G. Câţi G? Un G, marele G. Centurile de siguranţă!

             Aşadar, avem o perioadă clătinată în istorie, cea interbelică; mai avem un sat, Merişani; şi mai avem o tipologie umană aparte, Tobârlanii. Aici se manifestă întâmplările vieţii, precum tot aici se întâmplă manifestele vieţii; manifeste, nu manifestări, cele din urmă putând avea în cazul de faţă conotaţie comunistă, pe când primele, ghici de care!

            Interesantă înşirarea pe capitole a neamurilor, cu neapărat reveniri asupra lor, şi desigur cu peisagistica fizică, ambientală şi morală, bogată şi aferentă fiecăruia în parte. Pitorescul dă în tot locul mână cu drama, e un foietaj de personalităţi ample, într-o festival de tarte ale vremurilor clocotite.

            Frumuseţea omului, farmecul satului, se află  sub biciul nemilos al unei falii de istorie, un tărâm nelămurit dacă vrea să fie şi înspre care rost definitoriu s-o apuce. E bucuria vieţii deopotrivă cu tristeţea asupra vieţii. Sunt şi ilogismele covârşitoare pe seama vieţii.

           În decorul scenic au loc cele ale zilei, alături de altele ale zvonisticii şi desigur unele ale doar închipuirii. Merită să mergi într-o astfel de interfaţă a lui ITI, cât de periculos ar fi să nu te apuce şi pe tine un gest asemănător raportat la propriile-ţi ramuri genealogice.

           Rezonanţa umană este atât de imprevizibilă, încât trezeşte însăşi natura din rolul expectativităţii. Iar ’moţul’ naturii astfel însprintenat, rămâne ca efigiu, ca girofar, ca altceva ce-ar mai fi cu ’g’, aceasta pentru că este vorba despre marele G.

           „Eram către ultimele pagini ale dosarului. Am auzit un clipocit aproape imperceptibil în apă, şi pe mal a apărut guşterele...” Iar Guşterele era frumos, îndemnându-te să ’guştereşti’! Întregul fragment amenajat cumva conclusiv, este nuanţat mjirific pe bază de Guşterele, vă asigur de asta, place!

           Avem deci, Guşterele autentic, roman autentic, acum dincolo de acest aranjament existenţial ITI cu G, îmi mai rămâne să-l pun la loc în memorie pe poet!

Daniel Marian. 

Notă: Mulţumiri autorului acstei cronici, Daniel Marian, pentru că şi-a găsit timp să converseze cu Guşterele!

joi, 31 ianuarie 2019

să rosteşti cuvântul


să rosteşti cuvântul

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
şi împărat
şi să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei

să-i cobori în călcâi
lui bezna
umbrei
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna…

să ascunzi
de soare
cu palmele-n nori
sânii rotunzi
ai stăpânii şi
sclavei uneori

când pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele

cuvântul e lăsat
să zboare
departe
cu casa în soare
şi viaţa
în moarte 

(al cincilea anotimp)