vineri, 15 februarie 2019

Eiffel de voinţă


Nimic nu e simplu în tenis! La 4-0 pentru Simona în doar 13 minute în primul set, străluceşte soarele şi la Doha, şi la Bucureşti, şi odată un fulger străbate cerul înainte să vină norii purtaţi de vânt.
Nimic nu e simplu în tenis! Pentru că s-au egalizat valorile în vârful piramidei şi procesorul cântarului trebuie să fie foarte fin să înregistreze ce braţ poate fi mai puternic să încline balanţa victoriei. A fost la fel şi în partida dinainte, între Kerber şi Strycova. Numai pentru că trebuia să câştige cineva, echilibrul s-a rupt la ultima minge.
Simona a reuşit doar cu voinţă şi încăpăţânare să-şi adjudece lupta, în care trebuie spus, în multe pasaje a fost dominată clar de puternica Goerges, mai ales la fileu unde domina cu statura ei impresionantă precum cea a Turnul Eiffel. Să nu uităm că turnul parizian are pe fiecare element din structură înscris însemnul de marcă, „Fabricat la Reşiţa”. La fel cum şi Halep n-a uitat nici un moment  că a fost şi va fi numărul unu mondial, doar cu nervi de oţel. 
7-6/ 7-6/ într-un final fericit.
O victorie marca Halep, cu multă emoţie, glonţul trecut pe la urechi, dar cu atât mai victorie! În semifinală urmează o nouă încercare cu obrăznicătura asta din fotografie (Svitolina)…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu