Există un
însemnat număr de prozatori şi poeţi blestemaţi, ale căror cărţi ajung în
mâinile cititorilor cu totul şi cu totul întâmplător. Nu valoarea din păcate
este cea care dă şanse vieţii cărţilor, spre marea dezamăgire a celor care cred
că odată cu ultimul rând adăugat în manuscris, misiunea i s-a încheiat şi se aşteaptă
să curgă mulţumirile şi aprecierile, cronicile în reviste literare, aplauzele
dacă s-ar putea, satisfăcut că munca lui e cunoscută şi a ajuns unde trebuia.
Nu se pune problema de a fi răsplătită, ar fi prea mult!
Ne lipseşte
veriga misionarului, fără ea nu are cine să răspândească învăţăturile,
zvonurile, că doar nu ne permitem toţi pârliţii, piar-ul lui Igor Bergler. Despre
circulaţia obiectelor cărţii, n-ar putea fi vorba, la tirajul confidenţial de
100-200 de exemplare, cum se poartă în majoritatea editurilor, pe banii nebunilor
orgolioşi care vor să le rămână numele pe o copertă colorată şi în registrul
ISBN, unde când eşti înscris, te poţi socoti deja nemuritor, căci nu există
rubrică în care să consemneze cineva, moartea cărţilor.
Sunt perfect
conştient că la numărul imens de cărţi tipărite, evident că n-are sens să
gândeşti optimist! E greu să te regăseşti pe listele cu cărţile citite de critici,
dar eu tot răsfoiesc lunar revistele literare poate observ vreo muşcătură de „Guştere”…sau
măcar un „dosar albastru”, sau aflu de vreun training media cu piar…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu